ICCJ. Decizia nr. 5915/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 30 octombrie 2001, C.E., P.G., L.N., H.I. și S.A., decedată în cursul procesului și succedată în drepturi de S.D., S.R. și S.T., au chemat în judecată SC V. SA Târgoviște pentru revendicarea imobilului care formează Complexul turistic P. din Munții Bucegi.
Judecătoria Pucioasa, prin sentința civilă nr. 1589 din 27 decembrie 1999, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, soluție confirmată în apel, prin decizia civilă nr. 1137 din 31 mai 2000 a Tribunalului Dâmbovița și în recurs, prin decizia civilă nr. 3044 din 21 septembrie 2000 a Curții de Apel Ploiești.
în motivarea acestei soluții, instanțele au reținut că imobilele revendicate au fost preluate de stat din patrimoniul autorilor reclamanților, fără titlu legal.
împrejurarea că bunurile revendicate au suferit diferite modificări și îmbunătățiri, nu justifică, în raport de dispozițiile art. 494 C. civ., respingerea acțiunii.
Ulterior, la data de 24 iunie 2001, pârâta a cerut în baza art. 322 pct. 5 și 6 C. proc. civ. revizuirea hotărârilor judecătorești menționate, cerere care, prin sentința civilă nr. 1454 din 12 octombrie 2001, a Judecătoriei Pucioasa a fost respinsă, ca inadmisibilă, în apel, prin decizia civilă nr. 274 din 20 martie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, a fost reformată sentința și, pe fond, admisă cererea de revizuire în sensul retractării hotărârilor atacate și respinsă, ca nefondată acțiunea în revendicare. Această soluție a fost confirmată în recurs, prin decizia civilă nr. 1481 din 8 iulie 2002 a Curții de Apel Ploiești, cu motivarea că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri doveditoare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., din care rezultă că, exceptând fundațiile de beton, construcțiile au fost edificate de pârâtă și, ca atare, nu pot fi revendicate.
La data de 8 martie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva deciziilor din apel și recurs, date în revizuire, arătând că prin aceste hotărâri s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. în esență, au fost ignorate împrejurările că înscrisurile produse de pârâtă nu întruneau cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și că, în cauză, fiind aplicabile dispozițiile art. 494 C. civ., soluția instanței de fond, a cărei revizuire a fost cerută, este perfect legală și temeinică.
Recursul în anulare este întemeiat.
într-adevăr, înscrisurile doveditoare produse de revizuientă nu sunt înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce, prin conținutul lor, nu pot fi apreciate ca determinante, adică dacă ar fi fost cunoscute de instanță la judecarea pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.
Or, indiferent de actele noi depuse, din considerentele hotărârilor atacate rezultă că terenul din litigiu este, în sensul art. 488 C. civ., proprietatea reclamantei. După cum, modificările, precum și îmbunătățirile aduse construcțiilor edificate pe acest teren, urmează, inevitabil, regimul juridic prevăzut de art. 494 C. civ., susceptibil de clarificare doar într-un proces aparte.
Ca atare, soluția a cărei retractare se cere se justifică, în întregime, pe temeiurile de drept arătate a căror aplicare nu poate fi înlăturată de înscrisurile produse în revizuire care, în materialitatea lor, nu sunt determinante.
Așa fiind, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5914/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5895/2005. Civil → |
|---|
