ICCJ. Decizia nr. 7129/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7129
Dosar nr. 1523/2005
Şedinţa publică din 23 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 ianuarie 2003 reclamanţii P.N., ş.a., au chemat în judecată pe pârâţii C.M., ş.a. pentru evacuare.
Soluţia Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1971 din 15 martie 2004 a fost reformată în apel prin Decizia nr. 2422 din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs pârâţii, referitor la care sunt aplicabile dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219 din 5 iulie 2005 (M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005) în raport de care urmează a fi declinată competenţa şi trimis dosarul la Curtea de Apel Bucureşti ca instanţă competentă de soluţionare potrivit acestei legi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7125/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7147/2005. Civil → |
---|