ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 19 noiembrie 2001, reclamantul G.M. a chemat în judecată SC B.I.E. SRL solicitând ca instanța să o oblige a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 453 mp din București, fostă parcela 138.
în motivarea cererii, reclamantul arată că după mai multe succesiuni deschise rând pe rând, a rămas unicul moștenitor al tatălui său G.N.G., care a cumpărat terenul în litigiu prin contractul autentificat sub numărul 16489/1932 intabulat în C.F. sub nr. 5097/1940.
La 22 ianuarie 2003, reclamantul a acționat în judecată și municipiul București prin Primarul Genera, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, deoarece din adresa Direcției Patrimoniului și Evidența Proprietății, imobilul figura în proprietatea statului, fiind preluat de acesta fără titlu.
în cuprinsul cererii, reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăriei Municipiului București restituirea terenului preluat de stat abuziv.
Prin sentința nr. 1140 din 8 iulie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.M. iar pe fond a respins acțiunea în revendicare formulată de acesta împotriva SC B.I.E. SRL și a municipiului București prin Primarul General.
în considerentele menționatei sentințe, instanța a reținut că reclamantul nu și-a probat calitatea de proprietar al terenului revendicat, deoarece parcela 138 din actul de vânzare cumpărare al autorului său nu este una și aceeași cu terenul revendicat din București. Dimpotrivă, din adresa nr. 15009 din 6 decembrie 2001 Direcția Impozite și Taxe a sectorului 1 București, reiese că terenul din strada F. care figurează în actul de vânzare cumpărare al autorului reclamantului, în suprafață de 430 mp, a fost transformat în parc.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 32 din 30 ianuarie 2003- a respins ca nefondat apelul declarat de G.M., concluzionând că tribunalul a admis eronat excepția lipsei legitimării procesuale active a reclamantului, motivat de faptul că acesta nu și-a probat dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.
Așa cum a rezultat din adresa nr. 4717 din 7 iunie 2001 a Primăriei municipiului București, terenul revendicat figura conform evidențelor existente la nivelul anului 1986 în proprietatea statului, iar reclamantul nu a probat retrocedarea terenului prin hotărâre judecătorească ori prin procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. De altfel, chiar reclamantul a precizat în acțiunea completatoare că s-a adresat Primăriei municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 995/2001, înregistrată sub numărul 10840 din 8 octombrie 2001, procedură care nu a fost finalizată.
Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu a probat că terenul revendicat, situat în strada F., București este unul și același cu acela din București, deținut în proprietate de societatea pârâtă.
în recursul declarat, împotriva deciziei nr. 32 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, G.M. invocă nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
- instanțele au interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând atât natura cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât chiar dacă nu ar fi existat identitate între terenul revendicat și cel deținut de societatea pârâtă, respingerea acțiunii trebuia să se facă pentru eventuala lipsă a calității pasive a pârâtei și nu pentru lipsa legitimării active, astfel încât din acest punct de vedere hotărârile atacate cuprind motive străine de natura pricinii.
- suprafețele și vecinătățile terenului revendicat sunt identice cu acelea din originalul contractului de vânzare cumpărare al lui G.N.G., autentificat sub numărul 16489/1932, cu planurile iar adresa terenului menționată în act, concordă cu modificările adreselor poștale intervenite pe parcursul anilor.
- dreptul de proprietate asupra terenului litigios nu figura în patrimoniul lui D.G., iar sentința nr. 134 din 22 ianuarie 1996 Judecătoriei sector 1 prin care se pretinde că acesta ar fi revendicat terenul nu-i este opozabilă reclamantului, deoarece nu se sprijină pe o pretinsă transmisiune a proprietății.
- Hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și stranie de natura pricinii, atâta vreme cât instanța de apel consideră că reclamantul nu și-a probat dreptul de proprietate, raportându-se la o adresă a Primăriei Municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența Proprietății, deși prin completarea cererii de chemare în judecată a fost revendicat terenul și de la Municipiului București, care nu a probat trecerea legală a terenului în proprietatea sa.
La dosar exista suficiente acte, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 16489/1932 și procesul verbal din 20 februarie 1948 privitor la terenul de 1344,75 mp din strada I.T., care atestă dreptul de proprietate al autorilor reclamantului și al acestuia din urmă asupra terenului revendicat din strada T., unul și același cu adresa poștală C.D. pe care terenul l-a avut până în 1997.
Instanța a înfrânt și principiul prevăzut de art.129 C. proc. civ. deoarece nu a administrat proba cu expertiză topo pentru stabilirea identității dintre terenul pentru care reclamantul deține titlul de proprietate și acela predat de societatea pârâtă, posesie care nu este fondată pe un titlu valabil.
Recursul este nefondat.
Corect instanța de fond și apoi aceea de apel au reținut lipsa calității procedurale active a reclamantului, deoarece acesta nu și-a probat calitatea de unic moștenitor al titularului contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16489/1992. Declarația dată în fața unui notar din Austria în sensul că ar fi unicul moștenitor al autorului său G.N.G., nu poate fi asimilată cu un certificat de moștenitor care să-l legitimeze procesual. La aceasta se adaugă și faptul că reclamantul nu și-a probat titlul de proprietate. Atât prin acțiunea completatoare cât și prin adresa nr. 4714 din 7 iunie 2001 a Primăriei municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența Proprietății, se menționează că terenul revendicat figura în evidențele de la nivelul anului 1986 în proprietatea statului. Reclamantul nu a probat revendicarea acestui teren de la stat, iar procedura administrativă de care acesta a uzat în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost finalizată, așa cum chiar reclamantul recunoaște prin acțiunea completatoare.
Reclamantul nu a probat identitatea obiectului material, respectiv că terenul revendicat este acela al cărui proprietar este SC B.I.E. SRL în temeiul contractului de vânzare cumpărare, autentificat la nr. 2367 din 17 august 1999 și intabulat în C.F. conform încheierii nr. 1140 din 24 august 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București.
Toate aceste aspecte concură la concluzia la care instanțele au ajuns, aceea a lipsei legitimării procesuale active a reclamantului, datorită lipsei titlului de proprietate și a lipsei de identitate a obiectului material revendicat.
De altfel, terenul revendicat figurând în evidențele anului 1986, proprietate de stat și reclamantul neobținând încă retrocedarea acestuia, din care motiv a și recurs la procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001, procedura care încă nu s-a finalizat, el nu are încă un titlu de proprietate pe care instanța să fie în măsură a-l compara cu acela al societății pârâte.
Pe de altă parte, vecinătățile terenului menționate de reclamant în motive de recurs nu sunt probate cu planul terenului anexă la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16489/1932, pentru a putea fi comparat cu planul proprietății societății pârâte.
Este adevărat, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. 2307/2004, a Primăriei municipiului București, Direcția Patrimoniului și Evidența Proprietății că strada F. identificată cu parcela 138 "Parcul Principele Carol" a purtat această denumire la nivelul anului 1943 și ca ulterior în anul 1948 și-a schimbat adresa poștală în C.D., după care în anul 1997 i-a fost atribuită adresa de strada T. Aceasta nu probează hotărâtor că terenul revendicat de reclamant și menționat în contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 16489/1932 mai exista în patrimoniul lui G.N.G. la data deschiderii succesiunii pentru al transmite succesorilor și al legitima astfel pe reclamant în calitate de proprietar. Procesul verbal de impunere a lui G.N.G. din 20 februarie 1948 al Secției Financiare sector 1 București, evidențiază că din terenurile deținute de acesta în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 16489/1932 rămăsese doar o suprafață de 1344,75 mp, compusă din parcela 165, 164 și 139. Prin contractele autentice nr. 11927/1939 și nr.26541/1961 acesta înstrăinase suprafața de 453 mp aferentă parcelei 138 revendicată de reclamantul G.M. și parcela 163 cu suprafața de 371,15 mp.
Vânzarea parcelei nr. 138 poate explica și dispozițiunile sentinței nr. 9138/1996 a Judecătoriei sectorului 1 București, în temeiul căreia D.G. a fost repus în dreptul de proprietate asupra terenului din C.D., vândut apoi succesiv și aflat în prezent în posesia societății pârâte. în baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub numărul nr. 2367 din 17 august 1999 de BNP S.M.P.
Nejustificat se susține în motivarea recursului încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., referitoare la neexaminarea legalității titlului societății pârâte, în afara faptului că instanța de fond nu a fost investită cu un atare capăt de cerere, soluționarea cauzei pe excepțiile de fond mai sus arătate, făcea de prisos o atare examinare.
Expertiza topo a fost corect respinsă, de vreme ce reclamantul G.M. nu și-a probat legitimarea procesuală, cauza fiind soluționată pe această excepție.
Pentru cele de mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul G.M. a fost obligat la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată, solicitate și probate cu chitanța 1974275, reprezentând onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5922/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5917/2005. Civil → |
|---|
