ICCJ. Decizia nr. 6030/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr.6030
Dosar nr. 4905/2005
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 4928/2004 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa nejustificată a părţilor şi faţă de împrejurarea că nici una din părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs, revizuienta S.L., pe care însă nu l-a motivat în fapt şi în drept.
Prin art. 3021 C. proc. civ., text introdus prin OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea acestui cod, sunt stabilite menţiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea figurând la pct. 3 al acestui articol obligaţia recurentei de a arăta motivele de legalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În cauză, a fost depusă la dosar declaraţia de recurs fără a se indica vreun motiv de recurs, situaţie în care constatându-se că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va constata nul, nefiind învederat nici un motiv de ordine publică, ce ar fi permis instanţei să-l examineze din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Constată nul recursul declarat de revizuenta S.L. împotriva încheierii din 2 februarie 2005 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 4928/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 7 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6057/2005. Civil. Constatare nulitate absoluta... | ICCJ. Decizia nr. 6031/2005. Civil → |
---|