ICCJ. Decizia nr. 7605/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 771/2004, Tribunalul Arad a respins ca inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamanta Z.T. continuată de Z.G. în calitate de succesor al acesteia, împotriva pârâtei SC.F. A. SA Timișoara.
A fost admisă aceeași acțiune în contradictoriu cu A.P.A.P.S. București care a fost obligată să facă reclamantului o ofertă de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. Cermei preluat în mod abuziv de Statul Român.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență că acțiunea este inadmisibilă față de pârâta SC.F. A. SA Timișoara deoarece aceasta a dobândit apartamentul nr. 2 din imobilul înscris în C.F. Cermei ce formează obiectul litigiului, în anul 1999 ca efect al privatizării sale în condiții legale. A obligat însă pârâta II la a face ofertă de măsuri reparatorii, conform art. 27 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a admis apelul declarat de A.P.A.P.S. împotriva acestei sentințe în sensul că a schimbat-o în întregime prin aceea că:
A stabilit faptul preluării fără titlu a imobilului și a constatat existența unui drept de proprietate al reclamantului asupra acestui imobil în privința cotei de 1/5 părți, în contradictoriu însă cu SC.F. A. SA Timișoara și nu cu A.P.A.P.S.
Pentru a pronunța această deciziei Curtea de Apel a reținut în esență că reclamantul nu a pretins și nu putea pretinde întregul imobile decât cota sa de 1/5 parte ce rezultă din mențiunile cărții funciare.
Pe de altă parte, trebuia să fie constatat caracterul abuziv al preluării imobilului, caracter ce rezultă din faptul că, întreprinderile farmaceutice nu se încadrau în categoria acelor întreprinderi bazate pe exploatarea muncii salariale așa încât, Decretul nr. 418/1953 de preluare, este abuziv atât pentru faptul că este astfel catalogat de prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 cât și pentru faptul că este contrar Constituției din 1952.
Obligația de a emite ofertă de măsuri reparatorii, a fost considerată drept plus paetita de către instanța de apel.
Deoarece nu s-a solicitat anularea întabulării făcute în favoarea pârâtei I și, nici rectificarea cărții funciare sau ieșirea din indiviziune, s-a apreciat de către aceeași instanță că, restituirea în natură nu este posibilă.
împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâta SCF A. SA Timișoara prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii date în apel și menținerea sentinței judecătoriei.
în motivarea recursului au fost aduse următoarele critici hotărârii Curții de Apel.
în mod greșit instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil atâta vreme cât, atât prin prevederile art. 11 al Constituției din 1952 cât și din Decretul de preluare nr.418/1953, rezultă că preluarea s-a făcut cu titlu valabil. Aceasta deoarece, în sensul ambelor legi menționate, farmaciile erau considerate întreprinderi comerciale particulare având ca obiect comerțul cu medicamente și care foloseau munca salarială, deci făceau parte din categoria acelor formațiuni economice particulare ce erau supuse naționalizării.
După preluarea imobilului, farmacie de către stat, a funcționat tot ca farmacie, iar în anul 1991, în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 s-a privatizat incluzând imobilul în patrimoniul său, în baza legii ceea ce face imposibilă restituirea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Singura persoană îndreptățită și obligată a rezolva pretențiile reclamantului, în opinia recurentei, așa după cum a stabilit și instanța de fond, este actualul A.V.A.S. căreia recurenta ia achitat contravaloarea acțiunilor în vederea privatizării sale.
Recursul pârâtei este fondat.
Astfel, cu privire la primul capăt din acțiunea introductivă referitor la caracterul abuziv al preluării, instanța de apel nu a procedat la examinarea acestuia decât în raport cu prevederile Constituției din anul 1952.
Nu s-a făcut însă o examinare în raport cu prevederile Decretului de preluare nr. 418/1953 având în vedere faptul că, farmacia a fost închiriată de proprietarii construcției, element determinant atât sub aspectul verificării îndeplinirii condiției pretinse de legislația perioadei anilor 1948-1952 privind modalitatea de obținere a veniturilor prin alte moduri decât prin muncă. Același element, era determinat și sub aspectul verificării persoanei care a fost supusă naționalizării adică, de la proprietarul sau nu al imobilului.
Pe de altă parte, nu s-a observat faptul că, reclamantul nu a depus nici o precizare în sensul solicitării de măsuri reparatorii doar pentru cota sa de 1/5 parte din imobil. Dimpotrivă, așa după cum rezultă din precizările depuse la fond, acesta consideră că în baza mențiunilor operate în anul 1975, anterior transcrierii în C.F. Cermei, ca urmare a faptului că Statul Român a preluat întregul imobil și ca urmare a mențiunilor de sub B28, este succesor asupra întregului imobil și, nu doar asupra cotei de 1/5 parte.
Nici în ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, instanța de apel nu a examinat acțiunea în raport de limitele investirii reținând că, de vreme ce nu s-au solicitat despăgubiri, nu se putea verifica decât cererea de restituire în natură. Cum această restituire nu este posibilă ca urmare a faptului că nu s-a solicitat nici rectificarea de C.F. și, nici ieșirea din indiviziune, rezultă că nu se putea acorda altceva decât s-a cerut.
Instanța de apel ignoră însă faptul că, așa după cum rezultă din concluziile scrise depuse la fond de către reclamant, acesta solicită în subsidiar, despăgubiri bănești.
Hotărârea dată în apel este rezultatul interpretării greșite a actului juridic dedus judecății precum și al aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor legale comun și speciale, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în temeiul acestor dispoziții legale și ținând seama de faptul că instanța va trebui să examineze litigiul prin prisma obiectului în întregul său, să se pronunțe cu privire la toate capetele de cerere formulate, să verifice prin prisma extrasului de C.F. și eventual a altor înscrisuri, cota reală a proprietății reclamantului, ținând seama și de cererea acestuia care va trebui precizată, în temeiul art.312 C. proc. civ. a fost casată decizia și cauza a fost trimisă la instanța de apel pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7580/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7562/2005. Civil → |
|---|
