ICCJ. Decizia nr. 7501/2005. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a IV-a, prin sentința civilă nr. 853 din 24 octombrie 2003 a respins contestația formulată de T.P.V.G. împotriva deciziei emisă de SC ONT C. SA prin care solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în Sinaia, județul Prahova, a fost respinsă; prin aceeași sentință a fost respinsă lipsa calității procesuale pasive a SC ONT C. SA
Prin considerentele sentinței se arată că imobilul a trecut în proprietatea statului la cererea Secțiunii financiare Sinaia conform dispozițiilor Decretului nr. 111/1951. Se reține că titlul statului este valabil deoarece autorul contestatorului nu a exercitat calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de preluare și nici nu s-a dovedit existența unui alt domiciliu decât cel la care a 14 noiembrie 1954 a tribunalului popular al raionului Sinaia. S-a mai constatat că nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului deoarece bunul este evidențiat în patrimoniul pârâtei ca urmare a achiziționării pachetului majoritar de acțiuni de la fostul FPS. Pentru argumentele sus-arătate s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 conform cărora persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Soluția de respingere a contestației a determinat și respingerea cererii de chemare în garanție a A.P.A.P.S., în raport de faptul că pârâta nu a căzut în pretenții.
Curtea de Apel București, secția a III a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de contestator, prin decizia civilă nr. 644 din 9 decembrie 2003 a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de SC ONT C. SA și ca nefondat apelul, pentru considerentele ce succed.
Imobilul a fost preluat în mod nevalabil cu încălcarea dispozițiilor Decretului 111/1951 întrucât imobilul a fost rechiziționat la 15 aprilie 1948, dată de la care a fost ocupat fără plata chiriei de funcționari ai Ministerului Artelor și Informațiilor. în aceste condiții nu se poate imputa autorului contestatorului S.T. că ar fi părăsit imobilul, câtă vreme bunul fusese scos din sfera de exercițiu a posesiei sale ca urmare a rechiziționării sale. Se concluzionează că, nefiind în prezența unui bun părăsit, sentința nr. 394/1954 nu poate constitui titlu valabil de trecere a imobilului în patrimoniul statului.
Se arată în considerente că soluția de respingere a contestației este corectă dar pentru considerente care țin de calitatea intimatei pârâte de persoană juridică privatizată, nefiind astfel aplicabile art. 20 din Legea 10/2001 întrucât textul nu face vorbire și despre persoanele juridice privatizate.
Ca atare, restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu valabil, se poate obține doar în cadrul unei acțiuni în nulitate promovate în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 sau pe calea unei acțiuni în revendicare potrivit dreptului comun, și nu prin procedura specială prevăzută de art. 21 și urm. din același act normativ.
Nefondate sunt și criticile referitoare la lipsa rolului activ al instanței în soluționarea cererii de asigurare a dovezilor și discutarea cererii privind efectuarea unei expertize imobiliare față de modalitatea de soluționare a contestației.
împotriva deciziei a declarat recurs apelantul contestator, întemeiat în baza dispozițiilor art. 304, pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Decizia pronunțată în apel este criticată pentru considerentele ce succed.
Instanța de apel, după ce constată că statul nu mai deține acțiuni la unitatea deținătoare, reține inaplicabilitatea legii de reparație, omițând dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001, în conformitate cu care imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură persoanei îndreptățite.
Unitatea deținătoare avea obligația de a se pronunța cu privire la valabilitatea titlului statului, astfel încât și sub acest aspect decizia pronunțată în apel este nelegală.
Instanța avea obligația să dispună restituirea în natură câtă vreme nu sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (10) și art. 11 din Legea 10/2001.
Prin decizia recurată dispozițiile art. 27 din același act normativ nu sunt aplicate în sensul că despăgubirile se acordă doar pentru imobilele preluate cu titlu valabil.
Din considerentele deciziei rezultă un alt motiv de nelegalitate și anume omisiunea pronunțării asupra unor dovezi administrate, respectiv procesul-verbal de situație a imobilului și o serie de fotografii, probe care atestă degradarea și nefolosirea imobilului și, deci, faptul că imobilul nu este folosit de unitatea deținătoare pentru realizarea obiectului său de activitate.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fond, restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, jud. Prahova, compus din teren în suprafață de 1310 mp, și cota de 1 din construcție.
Rrecursul este fondat.
Prin considerentele deciziei recurate se arată că preluarea imobilului de către stat a avut loc în mod nevalabil fiind exclusă incidența dispozițiilor art. 27 din Legea 10/2001, temeiul de drept reținut prin sentință. Față de considerentele mai sus arătate, critica referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul greșitei rețineri a titlului statului asupra imobilului solicitat a fi retrocedat sunt vădit străine pricinii, câtă vreme s-a constatat că preluarea imobilului în litigiu a avut loc cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 111/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc asupra obiectului cererii deduse judecății, dispoziții aplicabile și în calea devolutivă a apelului în conformitate cu dispozițiile art. 298 C. proc. civ.
Prin motivele de apel se solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Legea 10/2001 și a normelor metodologice referitoare la acesta, prin interpretarea textului menționat întrucât imobilul este nefolosit și, deci, nu mai este necesar scopului stabilit.
Dispozițiile de procedură mai sus arătate obligau instanța să administreze probe referitoare la situația imobilului în litigiu, potrivit disp. art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și apoi să se pronunțe asupra motivului de apel invocat de contestatorul apelat.
Față de împrejurarea că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, înalta Curte, în baza disp. art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 C. proc. civ. a admis recursul declarat, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7498/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 74865/2005. Civil → |
|---|
