ICCJ. Decizia nr. 5730/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5730
Dosar nr. 11512/200.
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3062 din 24 martie 1997, hotărâre definitivă şi irevocabilă, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor V.A.V. şi P.A. şi a obligat pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 145 mp.
La data de 20 mai 2003 pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a formulat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 3062 din 24 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că actele noi ataşate cererii (contractul de închiriere nr. 2458 din 6 decembrie 1949, contractul de închiriere din 23 aprilie 1950 şi procesele-verbale de naţionalizare unde se menţionează că la data preluării lui de către stat, imobilul era locuit de chiriaşi), rezultă că nemişcătorul situat la nr. 3 era închiriat, deci autorii reclamanţilor, chiar dacă unul dintre ei era intelectual profesionist, obţineau venituri din închirieri, deci se încadrau în art. I al Decretului nr. 92/1950 şi nu erau exceptaţi, aşa cum a reţinut instanţa, de la naţionalizare.
Învestită cu soluţionarea cauzei, judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa nr. 5887 din 7 octombrie 2003, a respins cererea de revizuire, soluţie confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, care, prin Decizia nr. 503 din 29 martie 2004, a respins ca nefondat apelul revizuienţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut şi motivat că una dintre condiţiile impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocată de revizuient drept temei al cererii, era aceea ca înscrisurile să fi fost reţinute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Instanţele au apreciat că revizuientul nu a făcut dovada motivelor independente de voinţa sa care l-ar fi împiedicat în cursul soluţionării acţiunii în revendicare să prezinte instanţei înscrisurile invocate în cererea de revizuire. Mai mult, din susţinerile revizuientului şi actele depuse la dosar, rezultă că respectivele înscrisuri se aflau în arhiva SC A. SA, societate care era mandatarul revizuientului în activitatea de înstrăinare conform Legii nr. 112/1995 a imobilului în litigiu şi prin urmare mandatarul ar fi putut pune la dispoziţia pârâtului aceste înscrisuri, dacă i-ar fi fost solicitate.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa judecătoriei, în termen legal, a declarat recurs revizuientul Consiliul General al Municipiului, prin Primarul General, care a susţinut că greşit instanţe au reţinut obligaţia SC A. SA, societate comercială ce are mandat pentru administrarea imobilelor, de a comunica aceste înscrisuri, cât timp revizuientul, pârât în litigiul în revendicare, nu a ştiut de existenţa acestor acte; că, înscrisurile noi depuse în revizuire îndeplinesc condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; imobilul era închiriat de autorii reclamanţilor, care obţineau venituri din închirieri şi deşi nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 322, pct. 5, teza I a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire pentru motivul arătat, rezultă că: înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanţă şi revizuient; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluţia în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanţei, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.
Având în vedere raporturile dintre revizuient şi societatea care deţinea, în propria arhivă, înscrisurile referitoare la închirierea imobilului, simpla lor necunoaştere de către pârâtul-revizuient nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire. Ignorarea ori simpla necunoaştere a unor înscrisuri ce priveau imobilul şi care se găseau în arhiva societăţii mandatare, care a avut o perioadă îndelungată de timp nemişcătorul în administrare, reprezintă pentru revizuient (mandatar ) nu atât o împrejurare mai presus de voinţa sa, ci, mai degrabă, o deficienţă de apărare sau de pregătire a apărării în procesul de revendicare.
De altfel, respectivele contracte de închiriere nu întrunesc condiţia de „înscrisuri doveditoare" pentru a fi considerate determinante, hotărâtoare şi de natură a fi condus la o altă soluţie decât aceea pronunţată de instanţă în acţiunea în revendicare, deoarece, închirierea nemişcătorului nu poate justifica legal naţionalizarea bunului, cu consecinţa pierderii dreptului de proprietate asupra lui de către autorii reclamanţilor, măsură ce a fost contrară atât Constituţiei în vigoare la acea dată, cât şi prevederilor Codului Civil.
Faţă de cele ce preced, recursul revizuientului se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 503 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 573/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5725/2005. Civil → |
|---|
