ICCJ. Decizia nr. 6114/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6114
Dosar nr. 7821/2005
Şedinţa de la 7 iulie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 12 martie 2003, reclamanţii A.I. şi A.Ş. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea certificatului de moştenitor nr. 69/1966 şi a certificatului suplimentar de vacanţă succesorală nr. 480/1977, eliberate de notariatul de stat al sectorului 1 Bucureşti, precum şi repunerea moştenitorilor în termenul legal de acceptare a succesiunii defunctului D.G.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că:
- defunctul D.G. a decedat la 26 aprilie 1966, rămânând ca persoane cu vocaţie succesorală D.N., soţie, decedată în anul 1970, N.D., fiu, decedat în anul 1997, fără urmaşi, D.N., căsătorită A., fiică, decedată în anul 1988, A.M., nepoată de fiică, decedată în anul 1979, A.N.I., legatar universal al defunctei D.N. şi văr primar cu aceasta, decedat în anul 2000, A.I. şi A.Ş., soţia – respectiv, fiul lui A.N.I..
- atât certificatul de moştenitor nr. 69/1966, cât şi certificatul suplimentar de vacanţă succesorală nr. 480/1977 sunt lovite de nulitate absolută deoarece într-unul din imobilele din masa succesorală locuia N.D., fiul defunctului, care a acceptat tacit moştenirea;
- pe de altă parte, certificatul suplimentar de vacanţă succesorală este fără obiect, întrucât o moştenire declarată vacantă trece în patrimoniul statului ca universalitate cu bunuri, iar un alt imobil din masa succesorală (situat în Bucureşti) fusese preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 (aplicabil bunurilor abandonate);
- în consecinţă, ambele certificate sunt încheiate cu fraudarea legii, prin nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la devoluţiunea succesorală şi cu încălcarea ordinii publice.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7376 din 26 noiembrie 2003, a respins cererea, ca neîntemeiată reţinând că:
- potrivit certificatelor criticate, persoanele cu vocaţie la succesiunea defunctului D.G. au renunţat la moştenire, iar reclamanţii nu au dovedit că această renunţare a fost afectată de vreun viciu de consimţământ sau că persoanele menţionate ar fi acceptat expres ori tacit succesiunea;
- N.D., fiul defunctului D.G., a decedat în anul 1997, fără a face nici un demers în sensul contestării certificatelor de moştenitori în discuţie;
- afirmaţia reclamanţilor, că sunt singurii moştenitori ai defunctului N.D., nu poate fi verificată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 1012 din 31 mai 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, cu motivare că:
- toate persoanele cu vocaţie la succesiunea defunctului D.G. au renunţat la moştenire prin declaraţii date în faţa notarului de stat, care fac dovada celor consemnate până la „înscriere în fals".
- în calitate de moştenitori ai defunctului A.N.I., reclamanţii aveau vocaţie la succesiunea defunctei D.N., care însă renunţase la succesiunea tatălui său.
Reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că ambele hotărâri ar fi greşite deoarece moştenitorii defunctului D.G. au acceptat tacit succesiunea, iar potrivit art. 694 C. proc. civ., nu mai puteau reveni, după 9 ani, asupra acestei acceptări.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin încheierea nr. 290 din 26 noiembrie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, faţă de obiectul litigiului, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 586 din 29 aprilie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestui conflict.
S-a reţinut că:
- recursul declarat în cauză nu priveşte nici una din materiile specifice prevăzute de art. 2 pct. 2 C. proc. civ.;
- normele tranzitorii stabilite prin OUG nr. 65/2004 şi Legea nr. 493/2004 nu includ vreo dispoziţie care să dea competenţa soluţionării recursului curţii de apel care a pronunţat hotărârea supusă acestei căii de atac;
- Decizia atacată a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 65/2004, astfel că, potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 493/2004, recursul declarat în cauză trebuia să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la acest conflict negativ de competenţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că încheierea precedentă prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, constituie atât declinator, cât şi regulator de competenţă.
Aşa fiind, competenţa soluţionării recursului declarat din această cauză se va stabili în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursului declarat de A.I. şi A.Ş. deciziei nr. 1012A din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6119/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 6115/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
