ICCJ. Decizia nr. 65/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea nr. 326 din 16 iulie 2001 întocmită în temeiul Legii nr. 10/2001, S.P. a solicitat Primăriei municipiului Câmpia Turzii restituirea în natură a apartamentului nr. 2 înscris în C.F. individuală 3316 Câmpia Turzii A + 1, top nr. 90/1/2/S/II, 91/1/2/S/II, bun ce a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin Dispoziția nr. 14 din 7 februarie 2002 Primarul municipiului Câmpia Turzii, județul Cluj, a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului, formulând notificantei o ofertă pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
La data de 7 februarie 2002 S.(S.)P. a contestat în justiție dispoziția dată de Primarul municipiului Câmpia Turzii și a solicitat: să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 18 din 29 octombrie 1996 încheiat între R.A.G.C.L. Câmpia Turzii, în calitate de vânzătoare și G.V. și V.G. cu referire la apartamentul nr. 2 Câmpia Turzii, reclamanta susținând că actul juridic s-a încheiat cu rea-credință deoarece părțile cunoșteau că bunul este litigios; radierea intabulării dreptului de proprietate al statului și apoi al pârâților cumpărători, precum și restabilirea situației anterioare de carte funciară; restituirea către reclamantă, în natură, a nemișcătorului.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 529 din 4 octombrie 2002, a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins pentru acest considerent capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 18 din 29 octombrie 1996. Reținând că înstrăinarea apartamentului s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, tribunalul a respins și pretenția reclamantei de restituire în natură a imobilului.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 49 din 28 martie 2003, a admis apelul declarat de reclamanta S.P., a anulat sentința Tribunalului Cluj și a trimis cauza pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Turda.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat că imobilul în litigiu are o valoare ce nu depășește două miliarde lei, așa încât în baza dispozițiilor art. 1, pct. 1 și art. 2, pct. 1, lit. b) C. proc. civ. competența revine în primă instanță Judecătoriei Turda. Nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece prevederile art. 24 alin. ultim și cele ale art. 31 alin. (2) din acest act normativ au valoarea unor norme derogatorii de la dreptul comun, competența tribunalelor în primă instanță putând fi reținută doar în vederea soluționării plângerilor formulate împotriva dispoziției (deciziei) prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului.
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.P. care a criticat hotărârea atacată sub cuvânt că instanța a apreciat în mod eronat acțiunea, calificând-o greșit ca o acțiune de drept comun cât timp reclamanta a întocmit notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a atacat în temeiul art. 24 alin. (8) din acest act normativ dispoziția dată de primar prin care i s-a refuzat restituirea în natură a imobilului.
Recursul este fondat.
întrucât imobilul revendicat de reclamantă a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, nemișcătorul intră în categoria bunurilor care fac obiectul Legii nr. 10/2001. Potrivit actelor dosarului, astfel cum au fost mai sus rezumate, reclamanta, având calitatea de persoană îndreptățită, a declanșat în forma și termenul stipulate de lege, prin intermediul notificării, care, în realitate, are natura juridică a unei cereri de restituire, procedura administrativă prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Primarul municipiului Câmpia Turzii a soluționat prin dispoziție notificarea (cererea de restituire) în sensul că a refuzat retrocedarea în natură a nemișcătorului și a făcut notificantei o ofertă de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, dispoziție pe care reclamanta a atacat-o în justiție în conformitate cu art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
întrucât bunul nemișcător, după preluarea lui de către Stat, a fost înstrăinat unor terți subdobânditori, reclamanta a înțeles că, odată cu contestarea dispoziției emisă de primar, să atace cu acțiune în nulitate și actul juridic de înstrăinare, demers nu numai îngăduit, dar chiar reglementat expres de prevederile art. 46 - 47 din Legea nr. 10/2001, demers ce nu poate fi calificat, în nici un caz, ca fiind de drept comun și de competența judecătoriei în primă instanță, așa cum greșit a apreciat Curtea de Apel Cluj.
în adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 46 alin. (4) și (5) și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor care cad sub incidența acestei legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior judiciare, de restituire a unor bunuri.
Conform art. 47 alin. (2), în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.
Este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemișcătorului.
întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamantă a fost admis, a fost casată decizia dată în apel, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, ce are a se preocupa de soluționarea motivelor de apel cu care a fost investită.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 66/2005. Civil → |
|---|
