ICCJ. Decizia nr. 7580/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanții A.I. și A.D. au chemat în judecată Primăria Municipiului Târgu-Mureș, solicitând anularea Dispoziției nr. 1366 din 16 decembrie 2003 și restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr. 338/II Târgu-Mureș, nr. top 324/1/2/2/2; 324/1/22/2/2/3/1.

în motivarea contestației, reclamanții au arătat că imobilul menționat a fost trecut în proprietatea statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 111/1951, iar în anul 1997 bunul a fost înstrăinat numiților B.M. și B.I. Cum trecerea în proprietatea statului s-a făcut fără un titlu valabil, înstrăinarea imobilului către cumpărători este lovită de nulitate.

în aceste condiții, în mod greșit le-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului pe considerentul că ar fi aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, refuzul restituirii încălcând prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 de la Convenția europeană pentru drepturile omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 20 din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, așa cum s-a stabilit prin dispoziția atacată, măsurile reparatorii se acordă numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Examinând probatoriile cu înscrisuri administrate, Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 353 din 24 martie 2004 a respins acțiunea ca nefondată, reținând că:

- reclamanții și-au dovedit calitatea procesuală activă, fiind "persoane îndreptățite" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001;

- nu există nici un element din care să se poată trage concluzia că titlul statului s-a constituit în mod nevalabil;

- prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 197/1997, imobilul în litigiu a fost dobândit de soții B.M. și I., cu respectarea integrală a prevederilor Legii nr. 112/1995, dreptul lor fiind înscris în C.F.;

- prevederile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș în condițiile Legii nr. 112/1995 sunt pe deplin incidente în cauză, restituirea în natură nefiind posibilă.

Apelul declarat de reclamanți, în care au reiterat motivarea din acțiune, susținând că în mod greșit le-a fost respinsă cererea, a fost la rândul său respins prin decizia civilă nr. 611 din 6 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, cu o motivare similară celei a instanței de fond.

Prin prezentul recurs, declarat în termen legal, reclamanții au criticat sentința, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că:

- imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, neputându-se vorbi despre un bun "fără stăpân" în sensul Decretului nr. 111/1951, deoarece recurenta reclamantă este în viață și în prezent;

- cum statul nu a dobândit în mod legal, nici înstrăinarea imobilului către terții B. nu poate produce efecte juridice.

La data de 24 august 2005 recurenții reclamanți au depus la dosarul cauzei "precizări ale motivelor de recurs", prin care în realitate se aduc cu totul alte critici soluției pronunțate.

înalta Curte nu va lua însă în considerare aceste motive suplimentare, deoarece:

- ele au fost formulate la peste 1 an după expirarea termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.;

- s-au încălcat prevederile imperative ale art. 302 C. proc. civ.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este întemeiat.

Sub un prim aspect, este pe deplin justificată concluzia instanțelor în sensul că titlul statului s-a constituit în mod valabil, neexistând nici o dovadă contrară. Nu numai că acest titlu nu a fost anulat, dar înscrisurile existente la dosar atestă că dispozițiile Decretului nr. 111/1951, act normativ ale cărui efecte s-au produs potrivit principiului tempus regit actum, nu au fost abuziv ori greșit aplicate. Noțiunea juridică de "bun fără stăpân" nu înseamnă numai, așa cum consideră reclamanta recurentă, încetarea din viață a proprietarului, ci are o semnificație mult mai largă.

Pe de altă parte, reclamanții recurenți nu numai că nu au dovedit, dar nici nu au fost în măsură să invoce vreun viciu al titlului opus la terții B., astfel că și sub acest concluzia instanțelor privind îndreptățirea doar la măsuri reparatorii prin echivalent este justificată.

în consecință, cum hotărârile pronunțate sunt în întregime legale și temeinice, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7580/2005. Civil