ICCJ. Decizia nr. 8177/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8177
Dosar nr. 8393/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă la 10 februarie 2000, reclamanţii B.M. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Consiliul Local al municipiului Craiova şi SC P. SA pentru a fi obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 490 mp situat în Craiova, judeţul Dolj.
Motivând acţiunea, reclamanţii au susţinut că au dobândit în proprietate o casă prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 10560 din 28 decembrie 1976, terenul aferent trecând în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, că prin convenţia autentificată sub nr. 1773 din 17 martie 1977 s-a radiat obligaţia de întreţinere în schimbul preţului de 25.000 lei, că prin Decizia nr. 464 din 28 mai 1977 emisă de Consiliul Popular al municipiului Craiova li s-a atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei suprafaţa de 100 mp din terenul de 490 mp trecut în proprietatea statului, că prin Decretul nr. 423 din 24 octombrie 1984 casa a fost expropriată, iar terenul aferent acesteia cu suprafaţa de 490 mp este deţinut de către pârâta SC P. SA, fiind afectat de existenţa unor construcţii provizorii (depozite) folosite de către pârâta de mai sus.
Susţin reclamanţii că scopul exproprierii casei a fost ca pe teren să fie efectuate lucrări publice, dar scopul arătat nu a fost atins, astfel că terenul a rămas în continuare în patrimoniul lor, ceea ce justifică acţiunea în revendicare.
Prin raportul de expertiză tehnică din 24 noiembrie 2000, completat la 18 decembrie 2000, a fost identificat terenul în litigiu prin dimensiuni şi vecinătăţi, stabilindu-se că are suprafaţa reală de 530 mp, din care suprafaţa de 382 mp este liberă şi se află în administrarea Primăriei municipiului Craiova, iar suprafaţa de 138 mp este inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă totală de 4418 mp deţinut de pârâta SC P. SA în baza HG nr. 834/1991, fiind închiriată de pârâta de mai sus SC B.C. SRL, care a construit o baracă metalică şi a depozitat materiale de construcţii.
La 19 aprilie 2001 în cauză a intervenit SC A. SRL susţinând că deţine 52,26% din capitalul social al pârâtei SC P. SA, astfel că este coproprietara terenului în litigiu, solicitând respingerea acţiunii în revendicare.
La aceeaşi dată a intervenit şi SC F. SRL cu aceeaşi cerere de respingere a acţiunii în revendicare, motivată de faptul că intervenienta deţine 40,79% din capitalul social al pârâtei SC P. SA
La 10 decembrie 2001 s-a întocmit un nou raport de expertiză tehnică de către acelaşi expert, prin care a fost remăsurat terenul în litigiu, stabilindu-se că are suprafaţa reală de 475,55 mp, din care suprafaţa de 97 mp este cuprinsă în certificatul de atestare al dreptului de proprietate nr. 0502/1995 emis pârâtei SC P. SA şi este folosită de SC B.C. SRL prin închiriere, fiind ocupată de un depozit de materiale şi o magazie metalică edificate de chiriaş, iar suprafaţa de 378,55 mp este deţinută de primărie, fiind un teren liber.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 4 din 17 ianuarie 2002, prin care a respins acţiunea introdusă de reclamanţi constatând că terenul s-a aflat în proprietatea statului şi nu a fost trecut în proprietatea pârâtei SC P. SA, iar în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului de înstrăinare de către stat către această pârâtă, foştii proprietari nu pot beneficia de restituirea în natură a terenului, fiind incidente şi dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în cazul construcţiilor expropriate şi demolate, nu se restituie în natură terenul liber dacă este necesar pentru buna funcţionare a noilor construcţii edificate.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a pronunţat Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2004, îndreptată prin încheierea din 29 ianuarie 2004, prin care a admis apelul declarat de reclamanţii B.M. şi B.A. şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor Consiliul Local Craiova, Ministerul Finanţelor Publice, SC P. SA, SC F. SRL, SC A. SRL şi A.P.A.P.S. (ultima introdusă în cauză în şedinţa din 26 aprilie 2002 la cererea reclamanţilor) şi a dispus restituirea în natură către reclamanţi de către pârâtele SC P. SA şi SC F. SRL a terenului în suprafaţă de 490 mp situat în Craiova, aşa cum este delimitat de schiţa la raportul de expertiză M.P. pct.2-5-4-3.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut pe baza probelor administrate, inclusiv noua expertiză efectuată în apel şi cercetarea locală făcută în apel cu participarea părţilor şi experţilor, că terenul a constituit proprietatea reclamanţilor, este deţinut de pârâtele SC P. SA şi SC F. SRL şi nu este afectat de construcţii, cu excepţia unei barăci metalice care poate fi ridicată, astfel că poate fi restituit conform art. 7-10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a aceleiaşi legi.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recursuri de sine stătătoare pârâţii SC P. SA, SC F. SRL, Consiliul Local al municipiului Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Craiova, prima pârâtă solicitând şi suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului, cerere admisă prin încheierea din 17 martie 2005 dată de instanţa de recurs.
Prin actul adiţional nr.1305din 26 iulie 2004 S.C. A. S.R.L. şi SC F. SRL au fost absorbite de SC P. SA pierzând în consecinţă calitatea de părţi în procesul de faţă, care a fost transmisă societăţii absorbante, recursul declarat de SC F. SRL urmând a fi integrat în cel declarat de SC P. SA
SC P. SA a criticat soluţia atacată, printre altele, şi pentru greşita statuare a instanţei de apel în privinţa valabilităţii titlului de proprietate al reclamanţilor comparativ cu titlul de proprietate exhibat de această pârâtă.
Consiliul local al municipiului Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice au invocat lipsa calităţilor lor procesuale pasive, dat fiind că nu sunt deţinătoarele terenului revendicat.
Celelalte motive de recurs nu mai este necesar a fi arătate, date fiind considerentele ce se vor avea în vedere în continuare.
Deşi investite cu soluţionarea unei acţiuni în retrocedarea unui teren pretins a fi expropriat, având ca temei de drept prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, introdusă la data de la 10 februarie 2000, ambele instanţe au greşit grav soluţionând pricina prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, act normativ ulterior, intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, încălcând astfel în mod esenţial principiul neretroactivităţii legii civile.
Dar, indiferent de faptul că au fost investite cu o acţiune aparţinând dreptului comun fundamentată pe prevederile art. 480 C. proc. civ. sau cu acţiunea de drept special mai sus arătată, fără a se preocupa asupra corectei calificări, şi chiar rezolvând pricina potrivit Legii nr. 10/2001 inaplicabilă, instanţele aveau obligaţia de a statua în privinţa titlului de proprietate pretins de reclamanţi, valabilitatea acestuia fiind o condiţie prealabilă şi esenţială în oricare din ipotezele mai sus arătate, numai proprietarii terenului având la îndemână acţiunea de drept comun atunci când terenul se află în posesia unui neproprietar, acţiunea specială în retrocedare când terenul a fost expropriat şi nu mai este necesar potrivit scopului exproprierii ori cererea de restituire în natură prin procedura specială a Legii nr. 10/2001 când imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv sau, expropriat fiind, este restituibil în tot sau parţial potrivit art. 11 din această lege.
Or, statuând că terenul a fost proprietatea reclamanţilor şi a fost expropriat de la aceştia prin Decretul nr. 423 din 24 octombrie 1984, instanţele au săvârşit a doua gravă greşeală în soluţionarea cauzei de faţă.
Astfel, aşa cum înşişi reclamanţii au arătat în motivarea acţiunii pe care au dedus-o judecăţii şi cum rezultă fără putinţă de tăgadă din înscrisurile aflate în dosarul cauzei, cu prilejul cumpărării unei case în anul 1976 ( prin contractul autentificat sub nr. 10560 din 28 decembrie 1976) terenul aferent acesteia în suprafaţă de 490 mp (adică terenul în litigiu) a trecut din proprietatea vânzătoarei B.N. în proprietatea statului, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la acea dată.
Din acest teren, reclamanţilor cumpărători le-a fost atribuit doar un drept de folosinţă pentru suprafaţa de 100 mp pe durata existenţei construcţiei cumpărate prin Decizia nr. 464 din 28 mai 1977 emisă de Consiliul Popular al municipiului Craiova.
Prin Decretul nr. 423 din 24 octombrie 1984 a fost expropriată casa dobândită de reclamanţi în anul 1976, care a şi fost demolată, în mod firesc actul de expropriere neavând ca obiect şi terenul aferent casei, care deja se afla în proprietatea statului ca efect al prevederilor art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Odată cu demolarea casei a încetat şi dreptul de folosinţă al reclamanţilor asupra părţii de 100 mp din acelaşi teren, drept conferit de către stat numai pe durata existenţei acelei construcţii.
Aşadar, reclamanţii nu au avut niciodată drept de proprietate asupra terenului în litigiu şi nici nu au dobândit ulterior asemenea drept prin actele normative reparatorii adoptate ulterior datei de 1 ianuarie 1990. De altfel, asemenea dobândire ulterioară era posibilă, în cazul cumpărători anteriori de locuinţe, numai în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, însă această dispoziţie nu era aplicabilă reclamanţilor, care, la data de 1 ianuarie 1990, nu mai aveau calitatea de proprietari ai locuinţei expropriate şi demolate.
În lipsa calităţii de proprietari sau foşti proprietari ai terenului în litigiu, reclamanţii nu puteau cere cu temei în justiţie, indiferent de calea pe care ar fi ales-o, nici apărarea dreptului prin mijloace de drept civil, nici retrocedarea terenului pe calea reglementată de art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi nici restituirea lui în natură prin procedura specială a Legii nr. 10/2001, ultimul act normativ dându-le numai dreptul la măsuri reparatorii pentru casa expropriată sau demolată, ceea ce însă nu a făcut obiectul procesului de faţă.
Ca urmare, soluţia legală cuvenită acţiunii reclamanţilor este de respingere, soluţie care, pentru considerentele expuse, impune ca fiind corectă în aceste limite hotărârea primei instanţe, deşi motivarea acesteia este greşită.
În schimb, hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea esenţială a legii, fiind astfel casabilă pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru cele arătate şi fără a mai cerceta toate recursurile ori alte motive de recurs invocate, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite cele trei recursuri, va casa Decizia atacată şi va păstra sentinţa primei instanţe, a cărei motivare se corectează în acord cu considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursurile declarate de pârâţii: Consiliul Local al municipiului Craiova, Ministerul Finanţelor Publice şi SC P. SA Craiova împotriva deciziei nr. 72 din 29 ianuarie 2004 pronunţată şi îndreptată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi păstrează sentinţa nr. 4 din 17 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 821/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8186/2005. Civil → |
|---|
