ICCJ. Decizia nr. 672/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 672.

Dosar nr. 7730/200.

Şedinţa publică din 14 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

L.E.E., L.E.G., L.N.N. şi L.N.E.C. au chemat în judecată SC A. SA Grădiştea solicitând obligarea pârâtei să le restituie în natură terenul intravilan în suprafaţă de 0,5 ha, situat în satul Grădiştea, com. Comana, jud. Giurgiu, naţionalizat abuziv prin Legea nr. 119/1948 şi ocupat în prezent de SC A. Grădiştea.

În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că imobilul în litigiu compus din teren de 0,5 ha şi o moară, a aparţinut părinţilor lor şi a fost naţionalizat la 15 iulie 1948 în baza Legii nr. 119/1948 fără acordarea vreunei despăgubiri, moara fiind ulterior demolată iar terenul aflându-se în stăpânirea SC A. Grădiştea.

Au mai precizat reclamanţii că în baza Legii nr. 10/2001 au notificat atât unitatea deţinătoare a terenului cât şi Primăria com. Comana.

De asemenea, au notificat Prefectura jud. Giurgiu în vederea acordării de despăgubiri. Atât primăria cât şi prefectura au răspuns notificărilor însă SC A. Grădiştea nu şi-a comunicat poziţia, astfel că reclamanţii au cerut ca pârâta să fie obligată la restituirea terenului şi la măsuri reparatorii.

Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 31 din 17 aprilie 2003, a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta SC A. SA Grădiştea să restituie reclamanţilor liber de orice sarcini terenul intravilan în suprafaţă de 4978 mp situat în incinta SC A. SA Grădiştea conform schiţei de plan nr. 2 anexată la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. D.M.L., teren ce este marcat cu cifrele 41-40-35-39 şi la care reclamanţii au acces prin curtea lor conform aceleiaşi schiţe de plan.

Instanţa a reţinut că reclamanţii sunt îndrituiţi să solicite restituirea în natură a terenului de 4978 mp pe care s-a aflat moara de mălai, în prezent demolată, teren deţinut de pârâtă, având vecinătăţile precizate în varianta a 2-a a expertizei tehnice efectuate în cauză şi însuşită de instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 677/A din 16 decembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 31 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Giurgiu.

A admis apelul formulat de SC A. SA Grădiştea împotriva aceleaşi sentinţe pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor ca inadmisibilă.

În motivarea soluţiei s-a învederat că, în situaţia în care unitatea deţinătoare nu răspunde notificării în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită este în măsură a se adresa în justiţie pe calea unei acţiuni în obligaţie de a face. Or, în speţă reclamanta nu a procedat în concordanţă cu textul invocat şi prin urmare acţiunea apare prematur formulată şi trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Pe cale de consecinţă, motivele de apel vizând fondul cauzei nu au mai fost analizate pe considerentul că au rămas fără obiect.

În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii L.E.E., L.E.G., L.N.N. şi L.N.E.C. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 obligă unitatea deţinătoare să se pronunţe asupra notificării în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia, iar nerespectarea lui, cum este cazul şi în speţă, dă dreptul persoanei îndreptăţite să se adreseze cu acţiune, instanţei de judecată.

Această interpretare se impune şi în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie care prevăd dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În acest sens, recurenţii au învederat că de la împlinirea termenului de 60 de zile prev. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au trecut peste doi ani, iar unitatea pârâtă nu a înţeles să emită Decizia sau dispoziţia motivată.

Recurenţii au mai invocat şi disp. art. 21 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora jurisdicţia specială administrativă este facultativă şi din acest punct de vedere au susţinut că acţiunea ce au promovat-o nu putea fi caracterizată ca fiind prematură sau inadmisibilă.

Mai mult s-a apreciat că în speţă a fost încălcat şi principiul potrivit căruia nimeni, în propria cauză, nu poate invoca propria culpă, şi prin urmare intimata pârâtă nu putea opune excepţia inadmisibilităţii acţiunii datorită prematurităţii sale.

Recursul este fondat pentru motivele ce succed.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 instituie două etape succesive în rezolvarea cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor ce fac obiectul legii, cum este şi cel din speţă, respectiv procedura administrativă prealabilă care are caracter obligatoriu şi procedura judiciară care este facultativă şi subsidiară.

În acest sens, sesizarea instanţei de judecată presupune parcurgerea în prealabil a procedurii administrative şi finalizarea acesteia printr-un act emis de persoana juridică notificată.

În speţă reclamanţii au notificat la 6 august 2001 SC A. SA Grădiştea ca unitate deţinătoare, pentru restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 0,5 ha situat în satul Grădiştea, com. Comana, jud. Giurgiu naţionalizat în baza Legii nr. 119/1948. De asemenea, reclamanţii au notificat cu privire la acelaşi teren şi Primăria com. Comana în cuprinsul notificării specificând faptul că respectivul teren se afla în posesia SC A. Grădiştea.

Pentru despăgubiri vizând contravaloarea unei mori şi a utilajelor aflate pe terenul în dispută, reclamanţii au notificat Prefectura judeţului Giurgiu (f.15 dos. nr. 1501/2002).

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Din cele expuse rezultă că, dacă notificare este legal făcută, ca în speţă, ea are ca efect învestirea persoanei notificate cu obligaţia de a o rezolva în condiţiile legii.

Or, în speţă deşi învestită la 6 august 2001, pârâta nu a înţeles să dea curs notificării reclamanţilor, împrejurare ce însă nu poate conduce la concluzia, cum greşit a reţinut instanţa de apel, că reclamanţii ar fi eludat procedura administrativă prealabilă obligatorie potrivit legii.

În adevăr, pasivitatea pârâtei până la 25 aprilie 2002 când reclamanţii au sesizat instanţa de judecată nu poate fi imputată acestora cu atât mai mult cu cât art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabileşte în sarcina unităţii deţinătoare obligaţia de a rezolva notificarea cu care a fost învestită, fixând în acest sens şi un termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii, care în speţă a fost mult depăşit.

Pe de altă parte, din întâmpinarea depusă la instanţa de fond de către SC A. Grădiştea SA, rezultă cu evidenţă că pârâta a negat dreptul reclamanţilor la restituirea în natură a terenului solicitat invocând faptul că acestora li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 de către Primăria Comana prin atribuirea unei suprafeţe de 0,5 ha pe un alt amplasament conform adresei nr. 2564 din 12 iunie 2002 emisă de Primăria comunei Comana, şi că reclamanţilor li s-ar fi eliberat titlul de proprietate nr. 40064/1996 pe numele reclamantului L.E.G. (f.56 dos nr. 1501/2002).

Mai mult, pârâta intimată, s-a apărat şi în sensul că pentru terenul solicitat de reclamanţi deţin certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M 07 nr. 0999 din 25 mai 1994 emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei ( f.51 dos nr. 1501/2002) şi prin urmare şi pentru acest considerent nu putea fi restituit reclamanţilor.

În acest context, instanţa de apel trebuia să constate că pârâta intimată şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la notificarea reclamanţilor în sensul că a apreciat-o ca nefondată.

Din această perspectivă, soluţia instanţei de apel de a îndruma reclamanta să promoveze o nouă acţiune prin care unitatea deţinătoare să fie obligată să exprime prin dispoziţie sau decizie scrisă punctul de vedere, apare şi formală cât timp opinia fermă a intimatei pârâte de a respinge notificarea reclamanţilor a fost relevată constant de aceasta în cele două grade de jurisdicţie în sensul refuzului de a restitui în natură terenul în dispută şi considerând că reclamanţilor le-a fost soluţionată cererea în cadrul Legii nr. 18/1999.

Astfel fiind, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru a soluţiona pe fond apelul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii L.E., L.G., L.N. şi L.E.C. împotriva deciziei nr. 677 A din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 672/2005. Civil