ICCJ. Decizia nr. 5980/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5980
Dosar nr. 7067/1/2005
Nr. vechi 1668/2005
Şedinţa publică din 19 iunie 2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3983/2002, contestatorul T.N., în nume propriu şi ca mandatar al surorii sale, D.A., a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Vaslui, anularea dispoziţiei nr. 1910 din 15 august 2002 emisă de acesta.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit a fost respinsă notificarea prin care s-a cerut restituirea în natură a imobilului din str. V. nr.15, având în vedere că acesta a fost preluat de stat fără un titlu valabil şi că s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se face o ofertă concretă, pe care de altfel, contestatorii au respins-o anticipat, prin notificarea formulată.
Potrivit sentinţei civile nr. 1161/2004 a Tribunalului Vaslui a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru pronunţarea acestei soluţii s-a reţinut faptul că imobilul construcţie preluat de către stat a fost demolat şi în locul lui s-a edificat o clădire nouă din temelii, care ocupă terenul în aşa fel încât nu există o porţiune liberă care să poată fi restituită în natură conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut de asemenea, incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, conform cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, atunci când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat.
Faţă de situaţia juridică a bunului stabilită potrivit raportului de expertiză efectuat, s-a apreciat asupra caracterului neîntemeiat al contestaţiei
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii, susţinând că în mod greşit prima instanţă a concluzionat că imobilul în litigiu, a cărui restituire în natură s-a cerut, ar fi un imobil nou, clădirea actuală fiind ridicată pe vechile structurii şi având o suprafaţă construită cu 226 mp mai mică faţă de vechea clădire şi o valoare inferioară acesteia.
S-a arătat de asemenea, că cererea de restituire nu a fost dezbătută de unitatea deţinătoare în condiţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 19/2001, că nu a fost constituită o comisie de evaluare, nu a fost estimat imobilul şi nici nu a fost făcută propunere de restituire prin echivalent.
Apelul a fost respins ca nefondat conform deciziei nr. 1784 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
În considerentele deciziei s-a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pe terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Or, cu privire la imobilul în litigiu a rezultat că acesta a fost edificat în perioada 1922-1925 şi preluat de stat în anul 1972, fiind ulterior demolat în totalitate, în locul lui construindu-se actuala clădire din temelii, situaţie de fapt ce nu a fost contestată de către apelanţi. Totodată, potrivit raportulu.
de expertiză, imobilul nou edificat este înconjurat de alee, parcare şi terasa halei Piaţa Centru, astfel încât nu este un teren liber în accepţiunea legii pentru a fi restituit în natură.
Susţinerea privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost înlăturată, constatându-se că apelanţii au notificat Primăria cerând restituirea în natură a unui imobil, că această solicitare a fost respinsă prin dispoziţia în al cărei art. 2 se prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent valoric.
Potrivit HG nr. 498/2003, cuantumul despăgubirilor va fi stabilit prin dispoziţie, după evaluarea imobilului.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii care au formulat critici de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a arătat să instanţa de apel, ca şi prima instanţă a fondului, au încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, prin aceea că nu au procedat la evaluarea imobilului şi la oferta de plată a echivalentului valoric.
În acest sens, era necesar ca instanţa să completeze dispoziţia atacată şi nu să o menţină, cu motivarea că evaluarea imobilului demolat se va realiza printr-o nouă dispoziţie, de îndată ce se va pronunţarea o hotărâre definitivă şi irevocabilă în cauză.
Neprocedând astfel şi încălcând flagrant dispoziţiile legale privitoare la restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, instanţele s-au făcut vinovate de denegare de dreptate, generând nejustificat un nou litigiu.
- În plus, trebuia observat că imobilul era restituibil în natură, având în vedere dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, după care imobil nou în raport cu cel vechi, este considerată construcţia căreia prin transformările survenite i s-au adăugat corpuri ce reprezintă peste 50% din suprafaţa construită. Or, în speţă, clădirea actuală restructurată pe vechile structuri, are o suprafaţă construită cu 226 mp mai mică faţă de vechea clădire şi o valoare inferioară acesteia.
Chiar şi în cazul în care construcţia ar fi considerată nouă, este restituibil o parte din teren, în suprafaţă totală de 691 mp, ce excede suprafaţa construită a clădirii, de 368 mp cu 323 mp.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia adoptată de instanţe este corectă întrucât vechiul imobil a fost demolat, actuala construcţie fiind una nouă, iar terenul fiind afectat de utilităţi publice (piaţă agroalimentară).
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa trebuia să procedeze la evaluarea despăgubirilor şi modificarea pe acest aspect, a dispoziţiei primarului, nu poate fi primită, având în vedere cadrul în care s-a desfăşurat judecata.
Astfel, potrivit notificării expediate unităţii deţinătoare, reclamanţii au pretins restituirea în natură a imobilului arătând că „resping în mod anticipat orice ofertă de restituire prin echivalent".
Prin intermediul contestaţiei ce a învestit prima instanţă, contestatorii au susţinut de asemenea că imobilul este restituibil în natură, făcând referire în motivarea cererii, la refuzul lor de a accepta restituirea prin echivalent.
Acestea fiind criticile aduse dispoziţiei primarului, ele au determinat limitele judecăţii, încât în mod corect instanţa de apel atunci când a apreciat asupra probatoriului solicitat, a respins proba cu expertiză considerând-o neutilă cauzei şi dând astfel eficienţă dispoziţiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ.
Afirmaţia recurentului în sensul că s-ar fi produs astfel o denegare de dreptate şi încălcarea art. 3 C. civ. este eronată. Instanţa a procedat la judecată, dar cu respectarea principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii sale.
Ca atare, instanţa era chemată să cenzureze soluţia de nerestituire în natură a imobilului şi nu să cuantifice măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptăţiţi contestatorii.
- Cu privire la modalitatea în care instanţa a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, atunci când a constatat că imobilul, dat fiind regimul său juridic, nu este restituibil în natură, criticile sunt de asemenea, nefondate.
Potrivit art. 18 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în reglementarea existentă la data soluţionării apelului) măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat.
Invocarea acestui text de lege de către recurent, pentru a justifica nelegalitatea deciziei atacate nu îşi are suport în considerentele hotărârii.
Faţă de împrejurarea că imobilul expropriat a fost demolat, fiind construit un altul în locul acestuia, în speţă nu erau incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care vizează o altă situaţie, aceea a transformării bunului în aşa măsură încât să poată fi considerat imobil nou.
Motivarea în drept a instanţei a constat în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1), potrivit cărora „în situaţia imobilelor expropriate, pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent" şi ea a corespuns situaţiei de fapt reţinute în legătură cu imobilul.
Astfel, construcţia a fost demolată în totalitate, în urma preluării acesteia de către stat în anul 1972, iar în privinţa terenului, el nu poate fi considerat liber, în accepţiunea legii, având în vedere că este ocupat de parcare şi de terasa halei Piaţa Centru.
Or, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, terenurile necesare în vederea bunei utilizări a construcţiilor noi (afectate de servituţi) sunt supuse restituirii prin echivalent, sub forma măsurilor reparatorii.
Faţă de aceste considerente, urmează să se constate că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, atunci când a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură.
În consecinţă, criticile de nelegalitate formulate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt netemeinice, recursul urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T.N. şi D.A. împotriva deciziei nr. 1784 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5944/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 592/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
