ICCJ. Decizia nr. 74/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 74
Dosar nr. 9598/200.
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 409 din 14 octombrie 2002 Primarul Municipiului Roşiorii de Vede a respins ca neîntemeiată notificarea prin care petenta S.A. solicita restituirea, în echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti a imobilului din localitatea Roşiorii de Vede.
În motivarea dispoziţiei, în esenţă s-a reţinut că autorii petentei au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcţiilor situate la adresa menţionată, nu şi cu privire la suprafaţa de 220 mp teren aferent acestora şi care a trecut în proprietatea statului.
Referitor la construcţii s-a reţinut că acestea au fost expropriate în baza Decretului nr. 394/1988 şi au fost demolate iar, în prezent, terenul este ocupat integral de blocuri de locuinţe şi dotări aferente.
Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2002, reclamanta S.A. a solicitat anularea dispoziţiei şi restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 250 mp şi plata unei despăgubiri adecvate pentru construcţiile demolate.
Susţine petenta că terenul este ocupat cu garaje care sunt închiriate de către pârâtă, caz în care este îndreptăţită să-i fie restituit în natură şi, dat fiind că pentru construcţii, autorii săi au primit la momentul exproprierii o sumă de bani modică, anume 26.138 lei, de impune a fi despăgubită.
Prin sentinţa civilă nr. 537 din 22 septembrie 2003 Tribunalul Teleorman a respins contestaţia ca nefondată.
În motivarea sentinţei, în esenţă, s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovadă că autorii săi ar fi dobândit în proprietate suprafaţa de 250 mp teren situat la adresa indicată în petitul acţiunii.
Dimpotrivă, potrivit sentinţei civile nr. 1493 din 18 iunie 1983 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, care ţine loc de act de vânzare-cumpărare pentru autorii reclamantei, terenul aferent construcţiei dobândite de aceştia în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate a trecut în proprietatea statului.
Aşa fiind, cum autorii reclamantei nu au fost titularii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren în litigiu aceasta nu este îndreptăţită la restituire ori despăgubire.
Referitor la construcţii, tribunalul reţine că autorii reclamantei au fost despăgubiţi, la momentul exproprierii cu suma de 26.138 lei iar în cursul judecăţii reclamanta nu a probat că la stabilirea cuantumului despăgubirii imobilul ar fi fost subevaluat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta reiterând susţinerile din contestaţie, în sensul că terenul în litigiu este liber de construcţii şi îi poate fi retrocedat, în natură, iar despăgubirile primite pentru construcţia expropriată au fost mult prea mici în raport cu valoarea acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 220 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei, în esenţă s-a reţinut că, atâta timp cât autorii reclamantei nu au dobândit în proprietate odată cu construcţia, şi terenul aferent acesteia, solicitarea acesteia de a-i fi restituit, în natură, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită.
Reţine instanţa de apel ca fiind nefondată şi critica reclamantei referitoare la despăgubirea primită de autorii săi pentru construcţia demolată întrucât din fişa de evaluare a locuinţei demolate rezultă că evaluarea s-a făcut pentru cele două corpuri de clădire existente la acea dată, dintre care unul din cărămidă şi unul din paiantă precum şi pentru anexe, terasă, magazie şi împrejmuire.
Totodată, faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul Ganea Ioana, instanţe de apel apreciază că nu s-a făcut dovada subevaluării despăgubirii primite de autorii săi ci doar s-a reactualizat cuantumul acestei despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta arată că, atâta timp cât terenul în litigiu este liber de construcţii îi poate fi restituit în natură şi că, de altminteri, în baza art. 35 şi urm. din Legea nr. 18/1991, a redobândit dreptul de proprietate asupra acestuia.
Totodată, reclamanta susţine că, prin probatoriul administrat a dovedit că despăgubirea în sumă de 26.138 lei primită de autorii săi pentru exproprierea construcţiei a fost disproporţionată în raport de valoarea reală a acesteia, care, potrivit raportului de expertiză ar fi în sumă de 47.343.137 lei.
Analizând recursul Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, în cazul construcţiilor expropriate şi demolate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, persoanele îndreptăţite, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care acestea nu au primit o despăgubire sau au primit o despăgubire modică în raport de valoarea reală a imobilului expropriat.
Or, prin cererea dedusă judecăţii reclamanta S.A. a solicitat, printre altele şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile proprietatea autorilor săi, M.V. şi M.C., expropriate în vederea demolării prin Decretul nr. 394/1986, invocând că despăgubirea primită la această dată, anume 20.500 lei era modică şi nu reprezenta o justă şi dreaptă despăgubire.
Instanţele de fond, au omis să cerceteze această cerere rezumându-se să constate, fără vreo argumentare că autorul reclamantei a fost despăgubit cu valoarea menţionată „la valoarea declarată la acea dată" ori că reclamanta nu a făcut dovada acestei subevaluări.
Or, în baza rolului activ, judecătorii cauzei erau în drept să ceară părţilor explicaţii şi să ordone măsurile necesare pentru desluşirea aspectelor deduse judecăţii, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică însă, în lipsa unor obiective clare, concluziile expertizei nu au fost în măsură să permită soluţionarea şi a acestui capăt de cerere.
Cum împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, caz în care nu se poate analiza dacă, în speţă, instanţele de fond au făcut o corectă apreciere a legii, în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă numai în ceea ce priveşte cererea acesteia pentru plata de despăgubiri pentru construcţiile expropriate şi demolate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta S.A. împotriva deciziei nr. 220 din 17 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7400/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7397/2005. Civil → |
|---|
