ICCJ. Decizia nr. 771/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 771.
Dosar nr. 6825/2005
Şedinţa de la 6 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 58 din 20 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a apelului declarat de B.M. împotriva sentinţei civile nr. 595 din 11 mai 2004 a Judecătoriei Negreşti Oaş, în favoarea Tribunalului Satu Mare.
Soluţia de declinarea competenţei s-a întemeiat pe prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 pentru aprobarea OUG nr. 65/2004 de modificare a Codului de procedură civilă.
La rândul său, Tribunalul Satu Mare s-a declarat necompetent să soluţioneze pricina şi în consecinţă prin Decizia nr. 107 din 14 aprilie 2005 a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
A fost avută în vedere în esenţă data pronunţării soluţiei apelate, 11 mai 2004, la care erau în vigoare prevederile OUG nr. 58/2003, în sensul căreia apelul este de competenţa curţii de apel.
S-a reţinut şi că tribunalele au redevenit instanţe de apel numai în cazurile limitativ prevăzute prin OUG nr. 65/2004, între care nu figurează cauza de faţă, ce vizează stabilirea dreptului de proprietate şi superficie asupra unui imobil, construcţie şi teren.
Ivindu-se un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, dosarul a fost înaintat acestei instanţe, spre a hotărî asupra conflictului.
În acest scop se au în vedere în primul rând obiectul acţiunii ce vizează o acţiune în realizare, deci evaluabilă în bani, a cărei valoare totală se înscrie sub limita de 1 miliard lei. Este exact că în astfel de litigii a fost suprimat apelul prin Legea nr. 195/2001. Dar, cum această lege a intrat în vigoare la data de 26 mai 2004, iar hotărârea apelată a fost pronunţată anterior, anume la 11 mai 2004, rezultă că sentinţa rămâne supusă apelului.
Această cale de atac este de competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat prima hotărâre, în urma modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005.
Astfel, potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
De aceea se va stabili competenţa de soluţionare a apelului de faţă în favoarea Tribunalului Satu Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Satu Mare competenţa soluţionării apelului declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei civile nr. 595 din 11 mai 2004 a Judecătoriei Negreşti Oaş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7713/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 7712/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
---|