ICCJ. Decizia nr. 5945/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5945
Dosar nr. 18502/200.
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantele G.M., D.A. şi B.C.S., prin cererea înregistrată la 16 august 2002 pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr.2849, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC S. SA, SC C.C. SRL, Primăria comunei Floreşti, Stoeneşti, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Autoritatea pentru privatizare şi administrarea participaţiilor statului, să se declare nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare–cumpărare nr. 379 din 2 decembrie 1999 încheiat între SC S. SA, în calitate de vânzător, şi SC C. C. SRL în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul intravilan în suprafaţă de 11.171, 74 mp. Situat în comuna Floreşti, Stoeneşti, judeţul Giurgiu, nulitate care să opereze în limita unei suprafeţe de 2,4 ha; să se declare nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 307/125 din 1 iunie 1999 încheiat între aceleaşi părţi, având ca obiect construcţia existentă pe terenul mai sus menţionat, compusă din parter, etaj şi pivniţă precum şi diferite construcţii, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două contracte; să se dispună obligarea pârâtei S. SA să restituie terenul şi construcţiile prin dispoziţie motivată şi radierea din Cartea funciară a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei SC C. SRL asupra imobilului descris.
Urmare a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 3159 de la 27 august 2002 de BNR C.M.P., calitatea de reclamantă în cauză o are doar D.D.A.
Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 24 de la 20 martie 2003, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată pentru considerentele ce se vor arăta.
Imobilele au fost preluate cu titlu în temeiul Decretului nr. 83/1949 astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cele două contracte de vânzare-cumpărare (active şi teren) au fost încheiate în cadrul procesului de privatizare, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 şi HG nr. 450/1999.
Buna-credinţă a părţilor, raportată la momentul încheierii primului contract de vânzare-cumpărare 1 iunie 1999, a fost evidentă pentru că imobilul era preluat de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949, a trecut în proprietatea imobilelor în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, pe rolul instanţelor nu exista vreun litigiu prin care imobilul să fie revendicat ori o notificare. Se mai arată că nu se poate imputa cumpărătorului că nu a cunoscut că reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 169/1997, imobilul fost conac şi terenul aferent.
Pârâta SC S. SA nu mai este unitate deţinătoare în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul său la data apariţiei legii. Nici pârâta SC C. SRL nu are calitatea de unitate deţinătoare întrucât este o persoană juridică de drept privat, creat de o persoană fizică. Operând buna-credinţă, activul, nu se poate dispune obligarea la restituirea în natură a imobilului a nici uneia din pârâte. Apreciază instanţa că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii, prin echivalent, restituirea în natură a imobilului nefiind posibilă.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 1150 din 8 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei pentru considerentele ce se vor arăta.
Instanţa de fond a apreciat corect faptul preluării imobilului cu titlu în baza Decretului nr. 83/1949 pentru completarea dispoziţiilor din Legea nr. 187/1945. Se arată că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se invocă, 1 iunie 1999 şi respectiv 2 decembrie 1999 reclamanta nu obţine o hotărâre judecătorească în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 care să constate nevalabilitatea titlului statului chiar dacă s-ar reţine nevalabilitatea titlului statului, consecinţele acesteia asupra cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare în litigiu nu ar fi diferite, faţă de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care sancţiunea nulităţii este înlăturată dacă actul a fost încheiat cu bună–credinţă. Contractele au fost încheiate cu bună credinţă deoarece părţile contractante nu au putut lua cunoştinţă de demersurile întreprinse de reclamantă pentru redobândirea imobilului cătă vreme manifestările exterioare ale acestei intenţii priveau procedura reglementată la care pârâtele nu au acces.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta. Prin motivele de recurs, întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., este criticată hotărârea sub următoarele aspecte:
1. Decizia încalcă dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1, art. 2, art. 9, art. 20, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, raportate la art. 44 din Constituţia României, art. 480, art. 481, art. 948 şi art. 968 C. civ., precum şi de art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 304 pct. 9).
1.1. Decretul nr. 83/1949 a fost un act normativ neconstituţional în raport cu dispoziţiile Constituţiei din 1948 pentru că art. 8 ocrotea proprietatea privată.
1.2. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că părţile contractante au fost de bună credinţă, cât timp vânzătorul este o societate de stat, iar statul român fusese notificat de către reclamantă cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului încă din ianuarie 1998, notificare înregistrată la Primăria Palanca cu nr. 9 din 6 ianuarie 1998.
Chiar dacă s-ar admite buna credinţă a cumpărătorului imobilului, este evident că vânzătorul, S., ştia sau trebuia să ştie că imobilul fusese revendicat de foştii proprietari.
1.3. Decizia este lipsită de temei legal în ceea ce priveşte cerinţa ca nevalabilitatea titlului statului să fi fost constatată anterior printr-o hotărâre judecătorească, atât timp cât art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu face nici o precizare cu privire la momentul la care ar trebui să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului.
2. Încheierea instanţei de apel cu privire la probele solicitate în cauză nu cuprinde motivele pe care să se sprijine (art. 304 pct. 7).
Instanţa a respins proba cu expertiză topografică fără a preciza sau justifica în vreun fel motivele pentru care o atare probă nu este necesară cauzei.
Proba era importantă pentru a se determina care anume suprafeţe de teren şi construcţii au fost înstrăinate prin cele două contracte către C. şi care suprafeţe se găsesc în continuare în proprietatea S.
Examinând recursul, în limita motivelor întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi în baza actelor şi lucrărilor cauzei, Înalta Curte va reţine cele ce urmează:
1.1.Prin Legea nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare au fost expropriate bunuri agricole aflate într-una din situaţiile descrise la art. 3 lit. a)-h) bunuri trecute în proprietatea statului fără acordarea vreunei despăgubiri proprietarilor (art. 7).
Ulterior, prin Decretul nr. 83/1949 au fost completate unele dispoziţii din Legea nr. 187/1945, în sensul că au fost trecute în proprietatea statului şi fermele model constituie prin efectul acelei legi, tot fără acordare de despăgubiri.
Potrivit Avizului nr. 274 de la 26 august1946 emis de Comisia centrală de reformă agrară ferma rezervată autorilor recurentei era în suprafaţă de 52 ha, din care cca. 31 ha teren arabil în comuna Palanca, în care sunt cuprinse conacul, casa de locuit şi terenul înconjurător ca şi celelalte clădiri, curte şi grădină, diferenţa de teren aflându-se în comuna Ciuperceni.
Legea nr. 213/1998, prin art. 6 alin. (3) a consacrat admisibilitatea verificării pe cale judiciară a valabilităţii preluării de către stat a bunurilor, fără nici o distincţie, funcţie de natura juridică a actului de preluare sau de autoritatea care a dispus măsura.
Verificând titlul statului, instanţa va constata că preluarea abuzivă s-a făcut fără titlu. Decretul nr. 83/1949 era în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 din legea fundamentată din 1948 care reglementau şi ocroteau dreptul de proprietate privată precum şi cu dispoziţiile art. 10 din aceiaşi Constituţie în conformitate cu care exproprierile puteau fi făcute doar „pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă şi probabilă despăgubire"
Trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără plata vreunei despăgubiri şi fără existenţa unei cauze de utilitate publică.
Rezultă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în conformitate cu care „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă".
1.2. SC S. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra a 11.171,74 mp. în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1477/1999 eliberat de Ministerul Agriculturii şi a fost înscris în C.F. conform încheierii de 8 noiembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale.
Primăria comunei Stoeneşti, căreia autoarele recurentei, îi solicitaseră reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 40 ha şi a unui conac cu 2 ha şi 3990 teren intravilan încă din 6 ianuarie 1998, menţionează că terenul (11.171,74 mp) nu face obiectul unor litigii sau revendicări motiv pentru care s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Imobilul format din 11.171,74 mp. Teren curte-construcţii şi clădirea, în temeiul Legii nr. 133/1999 şi HG nr. 55 şi 450/1999 şi aprobării FPS prin nota nr. 282 din 20 mai 1999, SC S. a vândut imobilul către SC C.C. SRL Bucureşti.
Se constată astfel că ambele părţi contractante, atât vânzătorul cât şi cumpărătorul, au fost de bună credinţă în momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, câtă vreme Primăria Palanca nu a încunoştiinţat S. despre existenţa notificării cu nr. 9 din 6 ianuarie 1998.
1.3. Dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu cuprind dispoziţii exprese cu privire la momentul la care trebuia să se constate nevalabilitatea titlului statului, astfel încât susţinerea instanţei de apel cu privire la necesitatea existenţei probabile a unei hotărâri judecătoreşti este lipsită de suport legal.
2. Recurenta, în conformitate cu dispoziţiile art. 287 pct. 4 C. proc. civ., a menţionat dovezile invocate în susţinerea apelului, în cadrul probatoriului solicitat fiind şi expertiza topografică având drept obiectiv identificarea imobilului.
Prin încheierea de şedinţă de la 17 februarie 2004, proba a fost respinsă fără a se preciza motivele ce au condus la o atare soluţie.
Proba cu expertiză topografică era necesară a fi administrată câtă vreme există neconcordanţe între suprafaţa indicată în contractul de vânzare-cumpărare, 8762, şi suprafaţa menţionată de SC S. de 244mp.
Numai după identificarea terenului şi construcţiei, instanţa putea să se pronunţe asupra nulităţii parţiale a contractelor de vânzare, în sensul de a se verifica în teren obiectul vânzării.
Cum în recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., va admite recursul în limitele şi pentru motivele arătate va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta D.D.A. împotriva deciziei nr. 1150 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5986/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Civil → |
|---|
