ICCJ. Decizia nr. 5863/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5863
Dosar nr. 22.893/1/2005
(nr. vechi 7071/2005)
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1409 din 14 iunie 2002 pe rolul Judecătoriei Oraviţa reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Oraviţa, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se constate că reclamanta a adresat Primăriei Oraviţa cerere pentru reconstituirea dreptului său de proprietate, în baza Legii nr. 10/2001, privind terenul pe care se află casa situată administrativ în Oraviţa, atât casa, cât şi terenul fiind moştenite de către reclamantă şi să se dispună obligarea pârâtei să completeze actul de proprietate pentru acest teren.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la data de 14 septembrie 2001 a înaintat Primăriei Oraşului Oraviţa o cerere de reconstituire a titlului de proprietate pe terenul pe care se află casa din Oraviţa, că atât casa, cât şi terenul aferent au fost dobândite de către aceasta prin moştenire de la fratele soţului, care a decedat în anul 1981.
A mai susţinut reclamanta că cererea de reconstituire a titlului de proprietate a fost făcută în termen legal în baza Legii nr. 10/2001 şi a fost trimisă sub formă de notificare de către reprezentantul Ligii Drepturilor Omului din Turnu Severin, Primăriei Oraviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1096 din 2 septembrie 2002, Judecătoria Oraviţa, a declinat competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Astfel investit, Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 4169 din 5 decembrie 2002, a respins acţiunea formulată de reclamanta L.A. împotriva pârâtei Primăria Oraviţa, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut, în esenţă, că în ce priveşte primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat a se constata că reclamanta s-a adresat pârâtei, conform Legii nr. 10/2001, cu o cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate, reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul solicitat".
Reclamanta a comunicat pârâtei o notificare prin intermediul Ligii Dreptăţii din Lugoj (fila 5 dosar Judecătoria Oraviţa) or, textul de lege amintit anterior prevede imperativ modul în care se comunică notificarea, obligaţie căreia reclamanta nu s-a conformat nici după ce i s-a adus la cunoştinţă de către pârâtă, faptul că notificarea se face prin intermediul executorului judecătoresc.
Aşa fiind, din culpa reclamantei nu s-a putut urma procedura ulterioară notificării, prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În cel de-al doilea petit al cererii introductive, reclamanta a solicitat a fi obligată pârâta să-i elibereze titlul de proprietate pe terenul solicitat.
Tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în termen de 60 zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură", iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol „persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută de alin. (1), în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia".
Având în vedere dispoziţiile legale citate anterior, tribunalul a reţinut că, cererea reclamantei cuprinsă în petitul doi al acţiunii introductive apare ca inadmisibilă, întrucât instanţa în nici un caz nu poate obliga pârâta să elibereze reclamantei un titlu de proprietate pe terenul solicitat, ci poate, eventual, să oblige pârâta să emită dispoziţia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau poate constata legalitatea sau nelegalitatea acestei dispoziţii, în cazul în care s-a emis.
Or, în speţa de faţă nu s-a emis de către primar dispoziţia prevăzută de art. 23 alin. (1), întrucât reclamanta nu s-a adresat pârâtei în formele prevăzute de lege (respectiv de art. 21 din Legea nr. 10/2001) şi nici nu s-a solicitat de către reclamantă a fi obligată pârâta la emiterea acestei dispoziţii, astfel încât instanţa nu se poate pronunţa asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a respins în întregime acţiunea civilă formulată de reclamanta L.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraviţa, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe civile pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în primă instanţă, reclamanta L.A. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 84 din 2 iunie 2003, pronunţată în dosarul 1723/C/2003, a fost admis de către Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, şi s-a dispus anularea acelei sentinţe civile cu nr. 4169/2002, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosar nr. 4696/C/2002 şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Oraviţa, reţinând că ar fi vorba despre o acţiune civilă formulată în condiţiile Legii nr. 18/1991, competenţa ei de soluţionare revenindu-i acelei judecătorii.
Împotriva susmenţionatei decizii, a declarat recurs pârâta Primăria oraşului Oraviţa, susţinând în esenţă că în mod greşit a calificat instanţa de apel acţiunea reclamantei ca având temei juridic prevederile Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia civilă nr. 3481 din 11 mai 2004, pronunţată în dosar nr. 4054/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Oraviţa împotriva deciziei nr. 84 din 2 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarea stare de fapt şi de drept:
Prin acţiune, reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în oraşul Oraviţa, precizând expres temeiul juridic, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001 şi referindu-se la existenţa unei notificări adresată pârâtei.
Instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, specific procesului civil, schimbând temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce trage casarea deciziei atacate cu recurs.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost admis, a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 658 din 17 martie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta L.A. împotriva sentinţei civile nr. 4169 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că pârâta Primăria oraşului Oraviţa, a adus la cunoştinţa atât solicitantei reclamante, cât şi Ligii Dreptăţii din Lugoj că notificarea nu respectă prevederile imperative ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv că nu este depusă prin executor judecătoresc, ci expediată prin intermediul Ligii dreptăţii din Lugoj, făcându-i reclamantei recomandarea să transmită notificarea prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc de pe lângă Judecătoria Oraviţa, dar reclamanta nu se conformează acestor recomandări, astfel că sentinţa civilă apelată este temeinică şi legală.
Împotriva deciziei civile nr. 658 din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara a formulat recurs reclamanta L.A., susţinând , în esenţă, că în mod nelegal nu s-a reţinut că primăria avea obligaţia soluţionării notificării, că această notificare nu trebuia să îi fie restituită fără a i se da curs, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că „în alte localităţi din ţară au fost primite cererile formulate în baza Legii 10/2001 de către comisii formate în acest scop (...), s-au trimis cereri prin poştă, s-au depus direct la registraturile primăriilor, s-au adus şi susţinut de diferiţi avocaţi".
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Prin notificarea formulată prin intermediul „Ligii Dreptăţii" Lugoj şi înregistrată la Primăria Oraviţa sub nr. 8089 din 14 septembrie 2001, reclamanta L.A. a solicitat pârâtei Primăria Oraviţa ca, pe baza documentaţiei şi a actelor de proprietate anexate acestei notificări, să i se reconstituie, conform Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află edificată casa situată administrativ în Oraviţa.
La fila 7 din dosarul nr. 1409/2002 al Judecătoriei Oraviţa se află adresa nr. 8089 din 14 septembrie 2001, prin care Primăria Oraviţa a adus la cunoştinţă „Ligii Dreptăţii" din Lugoj faptul că cererea reclamantei de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie însoţită de o notificare făcută prin intermediul executorului judecătoresc, iar documentaţia anexată cererii de restituire trebuie să cuprindă şi un extras de C.F. pentru identificarea imobilului respectiv.
Totodată, la dosar există şi adresa nr. 59699 din 28 februarie 2001, întocmită de „Liga Dreptăţii", către L.A., în care se precizează că i se trimite acesteia din urmă documentaţia înaintată Ligii Dreptăţii de către Primăria Oraviţa, că în mod corect Primăria precizează că notificările se depun prin executor judecătoresc şi că, dacă petenta întâmpină greutăţi, este invitată la sediul Ligii (fila 8 dosar 1409/2002 al Judecătoriei Oraviţa).
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar se constată că nu rezultă dacă şi la ce dată Liga Dreptăţii a transmis, la rândul său, petentei documentaţia înaintată de Primăria Oraviţa, adresă menţionată mai sus purtând numai număr de înregistrare, nu şi o dovadă a confirmării de primire a acesteia de către destinatară.
De asemenea, la dosar există şi adresa nr. 59/S din 22 mai 2002 a Primăriei oraşului Oraviţa, întocmită către petenta L.A.(fila 2 dosar 1409/2002 al Judecătoriei Oraviţa), adresă în care se precizează, în esenţă, că era obligatoriu ca petenta să adreseze cererea printr-o notificare prin executorul judecătoresc din Oraviţa, că acest lucru i-a fost comunicat petentei şi prin intermediul „Ligii Dreptăţii" şi că termenul de depunere a notificării a expirat la data de 14 februarie 2002.
Totodată, se mai precizează în conţinutul acestei adrese, că, din verificările efectuate de primărie la Cartea funciară, rezultă că terenul a trecut în proprietatea statului în 1977, conform Legii nr. 59/1974, că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, petenta avea posibilitatea legală de a solicita în scris aceasta până în martie 2000, în prezent, primăria nemaiavând competenţă legală de soluţionare a cererii, motiv pentru care se precizează că se restituie petentei cererea şi actele anexate privind revendicarea terenului aferent imobilului situat în Oraviţa.
În raport de aceste înscrisuri, se constată că instanţele nu au fost preocupate să analizeze când a primit reclamanta adresa nr. 5969 din 28 septembrie 2001 a „Ligii Dreptăţii" şi înscrisurile restituite de Primăria Oraviţa, pentru a se stabili, pe deplin, dacă într-adevăr, din culpa reclamantei nu s-a putut urma procedura ulterioară notificării, prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Toate aceste chestiuni trebuiau lămurite de către instanţe pentru o rezolvare corectă a pricinii, în sensul prevenirii, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a oricărei greşeli în aflarea adevărului de către judecător. Nici instanţa de apel, în virtutea rolului de instanţă de control judiciar nu s-a preocupat să elucideze aspectele menţionate.
Faţă de toate aceste considerente, se va admite recursul şi se vor casa Decizia instanţei de apel şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, cauza urmând a fi trimisă acestei din urmă instanţe, pentru rejudecare, ocazie cu care probatoriul va fi completat pentru clarificarea aspectelor mai înainte menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta L.A. împotriva deciziei civile nr. 658 din 17 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 4169 din 5 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin şi trimite cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 590/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 586/2005. Civil → |
|---|
