ICCJ. Decizia nr. 5917/2005. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 538 din 8 mai 2003 a admis excepția prematurității formulării acțiunii prin care M.A. solicită despăgubiri pentru 1488 mp teren intravilan și a construcțiilor de pe acest teren, demolate în urma exproprierii, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice și Comisia de evaluare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a respins acțiunea.
S-a reținut că numai în momentul comunicării dispoziției de către organul care a fost notificat, se naște dreptul persoanei îndreptățite de a ataca în justiție această dispoziție.
Prin decizia civilă nr. 161 din 6 august 2003 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 538/2003 a Tribunalului Prahova, a schimbat în tot sentința, în sensul că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1488 mp și construcțiile demolate de pe acesta, situate în Ploiești, județul Prahova, conform Legii nr. 10/2001, care se vor stabili de comisia competentă din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, conform normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de fond greșit a reținut prematuritatea acțiunii, atâta timp cât s-a emis dispoziția nr. 3055/2003 de Primăria Municipiului Ploiești, prin care s-a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că imobilul a fost restituit autorului acesteia.
Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanta M.A. este persoana îndreptățită la despăgubiri bănești prin echivalent pentru terenul de 1488 mp expropriat pe care s-au edificat blocuri de locuințe și pentru construcțiile demolate, deoarece imobilul compus din 2500 mp cu construcții a fost proprietatea autorului său A.G., de la care s-a confiscat potrivit sentinței penale nr. 177/1960 a Tribunalului Militar București.
Măsura confiscării a fost înlăturată prin decizia penală nr. 999 din 28 iunie 1974 a Curții Supreme de Justiție.
Instanța subliniază că primăria s-a referit în dispoziția sa, numai la o parte din teren, care nu face obiectul prezentei cauze, respectiv la 1012 mp.
împotriva deciziei civile nr. 161/2003 a Curții de Apel Ploiești, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Ploiești și reclamanta M.A.
Cele două pârâte au criticat decizia ca netemeinică și nelegală, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. susținând că potrivit adresei nr. S/25005/G/1938 din 8 februarie 2003 a Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor Militare, imobilul a fost restituit autorului reclamantei prin decret al Consiliului de Stat RSR, în anul 1965.
Această dovadă hotărâtoare a fost ignorată de instanțe și dacă ar fi fost luate în considerare, s-ar fi constatat că ele, pârâtele nu aveau calitatea procesuală pasivă.
Recurentele subliniază că dispoziția de respingere a cererii notificate era temeinică și legală, aceasta fiind motivată de faptul că imobilul nu se afla în proprietatea statului și în aceste condiții reclamanta nu era îndreptățită la măsuri reparatorii.
Primăria Municipiului Ploiești critică și faptul că instanțele au luat în considerare o expertiză topometrică extrajudiciare, executată la cererea reclamantului, pe baza informațiilor acesteia.
Recursurile sunt fondate.
Instanța de apel, în considerentele deciziei recurate nu face nici o referire la adresa Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor Militare, nu o analizează sub aspectul forței probante a acestuia.
Prezentându-se această adresă, instanța era obligată ca în baza rolului său activ s-o pună în discuția părților, și să oblige pârâtele care au depus-o, să prezinte la dosar decretul Consiliului de Stat RSR din 1965 precum și procesul-verbal de predare-primire al imobilului, în situația în care decretul se referea într-adevăr la autorul reclamantei.
Oricum nu este suficientă prezentarea decretului fără a se prezenta și dovada restituirii efective a imobilului, deoarece adresa în discuție cuprinde date contradictorii.
Astfel, pe de o parte se specifică în adresa Ministerului Justiției că prin decret, în 1965, s-a restituit autorului reclamantei imobilul situat în Ploiești, județul Prahova iar în partea finală confirmă că autorul reclamantei G.A. a decedat în timp ce executa pedeapsa, în penitenciarul Arad, cu 4 ani înainte, și anume la 12 mai 1961.
Aceste date contradictorii, precum și lipsa decretului și a actului de predare primire a imobilului, pun sub semnul întrebării realitatea restituirii, adresa invocată neconstituind o probă certă a transferului proprietății.
De aceea, se impunea lămurirea situației, sub aspectul precizat mai sus, pentru a se putea concluziona asupra regimului juridic al imobilului la data notificării.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul celor două pârâte a fost admis, a fost casată decizia nr. 161 din 6 august 2003 a Curții de Apel Ploiești, cu trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării vor fi completate probele și în măsura în care se impune pe lângă proba cu acte se va dispune și efectuarea unui raport de expertiză topometrică, pentru identificarea terenului revendicat.
Cel de al treilea recurs, declarat de reclamanta M.A. este și el fondat, în limitele arătate mai jos.
Critica reclamantei, se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a lăsat la aprecierea Comisiei de evaluare de pe lângă Primăria Municipiului Ploiești măsurile reparatorii ce i se cuvin.
Această observație este corectă, deoarece stabilirea modalității prin care se acordă măsuri reparatorii, este atributul instanței de judecată și nu al comisiei de evaluare a primăriei.
Se poate constata că în considerentele decizie, instanța se referă la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, însă în dispozitiv nu mai face precizări de acest fel.
în situația în care pârâtele nu prezintă actele despre care s-a vorbit la analiza recursului acestora, instanța va trebui să precizeze în dispozitivul hotărârii măsura reparatorie acordată persoanei îndreptățite și în cazul în care se stabilește echivalentul bănesc, comisia de evaluare a primăriei, doar calculează despăgubirea.
Chiar dacă instanța stabilește măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, aceasta nu are competența de a stabili și cuantumul despăgubirilor, așa cum solicită reclamanta, deoarece în acest scop sunt prevăzute comisii speciale de evaluare.
în temeiul art. 312 C. proc. civ., a fost admis și acest recurs împotriva deciziei civile nr. 161 din 6 august 2003 a Curții de Apel Ploiești, a casat această decizie cu trimitere spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru completarea probelor.
Deși părțile nu au invocat, instanța din oficiu, pentru o rejudecare în condiții procedurale, va trebui să pună în discuție, dacă reclamanta înțelege să-și modifice acțiunea sub aspectul introducerii în cauză și a celorlalte două moștenitoare, care i-au dat o procedură generală și în caz afirmativ va fi necesară depunerea unei procuri speciale pentru acest dosar, în care să se declare că își însușesc acțiunea.
La fila 51 există o modificare de acțiune, dar numai în privința obiectului cauzei, iar instanța s-a pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită, numai cu privire la recurenta-reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5911/2005. Civil → |
|---|
