ICCJ. Decizia nr. 599/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 599.
Dosar nr. 12049/200.
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 116 din 2 august 2001 adresată Prefecturii judeţului Botoşani şi Primăriei Drăguşeni petiţionarii F.I., F.C., D.L., P.V. şi C.G., în calitate de moştenitori ai defuncţilor F.N. şi F.E., au solicitat în principal restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 2500 mp, a unei mori situată pe teren şi a utilajelor morii, bunuri trecute în proprietatea statului în anul 1949, iar în subsidar, pentru ipoteza că restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor băneşti în sumă de 3 miliarde lei.
Cu motivarea că nu au primit răspuns la notificări în termen legal, petiţionarii de mai sus au introdus acţiune în justiţie la data de 5 noiembrie 2001 chemând în judecată unităţile notificate şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâţilor la restituirea în natură sau plata despăgubirilor băneşti obiect al notificărilor.
Ulterior, au fost introduse în cauză în calitate de pârâte A.P.A.P.S. şi SC M. SA Botoşani.
Prin sentinţa nr. 60 din 26 februarie 2003, Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a admis în parte acţiunea faţă de Statul Român, a respins faţă de ceilalţi pârâţi şi a obligat Statul Român să emită în favoarea reclamanţilor titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita valorii de 167.048.522 lei şi să plătească reclamanţilor 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Apelurile declarate de Prefectura judeţului Botoşani şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 83 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Statul Român a declarat recurs prin D.G.F.P. Botoşani, împuternicită în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi respingerea acţiunii reclamanţilor ca fiind prematur introdusă.
În dezvoltarea recursului se arată că instanţele au încălcat Legea nr. 10/2001 prin admiterea unei acţiuni care a fost introdusă în justiţie mai înainte ca unităţile notificate să emită actul de dispoziţie prevăzut de lege, reclamanţii având acces la justiţie numai pe calea contestaţiei împotriva actului de dispoziţie, nicidecum pe calea acţiunii directe pentru valorificarea pretenţiilor supuse notificării.
De asemenea, se mai susţin că instanţele au încălcat legea validând o expertiză (prin care s-a stabilit valoarea imobilului) întocmită cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 105 alin. (2) şi art. 208 C. proc. civ. prin faptul necomunicării raportului de expertiză, astfel încât recurenta nu îşi însuşeşte concluziile acestuia şi consideră că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată izvorâte din onorariul expertului.
Recursul astfel motivat nu este întemeiat şi va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cele ce succed.
Potrivit reglementărilor art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, iar dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Conform art. 31 alin. (7) din aceeaşi lege, dacă persoana îndreptăţită a optat pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, prin hotărâre judecătorească instanţa va constata valoarea corespunzătoare stabilită prin expertiză şi va obliga Ministerul Finanţelor Publice să emită titlurile respective.
În fine, prin art. 24 alin. (7) şi art. 31 alin. (2) legea prevede căi de atac speciale, exercitabile în anumite termene, pentru cazurile în care unităţile notificate au făcut oferte persoanelor îndreptăţite sau în care părţile nu au convenit prin negocieri asupra conţinutului, valorii şi modalităţilor de acordare a măsurilor reparatorii.
Legea face însă în privinţa mijloacelor de realizare a măsurilor reparatorii care ar fi la îndemâna persoanelor îndreptăţite în cazul în care unităţile notificate nu au rezolvat cererile obiect al notificărilor în termenele obligatorii expres instituite.
Tăcerea legii nu poate fi interpretată în sensul susţinut prin prezentul recurs, potrivit căruia accesul la justiţie ar fi permis numai după emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, chiar dacă au expirat termenele obligatorii în care acestea trebuia emise.
Aceasta pentru că raţiunea Legii nr. 10/2001, exprimată în caracterul său profund reparatoriu, este de a înlătura prejudiciile suferite de proprietari prin abuzurile săvârşite de stat, astfel că eventualele sale dispoziţii insuficient de clare sau lacunele care nu permit determinarea cu precizie a semnificaţiei tăcerii trebuie interpretate numai în favoarea persoanelor îndreptăţite.
A afirma că, până la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, dreptul persoanei îndreptăţite este totuşi respectat, înseamnă a permite unităţii notificate să amâne culpabil şi nejustificat emiterea deciziei sau dispoziţiei.
Fără îndoială deci, atitudinea unităţilor notificate în sensul eludării obligaţiei de emitere a deciziei sau dispoziţiei motivate în termenul stipulat prin lege, îndrituieşte persoanele îndreptăţite de a se adresa justiţiei, care, legal investite fiind, au dreptul şi obligaţia ca, intrând în fondul pricinii şi analizând raportul juridic dedus judecăţii, să rezolve cererile obiect ale notificărilor.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la raportul de expertiză.
Lucrarea a fost depusă la dosarul primei instanţe cu respectarea dispoziţiilor art. 209 C. proc. civ., iar reprezentantul recurentului a luat cunoştinţă de conţinutul său la data de 12 februarie 2003, cauza fiind judecată în primă instanţă la 26 februarie 2003.
Dar, esenţial este că susţinerile critice vizând raportul de expertiză întocmit în primă instanţă au fost invocate pentru prima dată în recurs, nefiind şi motiv de apel, fiind formulate astfel omisso medio, ceea ce le face inadmisibile.
Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite nici criticile referitoare la cuprinderea onorariului pentru expert în cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Botoşani împotriva deciziei nr. 83 din 8 octombrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6000/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5987/2005. Civil → |
|---|
