ICCJ. Decizia nr. 594/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 594.
Dosar nr. 22347/1/2005
Nr. vechi 6795/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 830 din 15 noiembrie 2004, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de reclamanta R.M., prin mandatar R.A., împotriva dispoziţiei nr. 1191/2004 a primarului municipiului Sibiu şi a luat act de renunţarea reclamatei la judecata capetelor de cerere privind nulitatea deciziei nr. 978/1983 a fostului Consiliu Popular al judeţului Sibiu, nulitatea încheierii de întabulare nr. 4004/1083 şi rectificarea cărţii funciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1191/2004 a primarului municipiului Sibiu a fost respinsă notificarea făcută de numitul R.A., care a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Turnişor, nr. top. 457, cu motivarea că preluarea imobilului nu a fost abuzivă, în raport de dispoziţiile HG nr. 498/2003, foştii proprietari fiind despăgubiţi pentru imobil.
Tribunalul a considerat că, deşi motivarea dispoziţiei nu poate fi acceptată de instanţă, nici contestaţia nu poate fi admisă, deoarece din notificare reiese că numitul R.A. a formulat notificarea în nume propriu, şi nu ca mandatar, situaţie în care şi contestaţia trebuia făcută tot de acesta în nume propriu, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Contestatoarea R.M. apare, astfel, ca o persoană care nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 438/A din 30 martie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia emisă de primar şi a obligat primăria Sibiu, prin primar, să emită decizie de restituire în natură a imobilului, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
La data de 23 octombrie 2001 reclamanta l-a împuternicit pe fiul ei, R.A., prin procură judiciară autentificată, să întreprindă orice act, acţiune sau demers în scopul redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Anterior, reclamanta îl împuternicise pe acelaşi fiu să facă notificarea.
Prin urmare, acesta a acţionat atât în faza administrativă, cât şi în faza de judecată în numele mamei sale, şi nu în nume personal.
Instanţa a mai reţinut că, la plecarea din ţară în 1983, reclamanta a deţinut imobilul în litigiu, care a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ neconstituţional prin care se treceau abuziv în proprietatea statului imobilele persoanelor care doreau să se stabilească definitiv într-o altă ţară.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată că Decizia este nelegală, deoarece, aşa cum a reţinut prima instanţă, contestaţia putea fi formulată, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, doar de către autorul notificării.
Or, din conţinutul notificării rezultă clar că a fost formulată de R.A. în nume propriu, şi nu în calitate de mandatar.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei.
Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia prin prisma unicului motiv de recurs formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Pentru a stabili în ce calitate a formulat R.A. notificarea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a analizat atât conţinutul notificării, cât şi pe cel al procurilor date de R.M. fiului său şi a stabilit că acesta din urmă a acţionat în calitate de reprezentant, şi nu în nume propriu.
Această situaţie de fapt nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, printr-o reevaluare a probelor, deoarece, în raport de data pronunţării deciziei, motivele pentru care se poate cere modificarea ori casarea acesteia sunt cele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
La situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 24 alin. (7), actualmente art. 26 alin. (3), din Legea nr. 10/2001, recunoscând reclamantei posibilitatea de a ataca în justiţie dispoziţia prin care i s-a respins notificarea, aşa încât motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul şi va menţine Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Municipiul Sibiu prin primar, împotriva deciziei civile nr. 438/A din 30 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 604/2005. Civil. Exequator - Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5944/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
