ICCJ. Decizia nr. 5985/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 133 din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov au fost respinse excepțiile lipsa calității procesuale active a intimaților reclamanți K.I. și C.M. și lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor.
Apelurile formulate de apelanții pârâți P.R. și P.N.S. și SC C. SA Brașov împotriva sentinței civile nr. 6751 din 4 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov, în contradictoriu cu intimații reclamanți K.I. și C.M. și intimații-pârâți K.A., S.A., Municipiul Brașov prin primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost respinse ca neîntemeiate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs P.R. și P.N.S. criticând-o pentru nelegalitate și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2004 s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov.
Prin decizia civilă nr. 797/R din 22 septembrie 2004 Curtea de Apel Brașov, a admis excepția lipsei competenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului și a declinat competența de soluționare în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov a avut în vedere prevederile art. 299, alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost completat prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 potrivit cărora recursul se soluționează de înalta Curte de Casație și Justiție dacă prin lege nu se prevede altfel.
în continuarea motivării s-a susținut că tribunalele și curțile de apel soluționează recursurile numai în situațiile de excepție, prevăzute în mod expres de lege, curțile de apel reprezentând instanțele de drept comun în soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor date în primă instanță de judecătorii și tribunale, conform art. 3 pct. 2 și art. 282 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004, apreciindu-se că în speță nu sunt incidente prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, nefiind îndeplinite cerințele acestui text de lege.
Instanța a concluzionat că prezentul recurs nu s-a aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și în aceste condiții curtea de apel nu este competentă să-l soluționeze potrivit art. 299 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu trebuie confundat momentul investirii instanței de control judiciar care coincide cu momentul depunerii căii de atac la instanța a cărei hotărâre se atacă, cu momentul în care calea de atac se află pe rolul instanței de control și care coincide cu momentul înregistrării administrative la această ultimă instanță.
Cauza a fost înregistrată la înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 20588/2004.
în ședința publică de la 6 iulie 2005 înalta Curte din oficiu a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a soluționării recursului.
Excepția este întemeiată.
Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâre prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.
în legislația actuală nu există o definiție legală a noțiunii de a se afla "pe rolul" instanței o cauză.
în atare condiții, este esențial pentru stabilirea competenței să subliniem intenția legiuitorului.
La adoptarea Legii nr. 195/2004 s-a avut în vedere numărul extraordinar de mare de cauze civile, care se judecă în recurs la înalta Curte de Casație și Justiție înregistrate sub imperiul O.U.G. nr. 58/2003, care au determinat întârziere în activitatea de judecată de natură să aducă atingere dreptului la judecata cauzelor într-un termen rezonabil și dreptului la un proces echitabil.
Având în vedere intenția legiuitorului prin sintagma "recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție" nu trebuie să înțelegem că legiuitorul a avut în vedere doar cauzele înregistrate la această instanță întrucât s-ar restrânge foarte mult sfera de aplicare a acestui text de lege.
Un alt argument în sprijinul acestei opinie îl constituie și faptul că prin pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, tribunalele s-au dezinvestit astfel încât din punct de vedere procedural, aceste cauze nu se mai află pe rolul respectivei instanțe.
După înregistrarea recursurilor formulate de părți care au primit deja rezoluția de înaintare a cauzei la instanța superioară, potrivit art. 288 alin. (3) raportat la art. 316 C. proc. civ. președintele instanței are obligația legală să înainteze dosarele instanței de recurs după împlinirea termenului de recurs.
în consecință, înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâții P.R. și P.N.S. împotriva deciziei nr. 133/A din 18 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5968/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5967/2005. Civil → |
|---|
