ICCJ. Decizia nr. 591/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 591.
Dosar nr. 2596/200.
Şedinţa publică din 5 iulie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin Decizia 1505 A din 22 noiembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia VII-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de debitoarea G.M. împotriva încheierii din 12 august 2004 prin care Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a încuviinţat executarea silită a deciziei civile nr. 186 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă, şi sentinţa civilă 1013 din 5 octombrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia III-a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut că persoana care a semnat cererile de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti, avea calitatea de reprezentant al creditoarei L.V., în temeiul procurei speciale autentificată la Consulatul Român din New York, depusă la 29 iulie 2004, şi care se conforma dispoziţiunilor art. 13 din Legea 36/1995 şi acelora din convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 la care România a aderat prin Ordonanţa 66/1999. Deasemeni instanţa de apel a concluzionat că în aplicarea dispoziţiunilor art. 43 alin. (2) C. proc. civ., creditoarea a mai depus la dosar o procură specială autentificată la Consiliul General al României la New York cu nr. 3739 din 29 octombrie 2004 prin care ratifică toate actele de executare întocmite de mandatorii săi enumeraţi în procură. Instanţa de apel a înlăturat ca neîntemeiate criticile referitoare la omisiunile din dispozitivul deciziei ce se execută, privind nedeterminarea cantitativă şi calitativă a bunurilor impuse executării, motivat de faptul că acestea pot fi înlăturate în cadrul unei contestaţii la executare şi în nici un caz în faza încuviinţării executării.
În recursul declarat împotriva deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 G.M. invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă, în cadrul unei ample argumentări, că în mod greşit instanţa a soluţionat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al creditoarei L.V. a persoanei care în numele acestuia a semnat cererea adresată executorului judecătoresc deoarece înscrisurile, inclusiv acelea care consfinţesc declaraţia de ratificare a actelor efectuate de mandator nu îndeplinesc cerinţele de autentificare prevăzute de lege.
Procura din 28 octombrie 2004 a fost autentificată cu încălcarea competenţei prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 deoarece creditoarea L.V. are cetăţenie americană. La fel şi cele patru înscrisuri întitulate „procură specială" prin care au fost mandatate persoane ce au profesia de avocaţi nu reprezintă „procuri" potrivit legii avocaţilor, în înţelesul art. 68 alin. (1) teza II C. proc. civ. şi împuterniciri avocaţiale.
Faţă de cele expuse, G.M. a solicitat admiterea recursului casarea deciziei şi încheierii de încuviinţarea executorie şi admiterea excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant al avocatei G.A. cu consecinţa respingerii cererii de încuviinţarea executorie.
Recursul este nefondat.
În temeiul art. 3731 C. proc. civ., cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc dacă legea nu dispune astfel. Executorul judecătoresc nu solicită încuviinţarea executorie de către instanţa de executare, căreia îi va înainta în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu.
Instanţa încuviinţează executarea silită prin excluderea dată în camera de consiliu fără citarea părţilor.
După încuviinţarea cererii instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este delegat să depună câte un exemplar, al fiecărui act al executării, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.
În accepţiunea art. 3731 C. proc. civ. încuviinţarea executorie ca de altfel întreaga procedură a executării are un caracter necontencios, instanţa examinând doar aspectele de ordin formal, care nu pun în discuţie stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană în speţă, recurenta tinde, prin excepţia lipsei calităţii de mandator al persoanei ce a semnat cererea adresată executorului judecătoresc să paralizeze executarea, punând astfel în discuţie valorificarea dreptului creditoarei L.V.
Împotriva executării silite înseşi precum şi împotriva oricărui act de executare, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare pot face conform art. 399 C. proc. civ. contestaţie la executare.
Numai în cadrul acestei proceduri contencioase a contestaţiei la executare G.M. poate pune în discuţie existenţa şi valabilitatea mandatului acordat de L.V. în vederea punerii în executare a titlurilor şi în nici un caz în cadrul procedurii necontencioase a încuviinţării executorii.
Aşadar, în mod corect prin Decizia 1505 A din 22 noiembrie 2004 Curtea de apel Bucureşti, secţia VII-a civilă, a confirmat măsura încuviinţării executării, dar nu pentru considerentele avute în vedere în motivarea deciziei cu care a analizat şi concluzionat asupra valabilităţii mandatului acordat de creditoarea L.V., deoarece instanţa aflându-se în cadrul unei procedurii necontencioase, fără citarea părţilor nu putea să facă o atare verificare.
Pentru considerentele expuse mai sus în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de faţă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de G.M. împotriva deciziei nr. 1505/A din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5912/2005. Civil → |
|---|
