ICCJ. Decizia nr. 7682/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamanta C.S. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Drăgănești, contestație împotriva deciziei nr. 15 din 6 noiembrie 2001 emisă de pârâtă solicitând anularea acestei decizii și restituirea în natură, în starea în care se află, a imobilelor teren și construcții care au aparținut autoarelor sale precum și a construcțiilor și investițiilor realizate pe terenul aferent.
în motivarea cererii a arătat că este moștenitoarea defunctelor S.I. și L.A. și că în această calitate a notificat societatea pârâtă pentru restituirea în natură, în stare în care se află, a conacului (clădiri cu terenul aferent) ce a format fosta moșie Drăgănești, preluată abuziv în proprietatea statului și care a trecut în patrimoniul SC A. SA.
Pârâta prin decizia contestată a respins cererea reclamantei conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia pentru imobilele demolate care nu se mai pot restitui în natură, reclamanta poate solicita doar măsuri reparatorii.
SC A. SA a formulat întâmpinare invocând lipsa calității procesuale active a reclamantei și arătând că sediul societății este monument istoric exceptat de la restituire, majoritatea bunurilor nemaiexistând întrucât terenul a fost vândut.
Prin sentința civilă nr. 541 din 16 octombrie 2002 Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale active întrucât reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate, iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând că imobilul fost conac și actualul sediu al SC A. SA face parte din lista monumentelor istorice, fiind cunoscut sub denumirea de conacul Șerban Cantacuzino, iar în raport de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu este posibilă restituirea în natură.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând că dispozițiile legii permit restituirea unor imobile ce constituie monumente istorice în contextul în care se confirmă buna administrare și întreținere a imobilului. De asemenea, prima instanță nu a administrat probe suficiente pentru clarificarea situației juridice reale a imobilului.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 320 din 20 noiembrie 2003 a admis apelul, a anulat sentința, iar pe fond a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 15 din 6 noiembrie 2001 emisă de pârâtă și a restituit în natură o construcție din zid având suprafața desfășurată de 187,5 mp identificată în schița anexă a raportului de expertiză (fila 17 dosar apel) și aflată pe terenul de 18193 mp. A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.
Instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu nu cade sub prevederile art. 16 din Legea nr. 1072001, legislația de protejare a monumentelor istorice în vigoare neinterzicând retrocedarea unui imobil pe motiv că acesta este înscris pe lista monumentelor istorice.
în realitate, reclamanta a cerut, prin acțiunea introductivă, restituirea în natură a clădirilor aflate pe terenul SC A. SA, precum și terenul, iar pentru clădirile demolate a căror restituire nu mai este posibilă, compensarea cu alte bunuri ale deținătorului, solicitări cu privire la care prima instanță nu a făcut nici o referire, limitându-se a reține doar că imobilul fost conac este monument istoric. Un asemenea mod de soluționare a pricinii echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Din cuprinsul actelor noi depuse în apel a rezultat că prin Hotărârea nr. 2120 din 25 septembrie 2000 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, potrivit art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 1/2000 reclamantei i s-a restituit conacul și suprafața aferentă de teren de 11.100 mp.
Potrivit raportului de expertiză construcții efectuat în apel, la momentul actual mai există construcția conac, restituită reclamantei, precum și o construcție din zid veche de 140 ani având suprafața construită desfășurată de 187,5 mp, ce se poate restitui în natură.
Cererea reclamantei privind acordarea de măsuri compensatori pentru clădirile demolate nu poate fi primită, întrucât aceasta nu a administrat probe pentru a dovedi cu exactitate construcțiile preluare și condițiile în care s-a produs demolarea acestora.
Referitor la suprafața de teren de 59.074 mp solicitată de reclamantă, după cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză topo efectuat în cauză, aceasta are categoria de folosință livadă și arabil și nu poate fi restituită în temeiul Legii nr. 10/2001. Acest teren nu a făcut obiectul notificării și contestației promovate de reclamantă.
Instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă deoarece reclamanta a făcut dovada, prin proba cu înscrisuri, că este moștenitoarea defunctelor S.I. și L.A. care au avut în proprietate fosta moșie Drăgănești.
împotriva deciziei instanței de apel reclamanta a declarat recurs, neîntemeiat în drept, pentru următoarele motive:
- prin acțiunea introductivă a solicitat restituirea în natură a terenurilor și a tuturor bunurilor imobiliare proprietatea autoarelor sale, respectiv imobilul conac, sediul actual al pârâtei intimate și teren în suprafață de 59074 mp.
- în mod greșit instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 59074 mp nu a făcut obiectul notificării și al contestației promovate la prima instanță.
Recursul este nefondat.
în urma analizei actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat că imobilul revendicat, compus din mai multe clădiri cu terenul aferent în suprafață totală de 59.074 mp. a constituit o exploatație agricolă, proprietatea autoarelor recurentei reclamantei care a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949.
Prin Hotărârea nr. 2120 din 25 septembrie 2000 Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a restituit recurentei imobilul conac cu 11.100 mp teren aferent, aflate în patrimoniul intimatei pârâte SC A. SA, în baza art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 1/2000.
în mod corect instanța de apel a reținut că imobilul conac și cei 11.100 mp teren au fost restituite în natură în baza hotărârii mai sus menționate și a dispus retrocedarea clădirii cu o suprafață construită de 187,5 mp și o vechime de 140 ani care mai există în prezent pe terenul aferent fostului conac. Pentru celelalte construcții edificate inițial pe teren nu s-a putut dispune acordarea de măsuri compensatorii întrucât recurenta reclamantă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă existența acestora și împrejurările care au determinat demolarea lor.
Cât privește restul de teren până la 59.074 mp, de asemenea, în mod corect, s-a stabilit că nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001 deoarece, conform concluziilor raportului de expertiză topo, este încadrat la categoria livadă și teren agricol.
în intervalul de timp scurs între pronunțarea deciziei atacate și soluționarea prezentului recurs a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001. Potrivit art. V al acestei legi competentă să dispună restituirea restului de teren solicitat de recurentă este comisia constituită în temeiul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.
în consecință, decizia instanței de apel este legală, iar recursul a fost respins în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7715/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7688/2005. Civil → |
|---|
