ICCJ. Decizia nr. 5987/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5987
Dosar nr. 21434/200.
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 2804 din 22 octombrie 2003, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâţii R.M. şi M.R., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea notarială nr. 80 din 5 martie 2002, cu revenirea la situaţia anterioară în cartea funciară.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că pe de o parte nu a primit preţul stipulat în contract, iar pe de altă parte consimţământul său a fost viciat prin dol, respectiv datorită manipulărilor pârâţilor care au reuşit să-l aducă într-o stare avansată de ebrietate nu a putut citi şi înţelege actul pe care l-a semnat. De asemenea, defuncta sa soţie era ştiutoare de carte şi putea semna actul chiar dacă era bolnavă, nefiind justificată aplicarea amprentei degetului la locul semnăturii, la rubrica corespunzătoare în contractul de vânzare-cumpărare.
În realitate, s-au înţeles cu pârâţii să încheie un act de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager, întrucât la acea dată soţia sa era bolnavă şi necesita îngrijiri sporite.
Prin sentinţa civilă nr. 2717 din 10 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Caransebeş, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamant, cu motivarea, în esenţă că nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 953–961 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, în termen legal criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apel, în virtutea caracterului devolutiv, instanţa a dispus suplimentarea probatoriului, fiind audiaţi la propunerea reclamantului M.C. martorii D.E. şi L.L. iar la propunerea pârâţilor martorul B.I.D.
Instanţa, faţă de susţinerile părţilor, obiectul cauzei şi actele medicale depuse în cauză a dispus din oficiu efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul de Medicină Legală Timişoara ale cărei concluzii sunt depuse la dosar.
Prin Decizia civilă nr. 1875 pronunţată în şedinţă publică din 16 septembrie 2004 Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamantul M.C. în contradictoriu cu intimaţii R.M. şi M.R. a schimbat în tot sentinţa civilă în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.C. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarului Public P.S. din comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin sub nr. 80 din 5 martie 2002 prin care defuncta M.M. şi soţul M.C. au vândut pârâţilor R.M. şi M.R. imobilul înscris în C.F. 148 Băile Herculane, nr. top 23/b/a, loc de casă în intravilan cu casa nr. 15 de 264 mp cu reţinerea dreptului de uzufruct viager în favoarea vânzătorilor M. Instanţa a dispus restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului M.C. şi al defunctei sale soţii.
Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 11.546.000 lei cheltuieli de judecată la fond şi apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a analizat în cauză şi a concluzionat că hotărârea instanţei de fond dată cu încălcarea art. 953 şi art. 977 C. civ. Instanţa a apreciat că în speţă, a operat o eroare asupra cauzei (falsitatea cauzei), raportul de expertiză întărind această concluzie, prin indicarea faptului că, pe fondul unui discernământ mult diminuat sau abolit, a putut apare şi un viciu de consimţământ.
Împotriva acestei hotărî au declarat recurs pârâţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că motivarea în fapt şi în drept a acţiunii este dolul şi eroarea, nu lipsa discernământului şi nici fraudarea legii, iar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, acţiunea în anularea fiind personală, cel puţin cu privire la cota parte referitoare la soţia reclamantului, defuncta M.M.
Recurenţii susţin că această excepţie împreună cu excepţia prescripţiei acţiunii în baza art. 9 alin. ultim din Decretul-lege nr. 167/1968 au fost invocate şi în apel, ambele excepţii fiind de ordine publică şi instanţa nu le-a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra lor.
Se mai susţine că expertiza psihiatrico-legală a fost efectuată în baza unor fişe medicale necompletate şi a unor declaraţii de martori contradictorie, iar instanţa de apel a ignorat cererea de efectuare a unei noi expertize.
Pe fondul cauzei, recurenţii susţin că instanţa de apel a interpretat greşit probele, ignorând şi înlăturând fără motiv declaraţia medicului de familie, reţinând în mod greşit eroarea asupra cauzei actului încheiat şi faptul că nu se poate face dovada achitării preţului, dovadă care trebuia s-o facă pârâtul.
Recursul declarat este fondat.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţia, o excepţie pe care actualul Cod de procedură civilă nu o consacră în mod expres.
Ţinând cont de criteriile de clasificare a excepţiilor procesuale, excepţia lipsei calităţii procesuale poate fi calificată drept o excepţie de fond, peremptorie sau dirimantă, absolută. Ca atare, ea poate fi invocată în orice stare a pricinii, iar admiterea ei face de prisos cercetarea fondului.
La data de 9 septembrie 2004 recurenţii au invocat atât excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului intimat cât şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Curtea nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate. Chiar dacă excepţiile erau formulate pentru prima dată în apel, printr-o precizare a întâmpinării, fiind excepţii de fond ele puteau fi invocate şi după prima zi de înfăţişare în condiţiile art. 294 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 316 C. proc. civ. direct în apel.
În Şedinţa publică din aceeaşi dată recurenţii pârâţi au solicitat efectuarea unei contraexpertize.
Este de principiu că instanţa are obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de părţi şi de a motiva pentru ce le admite sau le respinge în total sau în parte.
Respingerea nemotivată a cererii pentru o nouă expertiză face ca hotărârea să fie nelegală, deoarece nu se poate verifica raţiunea pentru care proba solicitată nu a fost admisă (art. 168 C. proc. civ.).
Instanţa trebuia să aprecieze asupra pertinenţei, utilităţii sau concludenţei probei solicitate, faţă de concluziile expertizei psihiatrico-legală, la punctul 2 existând o observaţie: din dosar lipseşte copia fişei de consultaţii ambulatorii de la mediul de familie, lipsesc fişe de observaţie în extenso ale internărilor de la Bucureşti, din 1993, de la Neurochirurgie Timişoara, din 1982 şi din 2001 ca şi de la Oncologie Reşiţa din 2001-2002, de la Radioterapie Timişoara din 2002, aceste copii ale foilor de observaţii fiind considerate pertinente în expertiza medico-legale conform Normelor Procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor şi altor lucrări medicale, aprobate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii şi publicate în M. Of. partea I-a, nr. 459 din 19 septembrie 2000.
De asemenea, instanţa de apel, în conformitate cu art. 294 C. proc. civ. avea obligaţia să verifice dacă în calea de atac exercitată reclamanţii invocă o cauză nouă de anulare a contractului şi să aprecieze asupra acesteia.
În acţiunea introductivă, reclamanţii intimaţi au invocat două cauze de anulabilitate, respectiv nulitate a contractului de vânzare cumpărare şi anume: încheierea contractului prin manopere dolosive din partea pârâţilor cumpărători şi neplata preţului vânzării.
Reclamanţii au susţinut că şi-ar fi dat consimţământul pentru încheierea contractului în alte condiţii decât cele menţionate în cuprinsul actului, în sensul că au încheiat un contract de vânzare-cumpărare care cuprindea, pe lângă clauza uzufructului viager şi pe cea a prestării, întreţinerii de către cumpărători.
Recurenţii susţin că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin acţiune s-a solicitat anularea actului de vânzare-cumpărare, iar instanţa a constatat nulitatea absolută în condiţiile în care reclamantul nu şi-a modificat acţiunea până la prima zi de înfăţişare.
Hotărârea pronunţată de instanţa apelului este nelegală şi instanţa de recurs va admite recursul şi va casa hotărârea şi în temeiul art. 313 C. proc. civ. va fi trimisă cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, Tribunalului Caraş-Severin pentru judecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii R.M. şi M.R. împotriva deciziei nr. 1875 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Caraş-Severin, pentru judecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5981/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
