ICCJ. Decizia nr. 773/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 773
Dosar nr. 10250/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.V. a chemat în judecată pe pârâtul I.C., soţul său, şi a solicitat evacuarea acestuia din domiciliu, proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 2528 din 21 octombrie 2003, Judecătoria Alba Iulia a respins acţiunea.
Din probele administrate instanţa a reţinut că relaţiile dintre soţi nu sunt atât de tensionate încât să se impună evacuarea pârâtului. Neînţelegerile dintre aceştia ar putea fi invocate într-un eventual proces de divorţ.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 302 din 27 februarie 2004.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat prezentul recurs fără a invoca vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că imobilul în care locuieşte cu soţul său îl deţine în proprietate exclusivă şi că din probe rezultă comportamentul violent al pârâtului.
Recursul se priveşte ca nefondat.
Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Reclamanta nu a arătat motivele de nelegalitate şi nici dispoziţia legală încălcată prin hotărârile atacate. Susţinerile recurentei critică modul de apreciere a probelor.
Faţă de textul de lege citat instanţa de recurs nu poate reaprecia probele administrate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.V. împotriva deciziei civile nr. 302 A din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 8032/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 801/2005. Civil → |
---|