ICCJ. Decizia nr. 7462/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7462
Dosar nr. 21397/200.
Şedinţa publică din 30 septembrie 2005
,
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 14/2004 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul civil nr. 5073/2003 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Primarul Municipiului Alba Iulia, Prefectura Judeţului Alba SC F. SA Alba Iulia, R.I. şi G., s-a desfiinţat dispoziţia nr. 381/2003 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia şi în consecinţă a fost obligat Primarul să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului înscris în C.F. Alba Iulia, situat administrativ în Alba Iulia, şi să o înainteze Prefecturii Alba pentru întocmirea procesului-verbal privind oferta de despăgubire.
Instanţa a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Alba Iulia şi ca urmare s-a respins cererea formulată împotriva acestuia precum şi celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut antecesorilor reclamantului, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, fără o prealabilă şi justă despăgubire.
Instanţa a considerat că proprietarii actuali ai imobilului sunt pârâţii R., deoarece au fost cumpărători de bună-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului, câtă vreme au depus diligenţe pentru aflarea statutului juridic al imobilului prin faptul că au purtat corespondenţa cu Comisia Judeţeană pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, rezultând că imobilul nu a făcut obiectul vreunei cereri de restituire.
Subdobânditorilor nu le-a fost notificată existenţa pe rolul instanţelor a unui litigiu între foştii proprietari şi Statul Român iar dreptul de proprietate al statului era întabulat în cartea funciară. Ca urmare, instanţa a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Lipsa calităţii procesuale a Consiliului Local Alba Iulia a fost reţinută pentru motivul că imobilul nu a fost deţinut de acesta şi nu a fost emitentul dispoziţiei atacate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul, Prefectura Judeţului Alba şi Primarul Municipiului Alba Iulia.
În expunerea de motive, reclamantul a arătat că regula instituită de art. 1 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este aceea de restituire în natură a imobilelor şi având în vedere că s-a constatat preluarea fără titlu a imobilului consideră că înstrăinarea imobilului nu putea fi valabilă, buna-credinţă a pârâţilor R. la momentul încheierii contractului nu putea fi reţinută deoarece în cauză au fost formulate notificări chiar dacă au fost adresate altei unităţi decât cea care deţinea imobilul.
Prin apelul său, Prefectura Judeţului Alba a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii faţă de aceasta pentru lipsa calităţii procesuale pasive, considerând ca are competenţa de a se pronunţa doar pentru acordarea de despăgubiri băneşti în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 din HG 398/2003.
Primarul Municipiului Alba Iulia a solicitat casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii formulate.
În expunerea de motive a fost invocat faptul că la dosarul aferent notificării nu s-au depus actele necesare în conformitate cu OUG nr. 10/2003 aprobate prin Legea nr .289/2003, astfel că depunerea acestora după data de 14 mai 2003 a apreciat-o ca tardivă.
Apelantul a criticat sentinţa şi pentru omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 1.4 lit. b) din HG 498/2003.
Prin Decizia civilă nr. 1502/A/2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primarul Municipiului Alba Iulia, Prefectura Judeţului Alba şi reclamantul S.M.
În dezvoltarea motivelor de recurs Primarul Municipiului Alba Iulia critică Decizia pentru greşita motivare, instanţa ignorând faptul că reclamanţii-intimaţi au nesocotit dispoziţiile legale şi au depus actele solicitate în vederea completării dosarului aferent notificării.
Recurentul apreciază că motivarea instanţei este străină de cauză dedusă judecăţii, susţinându-se că, preluările de imobile în baza Decretului nr. 223/1973 erau abuzive. În opinia recurentului preluarea nu a fost abuzivă persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăinarea imobilului respectiv înainte de a părăsi definitiv ţara.
Recurentul invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prefectura judeţului Alba susţine în recursul său că cele două hotărâri cuprind motive contradictorii, au fost date cu aplicarea greşită a legii şi instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra calităţii procesuale pasive în ce o priveşte.
Reclamantul S.M. invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra primului motiv de apel invocat, cel care viza obligarea pârâţilor să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ignorând dispoziţiile legale în această materie.
În opinia recurentului în mod greşit se apreciază de către instanţele de fond şi de apel că nu este persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri băneşti şi în mod nelegal instanţa de apel a reţinut prescripţia dreptului la acţiune, excepţie invocată de către pârâţii R.
De asemenea, sunt criticate hotărârile pronunţate în cauză şi sub aspectul reţinerii bunei-credinţe a subdobânditorilor R. la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. F. S.A., buna-credinţă afectând principiul de drept resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a constatat preluarea fără titlu a imobilului recurentul consideră că în conformitate cu principiul ce este nul produce efecte nule, pârâta intimată SC F. SA nu a putut înstrăina în mod valabil pârâţilor R. imobilul. Se mai susţine că reaua-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pârâţilor R.I. şi G. este evidentă.
Recursurile nu sunt fondate.
Imobilul în litigiu trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 136 din 18 aprilie 1987 emisă de Biroul permanent al Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului Alba ca urmare a aprobării plecării definitive din ţară a acestora cu plata despăgubirilor legale pentru construcţii.
Temeiul legal al preluării l-a constituit Decretul nr. 223/1974 care a fost conceput ca o sursă de îmbogăţire a patrimoniului imobiliar al statului pe fondul şi sub aspectul pretextul schimbării domiciliului proprietarilor.
În recursul formulat de Primarul Municipiului Alba Iulia se susţine în mod greşit că preluarea imobilului nu a fost abuzivă.
Trebuie acceptat în interiorul oricărui sistem de drept, că atât timp cât există norme constituţionale de ocrotire a unei forme de proprietate nu se poate concepe o schimbare legitimă a titularului dreptului decât dacă există consimţământul său ori, în lipsa acestuia, în cazuri prevăzute de legea fundamentală.
Prin urmare, preluarea imobilului a fost abuzivă, cuantumul despăgubirilor pentru construcţii fiind modic, cu îngrădirea voinţei proprietarilor de a înstrăina imobilul unui terţ pentru a obţine valoarea reală a acestuia din momentul depunerii actelor de plecare definitivă din ţară.
În mod corect instanţele au reţinut că preluarea terenului s-a făcut fără o prealabilă despăgubire, ceea ce contravenea legii fundamentale în vigoare apreciindu-se că preluarea imobilului a fost fără titlu valabil, motiv pentru care dispoziţia nr. 381/2002 a fost nelegală.
Criticile formulate de Prefectura Judeţului Alba sunt de asemenea nefondate.
Hotărârile instanţelor cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea în cauză, corespund cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi nu cuprind motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, aşa cum în mod greşit se susţine în recursul formulat.
Instanţa , a reţinut calitatea procesuală pasivă a Prefecturii Judeţului Alba, motivând că deşi imobilul nu se află în proprietatea acesteia, pentru a-i fi opozabil capătul de cerere privind restituirea în natură şi pentru faptul că prin acţiune reclamantul solicită în subsidiar despăgubiri pentru imobil în echivalent bănesc, situaţie în care potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 competenţa de soluţionare a acestei cereri revine prefecturii în a cărei rază teritorială este situat imobilul.
Recursul declarat de reclamant este, de asemenea nefondat.
Instanţele au reţinut în mod corect că reclamantul este îndreptăţit la alte despăgubiri.
Imobilul în litigiu este întabulat în favoarea pârâţilor R.I. şi G. în cota de 1/1 părţi pe construcţii cu titlu cumpărare în baza contractului nr. 14812 din 5 noiembrie 1996, având ca temei dispoziţiile Legii 112/1992, Statul Român rămânând proprietar asupra terenului aferent.
Referitor la cererea de anulare a acestui contract şi implicit a încheierii de întabulare aferente, în mod corect s-a reţinut că s-a prescris dreptul la acţiune.
Astfel, instanţa de apel, reţinând dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea 10/2001, care prevăd că prin derogare de la dreptul de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune în privinţa actelor de înstrăinare, se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare, a legii, termen prelungit prin OUG 109/2001 şi OUG 145/2001 cu câte 3 luni, a apreciat corect că dreptul la acţiune s-a prescris.
Acţiunea a fost introdusă la 7 august 2003, aceasta trebuia introdusă la instanţă cel mult până la 14 august 2002.
Chiar şi în condiţiile admiterii excepţiei, instanţa a analizat buna credinţă a nedobânditorilor reţinându-se în mod temeinic faptul că aceasta este nu numai prezumată ci şi dovedită.
Recurentul nu a adresat notificarea părţilor contractante, imobilul fiind vândut chiriaşilor în anul 1996. Pârâţii R. au depus toată diligenţa pentru a afla dacă bunul este revendicat de fostul proprietar, conform corespondenţei dintre aceştia şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea dispoziţiilor Legii112/1995.
Buna-credinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru dobândirea unui drept real imobiliar de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.
Critica referitoare la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial este de asemenea nefondată.
Regimul actelor de înstrăinare a imobilelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 prezintă unele particularităţi.
Aplicarea acestui principiu se pune cu mai multă acuitate în cazul imobilelor preluate de stat în baza unui titlu nevalabil, caz în care legea declară expresis verbis că nulitatea absolută este înlăturată, dacă actul de înstrăinare având ca obiect asemenea imobile a fost făcut cu bună-credinţă [art. 46 alin. (2) teza a doua].
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice şi în conformitate cu art. 315 C. proc. civ. vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia de nulitate a recursului declarat de Primarul municipiului Alba Iulia.
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.M. şi de pârâţii Prefectura judeţului Alba şi Primarul municipiului Alba Iulia împotriva deciziei 1502/A din 12 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 746/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7422/2005. Civil → |
|---|
