ICCJ. Decizia nr. 6298/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6298
Dosar nr. 28.017/2/2005
Şedinţa publică din 27 iunie 2006
Deliberând în condiţiile art. 258 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 449/2005, contestatoarea D.V. a solicitat anularea deciziei nr. 316 din 12 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., care a respins notificarea contestatoarei privind acordarea de despăgubiri băneşti pentru locuinţa demolată şi terenul în suprafaţă de 459,85 mp situat în Bucureşti.
În motivarea cererii contestatoarea a invocat netemeinicia motivelor A.V.A.S. de respingere a notificării, iar în susţinere a depus un set de înscrisuri.
Tribunalul Bucureşti investit cu soluţionarea contestaţiei, prin sentinţa civilă nr. 373 din 19 aprilie 2005, a respins contestaţia formulată de petentă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petenta nu a anexat notificării nr. 122/2001 înscrisuri care să demonstreze dreptul de proprietate asupra terenului revendicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
A mai reţinut tribunalul că înscrisurile anexate notificării, respectiv certificatul de moştenitor, acte de stare civilă care atestă calitatea de moştenitor şi filiaţia, un extras din tabelul imobilelor naţionalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950 şi un certificat al Sfatului Popular din 1954, sunt insuficiente pentru acordarea despăgubirilor băneşti solicitate de contestatoare.
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal a declarat apel contestatoarea, apreciind-o ca netemeinică şi nelegală deoarece, prima instanţă, nu a ţinut seama că înscrisurile depuse fac dovada calităţii sale de moştenitor şi că imobilul a fost preluat abuziv de stat, imobil ce se regăseşte, în prezent, în patrimoniul SC M.F. SA, fapt dovedit de Decizia nr. 6 din 3 decembrie 2003 a acestei societăţi, privatizată.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 743/A din 18 noiembrie 2005, însuşindu-şi ad literam considerentele primei instanţe, a respins, ca nefondat, apelul contestatoarei.
Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de contestatoare, criticile formulate regăsindu-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanţa de apel cât şi cea de fond făcând o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Recursul urmează a fi admis pentru cele ce succed.
Atât instanţa de apel cât şi prima instanţă nu şi-au îndeplinit rolul activ aşa cum este definit de dispoziţiile art. 129 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Potrivit pct. 4 al textului legal menţionat, „cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare" iar pct. 5 precizează că „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Din succintele considerente ale instanţei de fond, păstrate de instanţa de apel care şi-a ignorat rolul de instanţă devolutivă, rezultă fără echivoc că judecătorii care au procedat la judecata contestaţiei, nu au ţinut seama şi nu şi-au îndeplinit rolul activ conferit de lege, hotărârile fiind date cu aplicarea greşită a legii, respectiv Legea nr. 10/2001.
Nici una dintre instanţe nu au stăruit, prin probatoriile administrate, să stabilească dacă petenta are sau nu calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul legii speciale arătate.
Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, cu efectul casării deciziei atacată, admiterii apelului declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile pronunţate de tribunal pe care o va desfiinţa şi se va trimite cauza pentru rejudecarea fondului la această din urmă instanţă.
La rejudecare, instanţa de fond va ordona măsuri pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, având în vedere şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, aplicabil în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea D.V. împotriva deciziei nr. 743/A din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă.
Casează Decizia atacată.
Admite apelul declarat de contestatoare împotriva sentinţei civile nr. 373 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza pentru rejudecarea fondului la această din urmă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6291/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6303/2005. Civil. Acţiune în contrafacere.... → |
|---|
