ICCJ. Decizia nr. 5922/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 12 mai 2003, contestatorul B.I. a chemat în judecată pe intimații B.M. și B.V. solicitând să se dispună anularea formelor de executare inițiate de intimații-creditori în temeiul hotărârilor judecătorești ce fac obiectul dosarelor de executare nr. 576/2002, 274/2002 și 110/2003 deoarece din debitul total de 8.525.500 lei a executat de bunăvoie suma de 3.667.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 874 din 17 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Mizil a fost respinsă ca nefondată contestația de executare formulată de B.I.
S-a dispus restituirea către contestator a cauțiunii în sumă de 1.000.000 lei și acesta a fost obligat să plătească intimatului B.M. suma de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că în mod corect a fost pornită executarea silită împotriva contestatorului fiind respectate cerințele art. 376,art. 3731,art. 381 și urm. C. proc. civ., nefiind făcută dovada că anterior începerii executării, contestatorul-debitor ar fi achitat de bunăvoie vreunul din debitele pentru care au fost întocmite dosarele de executare.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul B.I.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 219 din 3 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul contestatorul precum și cererea intimatului B.M. pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel a considerat legală și temeinică hotărârea pronunțată de judecătorie și a constatat că apelantul-contestator nu a făcut dovada că suma de 3.667.000 lei, pretins achitată de bunăvoie, ar viza vreunul din titlurile puse în executare de creditori.
De asemenea, s-a menționat că apelantul nu a dovedit în nici un mod că ar datora o sumă mai mică decât cea pentru care s-a început executarea, iar achitarea prin poprire a unor sume în contul debitelor, nu reprezintă un temei pentru a contesta executarea câtă vreme poprirea este o modalitate legală prin care intimații-creditori au acționat pentru recuperarea datoriei.
Contestatorul B.I. a declarat recurs în contra acestei decizii criticând-o ca fiind nelegală.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, art. 402 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "hotărârea cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001și art. 400 alin. (2)".
întrucât în cauză, contestația la executare formulată de B.I., ce are calitatea de debitor în titlurile executorii în litigiu, nu se încadrează în prevederile art. 4001și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de Judecătoria Mizil este supusă doar căii de atac a recursului.
împrejurarea că instanța de apel a judecat calea de atac împotriva sentinței judecătoriei ca apel, nu-l îndreptățește pe contestatorul B.I. să formuleze recursul de față.
Câtă vreme legea prevede o singură cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond și aceasta a fost judecată de instanța de apel, recursul contestatorului este inadmisibil deoarece părțile nu se pot folosi decât de căile de atac prevăzute de lege.
Față de cele ce preced, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatarul B.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 0/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5916/2005. Civil → |
|---|
