ICCJ. Decizia nr. 704/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 16 mai 2000 reclamanții D.C.G.I., D.V., A.A.G., M.D.S. și A.M.R. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să le lase în deplină proprietate și posesie cota de 19% din imobilul situat în București, și să se dispună anularea oricărui act sau dispoziție prin care cota revendicată a fost trecută fără drept în patrimoniul pârâtei.
în motivarea acțiunii reclamanții au învederat că autorii lor, A.M., M.G.A. și G.A., au devenit proprietarii imobilului revendicat conform contractului de cesiune de acțiuni din 2 iulie 1937. Prin sentința civilă nr. 8957 din 8 octombrie 1999 a Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanții au avut câștig de cauză întrucât s-a hotărât că imobilul a fost naționalizat cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950. în momentul punerii în posesie, reclamanții au aflat că 19% din imobil a fost trecut la ICL Alimentara 3 (actualmente SC M. SA), proprietatea lor fiind astfel dezmembrată abuziv.
La data de 12 decembrie 2000, prin precizări formulate în scris (fila 27 dosar de fond), pârâta SC M. SA București a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive prezentând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare din 29 martie 1999 încheiat cu SC R.I.E. SNC, societate în nume colectiv, căreia i-a înstrăinat suprafața de 144 mp din imobilul situat în București str. I.M.
La 31 ianuarie 2001 reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 783 din 29 martie 1999 încheiat între pârâtele SC M.SA și SC R.I.E. S.N.C.
Pârâta SC M.SA București a chemat, la data de 11 aprilie 2001, în garanție Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pentru a fi despăgubită în situația în care acțiunea principală va fi admisă.
Pârâta SC R.I.E. S.N.C. București a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor pe care le-a adus imobilului în sumă reactualizată, lucrări care au sporit în mod evident valoarea imobilului revendicat.
Totodată, pârâta SC R.I.E. S.N.C. București a chemat în garanție SC M. SA București pentru ca, în situația în care va cădea în pretenții, să fie obligată să-i plătească 256.200.000 lei, sumă actualizată, ce reprezintă prețul pe care l-a plătit chematei în garanție în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea principală și a obligat pe pârâtele SC M. SA București și SC R.I.E. S.N.C. București să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie spațiile pe care le dețin în imobilul din București, str. I.M. (fostă str. F.), respectiv: sală de vânzare, laborator, depozit, vestiar (de la parterul imobilului), precum și subsolul imobilului.
S-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC M. SA București și cererea reconvențională introdusă de pârâta SC R.I.E. S.N.C. București.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC R.I.E. S.N.C. București și a fost obligată chemata în garanție SC M. SA București să-i plătească suma de 602.547.747 lei reprezentând prețul actualizat plătit pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de pârâtele SC M. SA București și SC R.I.E. S.N.C. București, au fost admise de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 362/A din 30 septembrie 2002, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a respins atât acțiunea principală, astfel cum a fost completată și precizată, cât și cererea de chemare în garanție formulată de SC R.I.E. S.N.C. București, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanții D.C.G.I., D.V., A.A.G., M.D.S. și A.M.R., care au criticat hotărârea în baza următoarelor motive: instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a acțiunii în revendicare, așa cum a fost completată și precizată și cu toate că încearcă să analizeze titlul Statului, omite să specifice faptul că există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că imobilul a fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil; se reproșează instanței de apel că nu a analizat contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate se solicită și eronat a reținut că spațiul imobiliar revendicat se află în proprietatea pârâtei S.C.M. SA; instanța de apel a făcut o greșită aplicațiune a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că a interpretat eronat principiul error communis facit jus.
Recursul este fondat.
Prin contractul autentificat sub nr. 1049 din 12 iulie 2002 de B.N.P. E.E., reclamanții-recurenți, alături de alte trei persoane, au vândut numitului G.G., în schimbul unui preț, următoarele :
1. Parte din imobilul situat în București, compusă din: subsol, parter (parțial), etajul I, etajul II și mansardă, în întregime, împreună cu terenul aferent construcției în suprafață de 190 mp; "drepturile litigioase privind prăvălia aflată la parterul imobilului de mai sus, cu parte din subsol, deținut de SC R.I.E. S.N.C., care fac obiectul dosarului nr. 4287/2001 pendinte la Curtea de Apel București, secția a III-a civilă".
Actul juridic menționat impune două observații: prima, dosarul nr. 4287/2001 al Curții de Apel București, la care face referire contractul de vânzare-cumpărare, este cel în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 362 din 30 septembrie 2002, adică hotărârea ce face obiectul recursului de față. A doua, contractul de vânzare a drepturilor litigioase s-a încheiat la data de 12 iulie 2002, deci mai înainte de soluționarea litigiului de către instanța de apel, soluționare ce a intervenit la 30 septembrie 2002, în condițiile în care reclamanții nu au încunoștiințat instanța și nici nu au notificat pe pârâte cu privire la noul titular al dreptului disputat în justiție.
Se constată astfel că vânzarea dreptului litigios a avut loc în timp ce procesul era în faza de apel, iar instanța nu a fost încunoștiințată de situația nou creată prin transmiterea, pendinte lite, a drepturilor procesuale, ceea ce înseamnă, totodată, și o transmisiune a calității procesuale cu caracter convențional, intervenită între reclamanți și un terț, persoană străină până atunci de proces.
întrucât hotărârea ce s-a pronunțat în apel nu poate fi opozabilă dobânditorului de drepturi litigioase, pentru că nu s-a dat în persoana sa, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii și reluarea judecății în scopul soluționării apelurilor în contradictoriu cu dobânditorul dreptului litigios.
în legătură cu apărarea formulată de pârâta SC R.I.E. S.N.C. București în sensul că recursul reclamanților ar trebui respins ca inadmisibil, fiind introdus de persoane care nu mai aveau calitate procesuală, se constată că atare apărare nu poate fi primită. Astfel, cei ce au pornit procesul (reclamanții) erau titularii dreptului litigios, iar vânzarea dreptului, intervenită în apel, a fost ascunsă instanței, posibil, în speranța câștigării litigiului de către foștii titulari ai dreptului și în această fază procesuală. întrucât instanța de apel nu a avut nici o culpă în judecarea procesului cu lipsa dobânditorului și întrucât calitatea părților în proces constituie, pe lângă o excepție de fond referitoare la exercițiul dreptului material la acțiune și o chestiune de ordine publică ce poate fi invocată și soluționată și din oficiu de instanța judecătorească, aspectul menționat s-a impus, cu prevalență, a fi discutat și rezolvat corespunzător chiar în recursul reclamanților, vânzători ai dreptului litigios.
în consecință, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 535/2005. Civil → |
|---|
