ICCJ. Decizia nr. 7537/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiune reclamanții O.D. și O.E.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Sibiu, Consiliul județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, SC U. SA Sibiu, I.V.T. și I.A. să se constate neconstituționalitatea Decretului nr. 223/1974, în temeiul căruia imobilul situat în Sibiu, a fost preluat în proprietatea Statului să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1233/1982 de preluare a imobilului de către stat. S-a solicitat totodată să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5455/1989 încheiat între SC U. SA și pârâții I.A. și I.T. și să se dispună anularea încheierii nr. 5439/1999 prin care s-a intabulat dreptul de proprietatea pe numele pârâților.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de foști proprietari ai imobilului preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974 prin decizia nr. 1233/1982. Ulterior bunul a fost înstrăinat pârâților I.V. și I.A. deși Legea nr. 112/1995 interzicea o astfel de vânzare, atât vânzarea cât și cumpărarea au fost făcute cu rea credință, motiv pentru care contractul este lovit de nulitate absolută.
Prin întâmpinare Primăria Municipiului Sibiu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întrucât Legea nr. 10/2001 instituie procedură prealabilă obligatorie iar Consiliul local Sibiu a solicitat respingerea acțiunii considerând că preluarea imobilului s-a făcut în mod legal.
în cauză au formulat întâmpinare și pârâții I.V. și I.A. care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită aparența de drept era în favoarea Statului în calitate de cumpărători de bună credință ai imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 6543 din 25 septembrie 2001 Judecătoria Sibiu a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ultimii pârâți s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, pârâții fiind de bună credință.
Soluția instanței de fond a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 227 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Sibiu.
Ambele hotărâri au fost modificate prin decizia civilă nr. 2308 din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia care a admis acțiunea reclamanților și a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1233/1982 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al județului Sibiu prin care imobilul a fost preluat de stat cât și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5455/1999 încheiat între SC U. SA și ultimii pârâți.
Totodată a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 5439/1999 privind dreptul de proprietate al pârâților I.V. și I.A. și restabilirea situației anterioare în cartea funciară prin reintabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari O.O. și O.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esența, că pârâții au fost de rea credință la momentul perfectării actului de înstrăinare precum și că nulitatea titlului statului afectează actele ulterioare de înstrăinare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anularea deciziei civile nr. 2308 din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. și a susținut că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată este vădit netemeinică.
S-a precizat că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare erau îndeplinite cerințele art. 9 din Legea nr. 112/1995 precum și că sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
S-a menționat că în speță pârâții-cumpărători I.V. și I.A. au fost de bună credință la încheierea actului de înstrăinare, 24 aprilie 1999, întrucât reclamanții au promovat prezenta acțiune posterior acestui moment, la data de 27 martie 2001.
Recursul în anulare este nefondat.
Nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, hotărârea pronunțată de instanța de recurs nefiind atacată cu recurs în anulare sub acest aspect.
Temeiul juridic al prezentei acțiuni în revendicare îl constituie dispozițiile art. 480 C. civ. astfel încât dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, norme speciale și derogatorii de la dreptul comun, nu sunt aplicabile în speță.
Instanța de recurs a reținut corect că pârâții cumpărători au cunoscut că cel de la care au dobândit imobilul, statul, nu avea toate înscrisurile cerute de lege pentru a le putea transmite proprietatea.
Astfel reclamanții s-au adresat autorităților administrative pentru a obține redobândirea proprietății lor (adresa Primăriei Municipiului Sibiu din 20 februarie 1995,dosar fond), și au adus la cunoștința pârâților persoane fizice faptul că efectuează demersuri pentru reintrarea în posesia imobilului (declarația lui G.K., dosar de fond).
Față de considerentele menționate Curtea a respins recursul în anulare ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7544/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7535/2005. Civil → |
|---|
