ICCJ. Decizia nr. 6034/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6034
Dosar nr. 5114/2005
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la nr. 259 din 4 octombrie 2004 la Biroul Executorului Judecătoresc S.N., creditoarea SC M. SA în contradictoriu cu debitorul B.G. a solicitat executarea silită a sentinţei civile nr. 4336/COM din 17 mai 2004 a Tribunalului Constanţa, în scopul recuperării următoarelor sume: 196,65 dolari SUA în echivalent lei din ziua efectuării plăţii reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă, 39.981,70 lei debit şi 345.000 lei cheltuieli de judecată.
Conform art. 3731 C. proc. civ., executorul judecătoresc a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite a hotărârii judecătoreşti menţionate.
Prin încheierea nr. 302 din 11 februarie 2004 Judecătoria Medgidia a admis în parte cererea formulată, încuviinţând executarea silită împotriva debitorului B.G., în temeiul sentinţei civile nr. 4336/COM din 17 mai 2004 a Tribunalului Constanţa în limita debitului de 345.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, nu este posibilă executarea silită a sumelor de 39.981,470 lei şi 196,65 dolari SUA în echivalent lei, de către creditoare, întrucât administratorul nu datorează creditoarei, ci societăţii debitoare, plăţile fiind destinate a satisface creanţele tuturor creditorilor, în condiţiile legii.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel, creditoarea SC M. SA, susţinând că, aspectele examinate de instanţa de executare exced procedurii necontencioase de încuviinţare a executării silite, că sentinţa civilă nr. 4336/COM/2004 a Tribunalului Constanţa, fiind pronunţată în materie comercială nu mai era necesară încuviinţarea ei cu formula executorie.
A mai arătat că executarea silită este guvernată de dispoziţiile Codului de procedură civilă, iar hotărârea menţionată conţine o obligaţie susceptibilă de executare silită, iar faptul că în dispozitivul ei nu apare menţiunea că debitorul este obligat la plata sumelor nu echivalează cu inexistenţa obligaţiei de plată, dispozitivul fiind formulat conform art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 246/C din 23 februarie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de creditoarea SC M.SA Bucureşti, cu motivarea că executarea silită a hotărârilor prin care s-a angajat răspunderea materială a administratorilor se efectuează, potrivit art. 140 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 138 din acelaşi act normativ, sumele astfel obţinute vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, în caz de reorganizare sau acoperirii pasivului, în caz de faliment.
Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că titularul cererii de executare silită a hotărârii judecătoreşti prin care s-a angajat răspunderea patrimonială a administratorului societăţii debitoare este lichidatorul, în calitatea sa de reprezentant al debitorului, persoană juridică, iar nu creditorul care a promovat acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 137 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Că, potrivit textului de lege menţionat, destinaţia sumelor la plata cărora administratorul a fost obligat, este stabilită în mod expres de lege, el neputând fi executat silit, în mod direct, în condiţiile Codului de procedură civilă, de creditorul care a solicitat instanţei ca parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportat de administrator.
Art. 140 alin. (1) din lege stabileşte reglementarea aplicabilă executării silite iniţiată de lichidatorul societăţii debitoare ajunsă în stare de insolvenţă creditor al obligaţiei de plată stabilită de instanţă în sarcina administratorului societăţii debitoare, fiind exclusiv aceasta din urmă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea SC M. SA Bucureşti, fără a o încadra în drept şi susţinând în esenţă, că Legea nr. 64/1995 republicată/modificată nu interzice iniţierea executării silite de către titularul cererii şi că a interpreta astfel înseamnă a nega valoarea hotărârii judecătoreşti, iar cele două instanţe au încălcat dispoziţiile legale care reglementează încuviinţarea executării silite şi au transformat procedura necontencioasă a încuviinţării într-un proces pe calea dreptului comun.
Recursul nu este fondat.
Prin sentinţa civilă nr. 8963/COM din 19 decembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin judecător sindic, s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 faţă de debitoarea SC M.I. SRL, iar prin încheierea nr. 4126 din 23 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus falimentul debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator SC C.T. SRL.
Lichidatorul a întocmit tabelul definitiv consolidat al obligaţiilor debitoarei S.C. M.I. SRL în care este înscrisă şi creanţa creditoarei SC M. SA Bucureşti.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 4336/COM din 17 mai 2004, a admis cererile formulate de reclamantele creditoare Administraţia Finanţelor Publice Medgidia şi SC M. SA Bucureşti şi în temeiul art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995 a dispus ca sumele pentru care s-a solicitat încuviinţarea executării silite, reprezentând pasivul societăţii debitoare să fie suportate de pârâtul B.G. în calitate de administrator.
Totodată, s-a dispus că sumele obţinute prin executare silită împotriva pârâtului administrator vor intra în averea debitoarei SC M.I. SRL şi vor fi destinate plăţii datoriilor acesteia.
Rezultă aşadar că titlul pe care îl are creditoarea SC M. SA Bucureşti, pentru care i se putea încuviinţa executarea silită, îl reprezintă numai cheltuielile de judecată în sumă de 345.000 lei, ceea ce s-a şi realizat.
Or, creditoarea SC M. SA Bucureşti nu poate pe calea unei acţiuni directe să se îndestuleze din averea debitoarei, întrucât intimatul debitor nu a fost obligat la plata sumelor pretinse către recurentă, ci le datorează societăţii aflată în faliment.
Prin urmare, aplicând în mod judicios dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 64/1995, modificată, creditoarea-recurentă nu poate proceda la executarea silită a administratorului, întrucât sumele sunt destinate a satisface creanţele tuturor creditorilor în ordinea prevăzută în tabelul creditorilor şi eventual a creditorilor cu creanţe privilegiate.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC M. SA împotriva deciziei civile nr. 246/C din 23. februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6031/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6029/2005. Civil. Rectificare carte funciara.... → |
|---|
