ICCJ. Decizia nr. 6303/2005. Civil. Acţiune în contrafacere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6303
Dosar nr. 30617/1/2005
nr. vechi 13791/2005
Şedinţa publică din 27 iunie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut cele ce succed.
Reclamanta G.G. S.P.A., prin cererea formulată la 20 decembrie 2004 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 3071, a solicitat obligarea pârâtului G.V. să înceteze importul de bunuri contrafăcute ale reclamantei, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii şi să distrugă, pe propria cheltuială bunurile contrafăcute.
Instanţa, prin sentinţa civilă nr. 94 din 2 februarie 2005, a admis în parte cererea în sensul obligării pârâtului să înceteze importul produselor contrafăcute purtând semnul „G.".
Prin considerentele hotărârii se arată că reclamanta este titulara mărcii „G." şi pentru produsele de parfumerie, clasa 3 de produse, marcă înregistrată internaţional, având ca ţară indicată pentru protecţie şi România.
În baza art. 10 din Legea nr. 202/2000, Autoritatea Naţională Vamală a dispus suspendarea operaţiunii de vămuire şi reţinerea unor produse constând în 18 bucăţi, apă de toaletă, susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, inscripţionate „G.".
Această denumire este identică cu marca înregistrată a reclamantei, de unde se deduce existenţa riscului de confuzie cu produsele originale ale reclamantei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 83 din Legea nr. 84/1998 şi art. 1 alin. (1), pct. 13 lit. a) şi e) din Legea nr. 202/2000.
Instanţa a respins cel de-al doilea capăt de cerere faţă de dispoziţiile art. 11 şi 25 lit. a) din Legea nr. 202/2000 întrucât autoritatea vamală fiind abilitată să aplice, odată cu măsura amenzii contravenţionale, şi măsura confiscării mărfurilor.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de pârât împotriva sentinţei menţionate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate, pentru considerentele ce urmează.
În bagajul personal al pârâtului s-au găsit 18 flacoane cu apă de toaletă a câte 8 ml. fiecare, în total 144 ml.
Dat fiind dimensiunea redusă a cantităţii lor, nu se poate considera că bunurile pretins contrafăcute au fost introduse în ţară în scopuri ilicite, în condiţiile în care, conform depoziţiei martorului audiat în cauză, au fost achiziţionate la începutul lunii decembrie 2004 în Turcia pentru a fi oferite drept cadou.
În atare situaţie sunt întrunite condiţiile art. 3 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 202/2000, modificată prin OUG nr. 59/2002, în sensul că cele 18 flacoane cu apă de toaletă reţinute de autoritatea vamală, sunt exceptate de la aplicarea legii, iar acţiunea reclamantului de interzicere a importului, ce are la bază Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 69478/MC din 2 decembrie 2004, apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în baza art. 19 din actul normativ menţionat.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele ce se vor arăta.
Bunurile contrafăcute provin din Turcia, iar cantitatea, 18 cutii, oferă un puternic indiciu spre o distribuire ilegală.
Actele de comerţ pot fi făcute şi în afara cadrului stabilit de lege, fiind astfel lipsită de relevanţă împrejurarea că pârâtul nu are calitatea de comerciant.
Depoziţia martorului este neclară deoarece acesta nu şi-a amintit nici numărul de flacoane, nici marca achiziţionată.
Susţinerile pârâtului, în sensul că intenţiona să ofere 10 cutii prietenei sale, iar 8 să le păstreze pentru a le face cadou cu diferite ocazii, nu pot fi primite faţă de cantitatea bunurilor.
În drept sunt indicate dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.
Intimatul-pârât, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului faţă de lipsa calităţii sale de comerciant şi a bunei credinţe la achiziţionarea bunurilor dintr-un bazar din Turcia.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Curtea a reţinut următoarele:
Recurenta este titulara mărcii „G." pentru produse din mai multe clase, printre care clasa 3 ce include produse de parfumerie, marca fiind înregistrată internaţional şi având desemnată pentru protecţie şi România, aflându-se înăuntrul termenului de protecţie, aspect necontestat de pârâtul-intimat.
Conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 înregistrarea mărcii conferă titularului acesteia un drept exclusiv asupra mărcii. În cazul încălcării acestui drept titularul mărcii poate cere instanţei de judecată să interzică terţilor să folosească în activitatea lor, fără consimţământul acestuia, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată.
Actele de natura celor arătate constituie conform art. 83 din lege, acte de contrafacere.
În vederea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire a fost adoptată Legea nr. 202/2000.
Conform art. 1 pct. 13 lit. a) şi c) din această lege o marfă, inclusiv ambalajul, este contrafăcută dacă poartă, fără autorizare, o marcă identică cu o marcă de produs sau de serviciu protejată, legal înregistrată ori care nu se poate deosebi substanţial de aceasta.
În speţă, din ordinul Autorităţii naţionale a vămilor, în baza art. 10 din Legea nr. 202/2000 s-a dispus suspendarea operaţiunii de vămuire şi reţinerea a 18 cutii de apă de toaletă inscripţionate „G." de 8 ml. fiecare, găsite în bagajele pârâtului la întoarcerea sa din Turcia.
Legea nr. 202/2000, astfel cum a fost modificată prin OG nr. 59/2002, exceptează de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, conform art. 3 alin. (1) lit. b), bunurile aflate în bagajele călătorilor, în cadrul regimului aplicabil călătorilor şi altor persoane fizice, cu îndeplinirea însă a condiţiilor înscrise în OG nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.
Astfel, conform art. 45 alin. (2) lit. b) din acest act normativ bunurile au caracter non comercial sunt cele introduse în bagaje, destinate exclusiv uzului personal al călătorului sau familiei sale ori bunuri destinate a fi oferite drept cadou, şi care, prin natura sau prin cantitatea lor, nu au caracter comercial. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (4) din OG nr. 59/2003.
Dispoziţiile art. 46 alin. (3) din OG nr. 59/2003, în temeiul cărora sunt scutite de la plata datoriei vamale flacoanele de apă de toaletă cu o cantitate de 250 ml, se coroborează cu dispoziţiile art. 45 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ referitoare la cantitatea (numărul) bunurilor de gen găsite în bagajul personal al călătorului.
În cauza de faţă numărul de cutii de apă de toaletă, 18, este mult prea mare pentru a fi considerat ca fiind destinate drept cadouri chiar dacă însumate, cantitatea de parfum nu depăşeşte 250 ml, conform art. 46 pct. 3 din acelaşi act normativ. Şi aceasta, şi faţă de susţinerea pârâtului că intenţiona să ofere drept cadou prietenei sale 10 flacoane de apă de toaletă de aceeaşi marcă, când, uzual, se oferă doar un flacon.
Este lipsit de relevanţă împrejurarea că intimatul nu are calitatea de comerciant, căci activitatea de comerţ, în speţă cumpărare în scopul revânzării, poate avea loc şi în afara dispoziţiilor legale în materie.
Ca atare, bunurile reţinute, nu pot fi calificate drept bunuri personale, deoarece prin numărul lor, permit desfăşurarea unei activităţi cu caracter comercial, în sensul obţinerii unui mic profit rezultat dintre valoarea modică de achiziţionare a mărfurilor dintr-un bazar şi posibila revânzare la un preţ superior.
Depoziţia martorului M.D.L. este irelevantă faţă de numărul mare de flacoane de apă de colonie achiziţionate de pârât.
Pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte, reţinând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat.
Drept consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Decizia curţii de apel va fi modificată în sensul că va respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 94 din 2 februarie 2005 a Tribunalul Bucureşti, pe care o menţine în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.G.S.P.A. împotriva deciziei nr. 370/A din 27 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 94 din 2 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6298/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6284/2005. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
