ICCJ. Decizia nr. 5900/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5900

Dosar nr. 1704/2005

Şedinţa publică din 5 iulie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de faţă îl constituie încuviinţarea executării silite a unor obligaţii ce decurg din contractul de credit nr. 540054 din 10 decembrie 2002.

Cererea introdusă de executorul judecătoresc a fost respinsă prin încheierea din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Galaţi iar apelul creditoarei SC O. SA a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 1273/A din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Încheierea primei instanţe s-a dat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, după dispoziţia din art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviinţării executării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă...", iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331–339 C. proc. civ.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „Apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal ...", iar dispoziţia art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanţa de executare este judecătoria ...", care „încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor" [art. 3731 alin. (2)].

Norma imperativă relativă la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanţă şi în apel.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie.

Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil şi faza executării silite, sunt necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.

Aşadar, soluţionarea cererii de către un judecător (chiar şi stagiar) nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea se soluţionează de preşedintele instanţei apelul să rămână de competenţa tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].

O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită, fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ., „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic şi teleologic.

În consecinţă, apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, Curtea de Apel Galaţi, ceea ce atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, conform art. 312/C C. proc. civ., pentru soluţionarea apelului contra încheierii din 6 iulie 2004 a Judecătoriei Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea SC O. SA Galaţi împotriva deciziei nr. 1273/A din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza Tribunalului Galaţi pentru soluţionarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5900/2005. Civil. încuviintare executare silita. Recurs