ICCJ. Decizia nr. 747/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 7105 din 19 noiembrie 2001, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, reclamantul H.G.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud, să dispună obligarea pârâtei la plata pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă cuvenită și neachitată autorului său, A.A., pe perioada 1 iunie 1995-6 februarie 2001, când a intervenit decesul acestuia.
în motivare, reclamantul a arătat că A.A. a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă, prin decizia nr. 24985 din 26 ianuarie 1983 a Consiliului Popular al Județului Bistrița-Năsăud.
Ulterior, acesta a fost internat la Spitalul orășenesc Beclean, perioadă în care nu a primit pensia cuvenită, astfel că în calitate de legatar universal, este îndreptățit să o solicite, în temeiul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 19/2000.
Prin întâmpinare, Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că sistarea plății pensiei, în perioada iunie 1995-februarie 2001, s-a datorat lipsei destinatarului acesteia de la domiciliu.
Prin sentința nr. 1281 din 25martie 2003, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului A.A., decedat, și a constatat că, în perioada 1 iunie 1995-6 februarie 2001, acesta trebuia să încaseze cu titlu de pensie, reactualizată, suma de 49.762.117 lei și va fi remisă moștenitorului său H.G.A.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, necontestată de părți.
Hotărârea primei instanțe a devenit irevocabilă, prin nerecurare, la data de 27 iulie 2003.
La data de 26 aprilie 2004, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 92/1992 și de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței nr. 1281 din 25 martie 2003 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, susținând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind, de altfel, și vădit netemeinică și a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea în parte, a acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantul H.G.A. a sumei de 34.853.917 lei, cu titlu de pensie actualizată, cuvenită autorului său A.A. pe perioada 19 noiembrie 1938-6 februarie 2001.
în motivarea recursului în anulare se susține, în esență, că prin dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în vigoare la data formulării acțiunii, s-a statuat că: "sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând pensie pe luna în care a avut loc decesul și, după caz, drepturile cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun".
Prin alin. (2) al textului, anterior invocat, s-a precizat că sumele prevăzute de alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție.
Or, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat, referitor la prescripția extinctivă, acest termen este de 3 ani, astfel că reclamantul putea pretinde plata drepturilor de pensie cuvenită autorului său numai pentru ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii, respectiv pentru intervalul cuprins între 19 noiembrie 1998-6 februarie 2001.
Se mai susține totodată că, instanța, în mod greșit, a admis acțiunea reclamantului A.A., decedat.
Astfel, cererea de chemare în judecată a fost formulată de H.G.A., în calitate de moștenitor, al lui A.A., așa încât hotărârea trebuia pronunțată în raport cu titularul acțiunii, nu față de autorul acestuia, care nu se mai afla în viață la data sesizării instanței.
Recursul în anulare este fondat.
Obiectul acțiunii îl constituie plata sumelor rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând drepturile de pensie cuvenite și neachitate până la deces, respectiv 6 februarie 2001.
Prin urmare, acțiunea promovată este o acțiune patrimonială, supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut în art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 6 februarie 2001.
Aceasta înseamnă că, reclamantul putea pretinde plata drepturilor de pensie cuvenite autorului său numai pentru ultimii 3 ani de la data introducerii acțiunii, respectiv pentru intervalul cuprins între 19 noiembrie 1998-6 februarie 2001, în sumă de 34.853.917 lei, conform raportului de expertiză.
Este întemeiată și a doua critică.
Codul de procedură civilă - Cartea a II-a procedura contencioasă - Titlul I - Părțile - art. 41 prevede că "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată".
Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință în momentul nașterii și o pierd în momentul morții (art. 7 Decretul nr. 31/1954).
în consecință, ca urmare a decesului numitului A.A., acesta și-a pierdut capacitatea de folosință, deci nu mai putea figura ca reclamant în proces.
Astfel fiind, hotărârea trebuia pronunțată în raport cu titularul acțiunii, nu față de autorul acestuia, care nu se mai afla în viață la data sesizării tribunalului.
Așa fiind, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 749/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 774/2005. Civil → |
|---|
