ICCJ. Decizia nr. 7155/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7155
Dosar nr. 24.112/1/2005
(nr. vechi 7681/2005)
Şedinţa publică din 18 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanţii F.G. şi F.T.A. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Cluj Napoca, SC P. SA şi Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj Napoca, solicitând restituirea în natură a imobilului spaţiu comercial situat în Cluj-Napoca, constatarea nulităţii titlului statului asupra acestui imobil şi întabularea dreptului lor de proprietate cu titlu de donaţie şi lege. În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001. În cauză a fost formulată o cerere de intervenţie accesorie, în favoarea pârâtei SC P., de către SC F.H. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 2252 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj Napoca şi pe fond a respins acţiunea ca nefondată, admiţând cererea de intervenţie.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut mai întâi că excepţia invocată de pârât, autoritatea lucrului judecat rezultat din sentinţa civilă nr. 391 din 11 iulie 1999 a Tribunalului Cluj, nu este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001. Pe fond, s-a reţinut că spaţiul solicitat prin prezenta acţiune a avut şi şi-a păstrat destinaţia de farmacie, fiind preluat de stat, spre deosebire de restul imobilului, în temeiul Decretului nr. 134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare, figurând în anexa acestui act normativ, publicată în Buletinul oficial. Cu referire şi la proba cu înscrisuri administrată, procese verbale din anii 1941, 1949 etc., instanţa de fond a concluzionat că preluarea acestui imobil s-a realizat cu titlu valabil, decretul de naţionalizare a farmaciilor apărând ca fiind constituţional în raport cu Constituţia din 1948, art. 11, imobilul în discuţie fiind indubitabil, mijloc de producţie, componentă a fondului de comerţ.
În anul 1999, Fondul Proprietăţii de Stat a vândut către SC P.R. SRL 50,3% din acţiunile deţinute de stat la SC N.F. SA, din al cărei patrimoniu făcea parte şi Farmacia nr. 4 Cluj Napoca. Tribunalul a considerat că acest cumpărător, antecesor al SC P., care ulterior a vândut către SC F.H. SRL, a fost de bună-credinţă, fiind înlăturată susţinerea reclamanţilor în sens contrar, prin invocarea art. 1340 C. civ. Ca atare, în cauză s-a considerat că în condiţiile Legii nr. 10/2001 reclamanţii pot obţine numai în echivalent repararea prejudiciului cauzat prin naţionalizarea farmaciei, bunul fiind în proprietatea actuală a unei unităţi privatizate legal.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 252/A din 4 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie. A apreciat instanţa de apel că în mod corect acţiunea astfel cum a fost formulată a fost respinsă, apelanţii având dreptul, în condiţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei decizii în termen legal reclamanţii au declarat recurs, prin care au invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Astfel, mai întâi se susţine că la instanţa de apel li s-a încălcat dreptul la apărare, cauza fiind soluţionată la primul termen, cu respingerea cererii pentru lipsă de apărare formulată.
În substanţa motivării recursului, se susţine, de asemenea, că instanţa a încălcat grav dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reţinând în mod eronat că naţionalizarea imobilului în litigiu s-ar fi făcut cu titlu, prin Decretul nr. 134/1949, întrucât farmaciştii L. şi H. de la care s-a preluat bunul, nu aveau calitatea de proprietari, ci aceştia erau chiriaşii familiei reclamanţilor.
Sub un alt aspect, se susţine că în mod greşit s-a considerat că bunul a devenit proprietatea societăţii privatizate SC P., aceasta cumpărând de la stat numai acţiuni, iar nu active imobiliare. În fine, în motivarea recursului se mai susţine că în mod eronat şi fără opozabilitate faţă de adevăraţii proprietari SC P. s-a întabulat în cartea funciară.
Pe parcursul judecării recursului F.T. a decedat, fiind introdusă în cauză, în condiţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., legatara sa N.L.B.
În cauză, în combaterea recursului, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., au formulat întâmpinare intimaţii SC P. SA şi Consiliul local Cluj-Napoca.
Ca act nou în recurs s-a depus la dosar în copie Decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 4121/2004. Prin această decizie s-a admis recursul declarat de reclamanţii F.G. şi F.T. în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul român prin Consiliul local Cluj-Napoca şi SC P. şi pe fond a fost obligat ultimul intimat pârât să emită în condiţiile Legii nr. 10/2001 decizie motivată asupra notificării formulate de reclamanţi având ca obiect imobilul în litigiu.
Recursul nu este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:
Motivul de recurs referitor la pretinsa încălcare a dreptului de apărare nu se verifică în lucrările dosarului.
Conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Iar alin. (2) prevede că dacă instanţa refuză amânarea judecării pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. În speţă, astfel cum rezultă din încheierea aflată la fila 15 din dosarul instanţei de apel, întrucât cererea de amânare nu a fost însoţită de dovezi care să o motiveze, a fost respinsă, dar instanţa a amânat pronunţarea la 25 februarie 2005, apoi la 4 martie 2005, interval în care recurenţii au depus la dosar concluzii scrise. Ca atare, întrucât instanţa a respectat întocmai dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., acest prim motiv de nelegalitate va fi respins.
Cu privire la excepţia puterii lucrului judecat invocată de către intimata-intervenientă SC F.H., este de reţinut că în cauza soluţionată prin Decizia nr. 177 din 14 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 4121/2004, au fost aceleaşi părţi, reclamanţii au urmărit acelaşi scop final, restituirea în natură a bunului, iar cauza a fost întemeiată pe acelaşi temei juridic, dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Astfel cum s-a menţionat anterior, prin Decizia invocată, instanţa a dispus irevocabil ca SC P. să răspundă în condiţiile Legii nr. 10/2001 la notificarea adresată de reclamanţi, prin care s-a solicitat, ca şi în cauza de faţă, restituirea în natură a imobilului. Întrucât până în acest moment debitorul obligaţiei nu s-a supus dispoziţiei instanţei, acesta este un aspect de neexecutare, care nu deschide însă calea unei noi acţiuni pentru valorificarea aceleiaşi pretenţii.
Caracterul executoriu al hotărârii face posibilă executarea prin recurgerea la forţa coercitivă a statului în situaţia în care debitorul nu-şi îndeplineşte de bunăvoie obligaţia.
Această neexecutare benevolă a obligaţiei nu dă însă posibilitatea părţii să aducă în faţa instanţei aceeaşi pretenţie şi să solicite verificarea jurisdicţională a aceloraşi aspecte, căci se opune autoritatea lucrului judecat decurgând din hotărârea anterioară care a tranşat deja litigiul.
Reglementată în termenii art. 1201 C. civ., autoritatea de lucru judecat produce efectul negativ, al interzicerii reluării judecăţii, atunci când a doua cerere este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Fiind întrunite aceste elemente, instanţele nu mai puteau în prezenta cauză să statueze asupra fondului pretenţiilor ci trebuiau să constate că se opune excepţia procesuală a puterii de lucru judecat.
Aprecierea în sensul inexistenţei autorităţii de lucru judecat cu referire la dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 este greşită, întrucât hotărârea la care se raportează şi se verifică tripla identitate de elemente (sentinţa nr. 847/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 177/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), este ulterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce exclude incidenţa textului menţionat (care înlătură autoritatea de lucru judecat numai hotărârilor anterioare activităţii acestei legi).
De asemenea, susţinerea recurentului în sensul că nu ar exista identitate de obiect, şi ca atare, nu ar subzista condiţiile excepţiei reglementate de art. 161 C. proc. civ., cu referire la art. 1201 C. civ., nu poate fi primită.
Cu ocazia primei judecăţi s-a cerut instanţei obligarea la restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat în Cluj-Napoca, ca urmare a faptului că notificarea transmisă unităţii deţinătoare nu fusese soluţionată, aceeaşi pretenţie fiind formulată şi ulterior, motivele de fapt şi de drept ale cererii sprijinindu-se pe aceleaşi aspecte, respectiv, faptul că de aproape doi ani de la depunerea notificării aceasta nu a fost soluţionată şi astfel, nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Tot astfel, susţinerea potrivit căreia nu s-ar opune autoritatea lucrului judecat a hotărârii anterioare întrucât nu ar fi realizat o judecată pe fond, ci pe excepţie, fiind respinsă cererea ca prematură, nu poate fi primită.
Chiar dacă în primă instanţă s-a dat această soluţie, a prematurităţii (care s-ar fi opus oricum, în al doilea proces, câtă vreme împrejurările avute în vedere de instanţă, respectiv, neemiterea deciziei, nu s-au schimbat), ulterior instanţele (în apel şi recurs) au soluţionat pricina pe bază de considerente care au vizat fondul cauzei.
Pentru toate aceste argumente care impun concluzia că formularea celei de a doua cereri s-a făcut cu nesocotirea lucrului deja judecat în primul proces, recursul va fi respins, prezentele considerente urmând să substituie motivarea dată soluţiei de respingere a pretenţiei reclamanţilor de către instanţele anterioare.
Faţă de aspectul reţinut, al incidenţei excepţiei procesuale, de ordine publică, ce s-a impus în mod prioritar analizei instanţei de recurs, cercetarea motivelor invocate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. nu mai este posibilă în cadrul procesual determinat de existenţa motivului de ordine publică analizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii F.G. şi N.L.B. împotriva deciziei civile nr.252/A din 4 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2006.
n
| ← ICCJ. Decizia nr. 7313/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 672/2005. Civil → |
|---|
