ICCJ. Decizia nr. 6804/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6804
Dosar nr. 19553/200.
Şedinţa de la 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 439 din 16 aprilie 2004, Tribunalul Mureş a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta G.Z., în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria oraşului Luduş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat ca imobilul înscris în C.F. Luduş, să-i fie restituit în natură. Potrivit adresei nr. 2034/2004 emisă de Primăria oraşului Luduş, acest imobil, aparţine domeniului public al oraşului Luduş, atestat prin HG nr. 964/2002, şi are destinaţia de grădiniţă cu program prelungit, iar art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres că în situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din învăţământ foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Reţine instanţa, că petitul referitor la anularea dispoziţiei nr. 760 din 28 august 2003 se respinge, deoarece deşi reclamantei, cu adresa nr. 4673 din 9 octombrie 2001, i s-a cerut să depună înscrisurile necesare pentru soluţionarea notificării, aceasta nu a depus actele solicitate.
Or, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate trebuiau depuse o dată cu notificarea sau în termenul prevăzut de lege.
De aceea, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin Decizia contestată s-a respins notificarea.
Prin Decizia civilă nr. 646/A din 6 septembrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins apelul declarat de reclamantă, reţinând că aceasta a depus, o dată cu notificarea, numai extras de C.F. cu privire la imobilul în litigiu şi copie de pe un bilet de călătorie. Deşi i s-a cerut să depună şi alte acte, reclamanta nu s-a conformat solicitării.
De aceea, unitatea notificată nu putea adopta o altă atitudine decât aceea a respingerii cererii.
Se mai reţine, că din copia C.F. Luduş rezultă că imobilul care face obiectul procesului a fost proprietatea reclamantei şi a numitului S.L. şi că a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966, iar reclamanta, care a cerut restituirea imobilului fără să precizeze în ce calitate a formulat cererea, nu a depus la dosar certificat de moştenitor.
Deoarece actele doveditoare au fost depuse abia la instanţa de fond, nu se poate reţine că unitatea ar fi în culpă pentru nesoluţionarea cererii în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării.
Analizând fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că în imobil funcţionează grădiniţa cu program prelungit nr. 1 din Luduş, imobilul fiind inclus în domeniul public al judeţului Mureş, conform HG nr. 686/2002.
Bunul nu a fost preluat fără titlu, aşa cum susţine apelanta. Preluarea s-a făcut în temeiul Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966, termenul de prescripţie prevăzut de aceste acte normative nu este identic cu cel prevăzut de Codul civil, iar, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare de învăţământ foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine „că identitatea sa şi titlul etatizării rezultă din actele anexate la notificare" şi că titlul intabulării dreptului de proprietate în favoarea statului rezultă din încheierea de carte funciară nr. 1911 din 23 mai 1970.
Arată recurenta, că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, deoarece prescripţia achizitivă poate fi numai de 30 de ani, aşa cum este reglementată de Codul civil şi fiind preluat fără titlu valabil, conform art. 2 şi art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu s-a pierdut dreptul de proprietate şi bunul nu putea fi inclus în domeniul public.
Mai susţine recurenta, că refuzul restituirii imobilului încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 20 din Constituţia României şi, pentru că statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, înscrierea dreptului său de proprietate în C.F. este nulă.
Prin cererea înregistrată la această instanţă, la data de 1 septembrie 2005, aflată la dosar, recurenta invocă prevederile art. 16 alin. (1)–(4) din Legea nr. 10/2001 republicată şi susţine că în raport de aceste prevederi are dreptul ca imobilul, care în prezent este folosit ca grădiniţă, să-i fie restituit în natură.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză.
Soluţia respingerii acţiunii pronunţată de instanţa de fond, păstrată de instanţa de apel, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 şi art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin hotărârile atacate s-a reţinut că dispoziţia contestată se impunea a fi menţinută, deoarece reclamanta nu a anexat la notificare toate înscrisurile necesare soluţionării cererii, deşi aceasta a depus o dată cu notificarea extras de carte funciară cu privire la imobilul a cărui restituire a cerut-o.
Din acest înscris rezultă că imobilul situat în oraşul Luduş, a aparţinut autorilor reclamantei L.S. şi R.W., fiind înscris în C.F., până la data de 9 decembrie 1958, pe numele acestora. La data de 9 decembrie 1958 s-a înscris în C.F. dreptul de proprietate al reclamantei pentru porţiunea de proprietate, care a aparţinut defunctei W.R., înscrierea fiind făcută în baza certificatului de moştenitor nr .212/1958.
Calitatea reclamantei de fiică a soţilor S. şi dreptul acesteia la partea din imobil care a aparţinut mamei sale, dobândită prin moştenire legală, rezultând din înscrisul anexat la notificare, dispoziţia contestată, prin care s-a respins cererea, este nelegală.
Întrucât cu extrasul de carte funciară s-a făcut dovada calităţii reclamantei de coproprietară a bunului, chiar în lipsa certificatului de deces a tatălui acesteia, unitatea notificată trebuia să-i stabilească dreptul la despăgubiri.
De aceea, greşit prin hotărârile atacate s-a reţinut că dispoziţia contestată este legală şi că „unitatea notificată nu putea adopta o altă atitudine decât aceea a respingerii cererii".
În cursul procesului, reclamanta a depus la dosar, la instanţa de fond, extras din registrul de căsătorie nr. 11680 din 6 octombrie 2003, din care rezultă că este fiica soţilor S.L. şi R. şi extras din registrul de deces nr. 393835 din 13 ianuarie 1962, care atestă faptul că tatăl său S.L. a decedat la data de 14 iunie 1961.
Prin urmare, reclamanta era îndreptăţită, să formuleze cerere de restituire pentru imobilul care face obiectul procesului. Imobilul a fost trecut în proprietatea statului, conform menţiunilor din C.F., în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, iar instanţa de apel greşit a reţinut că trecerea s-a făcut cu titlu valabil.
Aceste acte normative, care nu au respectat prevederile constituţiilor de la data adoptării lor, ale Codului civil şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, nu pot constitui titlu valabil de preluare a imobilului.
Decretul nr. 218/1960 s-a referit la împrejurări intervenite anterior edictării lui, iar Decretul nr. 712/1966, încălcând principiile de drept şi prevederile constituţionale, într-un singur articol a dispus că bunurile care se încadrau în art. III din Decretul nr. 218/1960 erau considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizaţii socialiste.
Imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil, instanţa de fond şi cea de apel au aplicat greşit şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru imobilul care face obiectul procesului erau incidente, la data pronunţării hotărârilor atacate, dispoziţiile înscrise în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin care au fost excluse de la aplicarea art. 1 şi art. 2 imobilele preluate fără titlu valabil.
De altfel, în actuala redactare, art. 16 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că imobilele având destinaţiile arătate în anexa 2 lit. a) se restituie în proprietate foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le menţine afectaţiunea pe perioadele de timp şi în condiţiile prevăzute expres în cele patru aliniate ale textului.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă şi se vor casa hotărârile atacate. Va fi admisă contestaţia, se va anula dispoziţia nr. 760 din 28 august 2003 emisă de Primarul oraşului Luduş şi se va dispune restituirea în proprietate a imobilului către reclamantă, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.Z. împotriva sentinţei civile nr. 439 din 16 aprilie 2004 a Tribunalului Mureş şi Decizia civilă nr. 646/A din 6 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Casează hotărârile atacate
Admite contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 760 din 28 august 2003, emisă de Primarul oraşului Luduş.
Anulează dispoziţia atacată şi dispune restituirea în proprietate către reclamantă, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată a imobilului situat în oraşul Luduş, înscris în C.F. Luduş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4179/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4081/2005. Civil. Servitute de trecere. Recurs → |
---|