ICCJ. Decizia nr. 7721/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7721
Dosar nr. 9183/2005
Şedinţa de la 6 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Olteniţa la 17 aprilie 2003, reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâţii P.E. şi Primăria comunei Nana, judeţul Călăraşi pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care ţine loc de contract de schimb de terenuri, conform convenţiei sub semnătură privată încheiată între părţi la 10 aprilie 1992, obligarea părţilor la daune materiale şi morale şi la cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a dobândit în proprietate terenul în suprafaţă de 3 ha 800 mp, iar la data de 10 aprilie 1992 a convenit cu pârâta P.E. să realizeze un schimb de terenuri, urmând ca reclamanta să-i dea pârâtei 0,90 ha teren arabil situat în extravilanul comunei Nana, iar pârâta s-a obligat să-i dea suprafaţă de 0,17 ha teren intravilan, ulterior, aceasta din urmă refuzând perfectarea actului.
Pârâta P.E. a formulat cerere reconvenţională solicitând constatarea nulităţii absolute a convenţiei de schimb.
La termenul din 2 iunie 2003, reclamantul V.C. şi-a precizat acţiunea în sensul că a renunţat la primul petit referitor la perfectarea contractului de schimb şi a solicitat chemarea în garanţie a cumpărătorului terenului în litigiu, de la pârâta P.E., obligarea pârâtei la daune materiale şi morale în valoare de 75.000.000 lei, reprezentând contravaloarea produselor agricole de pe terenul proprietatea sa, şi totodată, obligarea pârâtei Primăria comunei Nana, la restituirea terenului ce-i revine de drept în extravilan, prin atribuirea unei suprafeţe corespunzătoare şi instituirea unui drept de retenţie asupra acestuia, până la achitarea de către pârâta P.E. a sumelor cerute cu titlu de daune.
Reclamantul a solicitat introducerea în cauză intervenienţilor D.F. şi D.A., cărora pârâta P.E. le-a înstrăinat terenul.
Prin sentinţa civilă nr. 1000 din 25 iunie 2005 Judecătoria Olteniţa a admis în parte acţiunea precizată.
A respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Nana, judeţul Călăraşi.
A luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de schimb şi la daune morale.
A respins cererea reconvenţională a pârâtei reclamante P.E.
A obligat-o pe pârâta reclamantă la 62.072.000 lei către reclamantul pârât, reprezentând contravaloarea diferenţei beneficiului nerealizat pe tarlaua de 0,90 ha teren extravilan (8.083.000 lei) şi contravaloarea lucrărilor de construcţii (53.989.000 lei) realizate pe terenul intravilan, proprietatea intervenienţilor D.F. şi D.A.
A obligat-o pe pârâta reclamantă P.E. la 9.459.320 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul pârât şi pe reclamantul pârât la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienţii D.F. şi D.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin Decizia nr. 155/A din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Pentru a se dezinvesti, această instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantului au fost evaluate prin raportul de expertiză efectuat în cauză la 62.070.000 lei, aşa încât a apreciat incidente prevederile art. 2821 C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 195/2004 potrivit cu care „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege".
Având în vedere şi dispoziţiile art. 299 alin. (3) din acelaşi cod, a calificat calea de atac ca fiind recursul şi a stabilit că aceasta este de competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză, respectiv Tribunalul Călăraşi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe în dosarul nr. 719/2005.
Prin Decizia civilă nr. 264/A din 10 mai 2005, Tribunalul Călăraşi, la rându-i, s-a dezinvestit şi şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, a reţinut că, în raport de obiectul cererii reconvenţionale formulată de pârâta P.E. prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a convenţiei de schimb, calea de atac este apelul şi, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., competenţa soluţionării acesteia revine curţii de apel care, judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii şi tribunale în primă instanţă.
Investită a se pronunţa asupra conflictului negativ de competenţă, astfel ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Călăraşi competenţa soluţionării recursului, pentru considerentele ce succed.
În raport de obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizată (fila 38 dosar nr. 1343/2003) reclamantul V.C. a solicitat instituirea unui drept de retenţie asupra terenului intravilan, în temeiul convenţiei de schimb până la achitarea de către pârâtă a sumelor datorate ca daune materiale, cuantificate la 75.000.000 lei şi restituirea terenului în litigiu.
Este de observat că acesta a renunţat la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de schimb, precum şi la plata daunele morale (fila 41 dosar judecătorie) şi în cadrul procesual realizat, ca urmare a pretenţiilor formulate de pârâta reclamantă P.E., prin cererea reconvenţională care are ca petit constatarea nulităţii absolute a convenţiei de schimb încheiată între reclamant şi pârât la 10 aprilie 1992, în raport de obiectul investirii, instanţa apreciază că litigiul se încadrează în categoria celor descrise de art. 2821 C. proc. civ. şi care nu sunt supuse apelului.
Cum calea de atac se naşte în raport de data pronunţării hotărârii (25 iunie 2004) şi de obiectul acţiunii, în raport de prevederile art. 299 alin. (3) din acelaşi cod, dispoziţii în vigoare, la data pronunţării sentinţei Judecătoriei Olteniţa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a face aplicarea textului procedural mai sus evocat, alin. (3), care stipulează că „în situaţiile în care, potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului judecarea acestei căii de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză, sau, după caz de competenţa instanţei expres prevăzute de lege".
În consecinţă, prin regulator de competenţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili, în favoarea Tribunalului Călăraşi competenţa soluţionării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Călan competenţa soluţionării recursului declarat de pârâta P.E. împotriva sentinţei civile nr. 1000 din 25 iunie 2004 a Judecătoriei Olteniţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7766/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7713/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
