ICCJ. Decizia nr. 5961/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 14402/2002 la Judecătoria Brașov reclamanta U.M. a chemat în judecată pe pârâții C.E. și Statul Român prin Municipiul Brașov și Primar solicitând să se constate nulitatea absolută a încheierii de C.F. nr. 861/1990 pronunțată de Judecătoria Brașov prin care s-a dispus intabularea în C.F. nr. 26188 Brașov la A+1,2,3,4,5 sub nr.top. 7427/36, 7427/38/b, 7427/39/1/b, 7427/39/2/b, 7427/40/b a dreptului de proprietate asupra cotei de 1 din aceste imobile cu titlul de drept moștenire în favoarea reclamantei; să se constate nulitatea absolută a încheierii de C.F. nr. 9155/1994 a Judecătoriei Brașov prin care s-a dispus intabularea în C.F. 26188 a localității Brașov la A+1,2,3,4,5 sub nr.top. 7427/36, 7427/38 b, 7427/39/1/b, 7427/39/2 b, 7427/40/b a dreptului de proprietate asupra imobilului casă de locuit cu 3 camere, bucătărie, cămară, baie, hol, anexe gospodărești formate din grajd și cuptor situate în municipiul Brașov; să se dispună repunerea în situația anterioară în sensul de a se intabula dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor în favoarea Statului Român.
Reclamanta a susținut în motivarea acțiunii că aceste intabulări sunt nule deoarece în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 335 din 7 septembrie 1988 a fost expropriat și trecut în proprietatea statului terenul în suprafață de 550 mp și suprafața construită de 426,16 mp, iar în baza aceluiași act normativ a fost trecută în proprietatea statului și suprafața de 550 mp aparținând pârâtului C.E. în aceste condiții și adresa nr. 11796/1992 a Primăriei Municipiului Brașov este nulă.
Ulterior acțiunea a fost precizată în sensul că s-a renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a încheierii de C.F. nr. 861/1990 a Judecătoriei Brașov și capătul de cerere nr. 3 a fost de asemenea precizat în sensul că se solicită repunerea părților în situația anterioară numai în ceea ce privește constatarea nulității absolute a încheierii nr. 955/1994 a Judecătoriei Brașov. întrucât această precizare s-a făcut după invocarea de către pârâtul C.E. a excepției lipsei de interes și care se referea la chiar primul capăt de cerere, excepție unită cu fondul, instanța a apreciat că nu se mai impunea a se pronunța asupra acesteia.
Prin sentința civilă nr. 10287 pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2003 a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantă și a obligat reclamanta să plătească pârâtului 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că asupra imobilului înscris în C.F. 26188 a localității Brașov sunt coproprietari reclamanta și pârâtul, fiecare cu cota de 1.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de moștenire asupra cotei de 1 și construire asupra cotei de 1 din construcție, iar pârâtul cu titlu de drept cumpărare asupra cotei de 1 din teren și construire asupra cotei de 1 din construcție.
Instanța a reținut în esență că înscrierea în cartea funciară a drepturilor părților face deplină dovada cu privire la existența acestora până când se va face dovada contrară. Acest lucru se poate realiza în temeiul art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938. încheierea de C.F. nu reprezintă decât consecința, transpunerea în planul publicității imobiliare a realității juridice conținute de un act administrativ și dacă nu este contestat și anulat, încheierea de C.F. rămâne valabilă.
Referitor la capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară, s-a reținut că reclamanta a depășit termenul legal prevăzut de Decretul-lege nr. 115/1938.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta considerând-o netemeinică și nelegală.
în motivarea apelului s-a susținut că instanța nu a soluționat fondul cauzei, nu a judecat în limitele investirii sale, nu a motivat hotărârea cu privire la cererea de rectificare de carte funciară, prescripția nu a fost invocată de părți și nu a fost pusă în discuție.
Prin decizia civilă nr. 1115/AP din 12 noiembrie 2004 Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
Instanța de apel a suplinit în parte motivarea instanței de fond, reținând următoarele considerente:
Este adevărat că reclamanta a renunțat succesiv la petitele din acțiune prin care a solicitat constatarea nulității încheierilor de carte funciară, dar în privința rectificării de C.F. nu a făcut nici o precizare, susținând că menține spre judecată acest petit.
Petitul prin care s-a solicitat rectificarea situației de C.F. a fost formulat "ca efect al constatării nulității absolute a celor două încheieri de carte funciară" astfel cum s-a menționat.
Instanța de apel reține că în condițiile în care s-a renunțat la soluționarea cererii în constatarea nulității celor două încheieri, acțiunea în rectificare nu poate fi soluționată cât timp nu s-a solicitat a fi judecată pe alt considerent.
Acțiunea în rectificare de C.F. este o acțiune subsecventă unei acțiuni principale, care potrivit pct. 1 al art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, trebuie să constea într-o cerere în constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea.
Instanța de apel a înlăturat motivarea instanței de fond cu privire la prescripție.
S-a mai reținut că simpla motivare a acțiunii pe considerentul că adresa nr. 11796/1994 nu reprezintă un titlu și nu întrunește cerințele art. 43 și art. 44 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu suplinește cerința formală, procedurală a unui petit în condițiile art. 34 pct. 1 din același act normativ.
Pe de altă parte, se reține că dreptul de proprietate al pârâtului în C.F. 26188 Brașov s-a înscris cu titlu de drept cumpărare asupra terenului și construire asupra cotei de 1 parte din construcție cu act. nr. 9155/1994, conform adresei nr. 14781/1992 C.F., aceste acte nefiind atacate și în consecință prezumția legală de existență a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului prevăzută de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, operează, nefiind răsturnată.
Susținerile din apel referitoare la reaua-credință a pârâtului sunt înlăturate de instanță, reținându-se că pârâtul a stabilit o situație juridică conformă cu realitatea întrucât pe teren există construcția edificată pe baza autorizațiilor de construire nr. 19973 din 27 august 1955 și nr. 24990 din 29 septembrie 1955, conformitatea fiind certificată prin adresa nr. 11796 din 25 aprilie 1994 care nu a fost atacată în vreun mod.
De asemenea, aceste acte nu sunt în contradicție cu certificatul de moștenitor nr. 263 din 9 septembrie 1990 care confirmă că reclamanta a moștenit cota parte ce a aparținut antecesorului său, iar prin sentința civilă nr. 11099/2001 a Judecătoriei Brașov s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că pârâtul a participat la edificarea construcției, astfel că susținerile că numai antecesorii reclamantei ar fi construit nu pot fi primite.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta U.M. criticând-o pentru nelegalitate.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că încălcând principiul disponibilității instanța de apel a apreciat că acțiunea în rectificare de C.F. nu poate avea o existență independentă, ci, în toate cauzele are o existență auxiliară pe lângă cererea având drept obiect constatarea nevalabilității înscrierii sau a titlului pe care aceasta s-a săvârșit.
Recurenta susține că prin coroborarea dispozițiilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 cu cele ale art. 43 și art. 44 din același act normativ dar și cu prevederile art. 49-51 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de C.F. ale Judecătoriilor aprobat prin Ordinul nr. 2371/1998 al Ministerului Justiției dovedește că acțiunea în rectificare de C.F. poate avea și o existență independentă.
în opinia recurentei, în mod greșit instanța nu a examinat conținutul adresei respective deoarece nu are deplină putere doveditoare potrivit dreptului comun și nu atestă că imobilul construcție a fost realizat de proprietarii terenului și nici nu precizează dreptul care urmează a fi înscris în cartea funciară, după cum nu precizează nici titularul dreptului și, în consecință, nu poate servi la intabularea dreptului de proprietate.
Recurenta, invocă și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate care erau hotărâtoare pentru rezolvarea pricinii, enumerând toate actele depuse la dosar și din conținutul cărora, în opinia recurentei, rezultă că imobilul a fost construit numai de părinții săi.
Dezvoltarea motivelor de recurs nu poate fi încadrată în pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Acțiunea în rectificare este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil.
Instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității care guvernează procesul civil, susținând că acțiunea în rectificare promovată de reclamantă are un caracter subsidiar.
într-adevăr, acțiunea în rectificare este grefată pe o acțiune de fond, acțiune în nulitate sau anularea actului, în simulație, în rezoluțiune etc.
De altfel, în noua legislație, art. 36 din Legea nr. 7/1996 se prevăd limitativ cazurile de exercitare a acțiunii în rectificare (patru cazuri) prevăzându-se că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul din cele patru cazuri prevăzute de aceste legi.
în consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că în condițiile în care s-a renunțat la soluționarea cererii în constatarea nulității celor două încheieri, acțiunea în rectificare nu poate fi soluționată cât timp nu s-a solicitat a fi judecată pe alt considerent.
Este real că regimul juridic al publicității imobiliare se întemeiază pe mai multe principii, printre care și acela al legalității la care face referire recurenta în motivele de recurs, principiu care decurge din obligația instituită de lege pentru judecătorul delegat de C.F. de a verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a putea dispune înscrierea unui drept real și a respinge cererea dacă aceste condiții nu sunt întrunite, dar trebuie reținut că încheierile de înscriere în cartea funciară sunt supuse căilor ordinare de atac, și în consecință, respectarea principiului în discuție este verificată cu această ocazie.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. invocat de recurentă, susținând că instanțele nu au analizat înscrisurile depuse la dosar din conținutul cărora rezultă că imobilul construcție a fost realizat de părinții săi, nu subzistă în cauză.
Omisiunea la care face referire motivul de recurs invocat poate duce la casarea hotărârii numai dacă dovada administrată, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, era de natură să ducă la o altă situație de fapt și la o soluție diferite diferită de cea pronunțată.
Instanța respingând acțiunea pentru motivul că acțiunea în rectificare are un caracter subsecvent, nu se impunea examinarea actelor la care se face referire.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea pronunțată este legală și în temeiul art. 312 C. proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ. a fost obligată recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată care reprezintă onorariul avocatului în calea de atac a recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5967/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5954/2005. Civil → |
|---|
