ICCJ. Decizia nr. 5771/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5771
Dosar nr. 11182/200.
Şedinţa publică din 1 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, sub nr. 9340/2002, reclamantul M.V. a chemat în judecată civilă pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi SC T. SA Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 847 din 21 iunie 1977 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti prin care a fost trecut fără plată în proprietatea statului, imobilul situat în Bucureşti, şi să oblige pârâtele a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din 6 camere.
Întrucât reclamantul nu a depus la dosar Decizia a cărei nulitate absolută cerea a se constata, instanţa a făcut numeroase demersuri şi s-a comunicat Decizia la data de 1 aprilie 2003 (fila 57 dosar fond) aceasta referindu-se la alte persoane şi alte imobile.
Primăria municipiului Bucureşti comunică instanţei la 12 iunie 2003 o copie a deciziei nr. 16 din 3 ianuarie 1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti din care rezultă că începând din 8 august 1987 s-a trecut fără plată în proprietatea statului, cota parte indiviză de ½ din construcţia situată în Bucureşti, şi ½ din suprafaţa de 100 mp, fost proprietatea numitului M.V.
La termenul din 17 iunie 2003, deşi prezent personal, reclamantul nu-şi modifică acţiunea şi nici la termenul din 2 septembrie 2003 când este reprezentat de avocat.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3978 din 9 septembrie 1989 admite în parte acţiunea, constată nulitatea deciziei nr. 16 din 3 ianuarie 1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti, Comitetul Executiv, şi respinge capătul de cerere privind revendicarea, ca inadmisibil.
În motivarea sentinţei, cu privire la primul capăt de cerere, se arată că Decretul nr. 223/1974 în baza căruia s-a trecut în proprietatea statului contravenea dispoziţiilor Constituţiei din 1965 în vigoare la data emiterii deciziei.
Cât priveşte capătul 2 al cererii, instanţa a reţinut că reclamantul deţine în proprietate doar o cotă parte indiviză de ½ din imobil, o cotă abstractă nedeterminată, iar prin acţiune revendică întreg imobilul; că nu s-a făcut dovada că o moşteneşte pe sora sa decedată V.M.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu Decizia civilă nr. 169/A din 2 februarie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamant şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 3978/2003 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, constatând că instanţa de fond, a analizat corect motivele de apel şi a făcut o corectă aplicare a legii.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 169/A din 2 februarie 2004, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, după istoricul cauzei, recurentul susţine că potrivit Legii nr. 10/2001 comentată şi adnotată, cererile privind imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 când preluarea sau trecerea în proprietatea statului s-a făcut numai împotriva unuia dintre coproprietari; cererea de restituire în natură nu va privi imobilul în întregime, ci doar cotă parte ideală din dreptul de proprietate.
De asemenea, consideră că în mod greşit au reţinut instanţele că pretinde întreg imobilul, de vreme ce statul a preluat abuziv numai cota sa de ½ din imobilul moştenit de la părinţi. În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor, în sensul admiterii şi celui de al doilea capăt de cerere referitor la revendicare.
Recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor urma:
Lecturând acţiunea cu care a fost investită instanţa de fond, se constată că reclamantul a solicitat prin al doilea capăt de cerere „obligarea pârâtelor să-mi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul din Bucureşti, compus din 6 camere". În tot cursul acţiunii se referă la „imobil" şi nu la cota parte de ½.
Este cert şi instanţele nu au fost în eroare că reclamantul a revendicat întreg imobilul şi nu cota de ½ cum pretinde în cererea de recurs.
Pentru a pretinde restituirea imobilului preluat abuziv de stat, reclamantul trebuia să dovedească că este singurul moştenitor al autorului său, ce anume a preluat statul din proprietatea sa, şi faptul că sora sa V.M. a fost proprietara celeilalte părţi a imobilului, că după decesul acesteia nu au rămas alţi moştenitori.
Certificatul de moştenitor nr. 349 din 16 septembrie 1994, arată că defuncta M.A. a avut ca moştenitori pe soţul supravieţuitor M.Ş. şi cei trei copii V. (reclamantul) A. şi V.M. Masa bunurilor succesorale, trecută în certificat este de ½ din imobilul din litigiu, cealaltă jumătate aparţinând soţului supravieţuitor din comunitatea de bunuri.
Certificatul de moştenitor nr. 14 din 21 ianuarie 1977 atestă că în urma defunctului M.Ş., au rămas 5/8 din imobilul în litigiu, iar moştenitori sunt reclamantul şi sora sa V.M.
În şedinţa publică din 10 decembrie 2002 la Tribunalul Bucureşti, reclamantul precizează că este unicul moştenitor al defunctului M.Ş., deoarece fraţii săi M. şi A. au decedat.
Instanţa a pus în vedere reclamantului la 7 termene consecutive să facă dovada cu certificate de moştenitor a succesorilor fraţilor săi decedaţi M. şi A., pentru a se verifica dacă într-adevăr el este unicul succesor.
Recurentul a depus certificatul de moştenitor nr.36 din 23 aprilie 2003 de pe urma lui M.A., însă nu şi cel de pe urma defunctei V.M., despre care a afirmat că este proprietara celeilalte jumătăţi din imobil.
În aceste condiţii în care reclamantul solicită fără dubiu întreg imobilul compus din 6 camere, nefăcând dovada că este unicul succesor al sorei sale decedate, în mod corect instanţele au respins capătul de cerere privind revendicarea ca inadmisibil. Acţiunea nu a fost niciodată modificată şi atunci instanţele au soluţionat cauza în raport de investirea pe care a avut-o.
Textul comentat din Legea nr. 10/2001 este absolut corect, însă reclamantul nu a solicitat cota parte ce-i aparţine, ci imobilul în întregime, ceea ce era inadmisibil.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamatul M.V., împotriva deciziei civile nr. 169/A din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5761/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5703/2005. Civil. Declarare moarte prezumata.... → |
|---|
