ICCJ. Decizia nr. 7812/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7812
Dosar nr. 9317/2005
Şedinţa publică din 7 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 9255 din 11 noiembrie 2004 a respins cererea de ridicare a măsurii de punere sub interdicţie a bolnavei M.O.V.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 4 din 31 martie 2005 a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 9255/2004 din favoarea Tribunalului Prahova în temeiul art. 2 pct. 2 C. proc. civ. urmare modificărilor aduse acestuia prin OUG nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care a dat în competenţa judecătoriei de fond judecarea cererilor de natura celei care face obiectul cauzei de faţă şi drept consecinţă, judecarea apelului împotriva hotărârilor date de aceste cauze, de judecătorie, de către tribunal.
Tribunalul Prahova prin Decizia nr. 473 din 9 iunie 2005 a constatat că nu este competent să judece apelul şi şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Această decizie a fost motivată pe dispoziţiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004 care atribuie tribunalului judecarea apelurilor numai în cazurile expres prevăzute de lege; materia punerii sub interdicţie negăsindu-se printre acele cazuri speciale.
Pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă intervenit, cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
La momentul soluţionării apelului declarat în cauză, noi reguli de competenţă sunt în vigoare urmare apariţiei Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea OUG nr. 138/2000 în vigoare la 18 iulie 2005.
Art. II al acestei legi, cu privire la căile de atac, prevede că acestea se judecă de instanţele competente potrivit legii.
Legea în vigoare în materie de căi de atac spune, potrivit art. 282 C. proc. civ.(aşa cum a fost modificat prin introducerea noilor dispoziţii referitoare la acest articol în OUG 138/2000) că „hotărârile date în primă instanţă de judecată sunt supuse apelului la tribunal".
Cum în speţă este vorba de un apel ce priveşte o hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie competentă să judece apelul este tribunalul.
Pentru considerentele arătate se stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 9255/2004 în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de petenta M.O.V. împotriva sentinţei civile nr. 9255 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ploieşti, în favoarea Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 7809/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7813/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
---|