ICCJ. Decizia nr. 5956/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 23 decembrie 2002 pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamantul P.N. a chemat în judecată statul român, reprezentat de autoritatea publică locală Sibiu și pe Z.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la două imobile situate în Sibiu.
Prin sentința civilă nr. 4942 din 1 septembrie 2003, după ce disjunsese acțiunea împotriva persoanei fizice, Judecătoria Sibiu a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Municipiul Sibiu și a respins acțiunea formulată, cu motivarea, în esență, că dat fiind că după anul 1962, anul încheierii antecontractului dintre reclamant și Z.A., imobilul proprietatea acestuia din urmă a trecut în proprietatea statului (în anul 1975), statului, ca succesor cu titlu particular al promitentului-vânzător, nu-i sunt opozabile efectele antecontractului.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 1315/2004 a Curții de apel Alba Iulia, care a respins și cererea reclamantului de repunere în termenul de apel. A reținut instanța că motivul invocat de apelant pentru repunerea în termen (comunicarea sentinței la o altă adresă) nu se circumscrie celor prevăzute de art. 103 alin. (1) C. civ. Și în plus, acesta nu comunicase instanței pe parcursul procesului, schimbarea adresei, ci numai după expirarea termenului de apel.
Reclamantul a atacat cu recurs această decizie, susținând nelegalitatea ei, în raport cu motivele invocate pentru repunerea în termen, motive care erau întemeiate, față de precizarea orală, consemnată în încheierea de la 21 ianuarie 2003.
Prin întâmpinare, Municipiul Sibiu a solicitat respingerea recursului, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, [alin. (1)]. în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării [alin. (2)].
în speță, astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamantul, care și-a schimbat domiciliul pe parcursului procesului, a comunicat această împrejurare instanței, care a și consemnat-o în încheierea de la 21 ianuarie 2003. Cu toate acestea, din vina instanței, comunicarea sentinței s-a făcut către reclamant la vechea sa adresă, situație în care era evident că acesta a fost în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apel. Abia după ce a constatat că nu i se mai comunică sentința, reclamantul a sesizat greșeala instanței, care a pronunțat în acest sens o încheiere de îndreptare a erorii materiale, la data de 27 februarie 2004.
Eroarea instanței reprezintă, fără îndoială pentru reclamant o împrejurare mai presus de voința sa, care justifica admiterea cererii de repunere în termen.
Ca atare, se impunea judecarea pe fond a apelului declarat de reclamant împotriva sentinței judecătoriei, cale de atac care este în prezent de competența tribunalului, căruia i s-a trimis dosarul, conform art. 725 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5953/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5946/2005. Civil → |
|---|
