ICCJ. Decizia nr. 5948/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 28 noiembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Reșița, reclamanții I.E.M. și I.I. au chemat în judecată pe pârâtul T.P.G. solicitând instanței să dispună anularea contractului autentic de vânzare cumpărare prin care la 21 februarie 2002 s-a consemnat vânzarea de către ei a 5/6 din apartamentul proprietatea lor de două camere și dependințe către pârât, cu revenirea la situația anterioară de carte funciară.
Judecătoria Reșița, după administrarea probei cu înscrisuri și declarații de martori, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, luând act de renunțarea din partea reclamanților la capătul al doilea de cerere.
S-a motivat soluția adoptată prin existența cauzei imorale, dedusă din raporturile anterioare dintre părți, ce decurgeau dintr-un contract de împrumut cu dobândă oneroasă și de starea de nevoie în care se găsea familia reclamantă, care nu a avut intenția de a vinde cota nefirească de 5/6, ci au fost constrânși de achitarea împrumutului cămătăresc, care purta o dobândă inclusă de circa 8% pe lună în valută.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1919/2004. A reținut instanța de apel, cu ample referiri la interpretarea probelor, mai ales a depozițiilor martorilor, că în cauză nu a fost respectată condiția liceității și moralității cauzei, în sensul art. 948 și art. 966 C. civ. Lipsa cauzei sau nelegalitatea acesteia poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, chiar dacă actul juridic dedus judecății fusese încheiat în formă autentică.
împotriva acestei decizii în termen legal pârâtul a declarat recurs, prin care s-a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. în dezvoltarea motivelor de recurs, se susține în esență că din probele administrate a rezultat fără dubiu acordul părților de a radia ipoteca ce greva apartamentul în discuție, în vederea înstrăinării către un terț, din prețul obținut urmând a fi satisfăcută și creanța sa, în calitate de împrumutător. S-a mai susținut că el dealtfel nu i-a deranjat pe reclamanți, care au continuat să locuiască în apartament.
Prin întâmpinare, intimații reclamanți au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Dând dovadă de rol activ, ambele instanțe au încercat să deslușească adevăratele raporturi juridice dintre părțile litigante. Respectând dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel, menținând sentința de fond, a constatat că sub aspectul contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat între părți, acesta este nul, fiind lipsit de cauza. In materia contractului de vânzare-cumpărare, cauza (scopul) este obținerea bunului, în schimbul unui preț. Or, astfel cum rezultă din chiar susținerile recurentului, acesta nu a intenționat să cumpere apartamentul reclamanților, care au continuat să locuiască în el, iar corelativ, aceștia nu au intenționat să-l vândă.
Eventualele considerații din motivarea hotărârilor, privind validitatea sau nu a împrumutului intervenit între părți, exced, într-adevăr, obiectului procesului, dar nu a fost determinant pentru soluția constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a arătat.
De aceea, recursul a fost respins ca nefondat, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul a fost obligat și la cheltuieli de judecată către intimați.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5946/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 0/2005. Civil → |
|---|
