ICCJ. Decizia nr. 821/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 821.
Dosar nr. 1285/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, sub nr. 279 din 8 ianuarie 2001, reclamanţii P.V.E. şi D.G. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând să se constate că Statul nu are un titlu valabil de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 24 ha, „împreună cu toate acareturile şi construcţiile aflate pe el, precum şi inventarul moşiei prevăzute în actul separat sub semnătură privată ... încheiat de comun acord şi cu drepturile câştigate asupra apei Colentina", imobil dobândit de autorul reclamanţilor S.I. (.) în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35625 din 3 septembrie 1939 şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat pârâtul, în calitate de reprezentant al Statului, să le predea imobilul revendicat reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, autorul lor S.I. a dobândit imobilul descris mai sus prin cumpărare cu act autentic în anul 1939. Reclamantul P.V.E. este succesorul acestuia în calitate de nepot de soră, iar reclamanta D.G. este legatară universală a defunctei P.V.S.A., sora reclamantului P.V.E., succesoare şi ea după autorul S.I.
La dosar s-a depus o declaraţie de notorietate în sensul că S.I., care apare în actul de vânzare-cumpărare din 1939 este una şi aceeaşi persoană cu S.N., care apare în certificatul de moştenitor nr. 475 din 21 iulie 1971 întocmit în dosarul succesoral al acestui autor al reclamanţilor.
Acţiunea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 481 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prin sentinţa nr. 84 din 11 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamanţilor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a stabilit că reclamanţii sunt succesori ai proprietarului iniţial şi că imobilul în litigiu era situat la data cumpărării în comuna Băneasa Mogoşoaia, iar în prezent se află pe teritoriul municipiului Bucureşti.
S-a mai reţinut că, din rapoartele de expertiză aflate la dosar rezultă că o parte din teren este ocupată de lacul Străuleşti, de şoseaua Bucureşti-Târgovişte şi de construcţia ce aparţine unui terţ.
De asemeni s-a mai reţinut că, prin titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, sub nr. 487 din 15 septembrie 1992 i s-a reconstituit reclamantului un drept de proprietate asupra unui teren de 5.000 mp, parte integrantă din terenul revendicat.
Restul terenului este supus regimului juridic al Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 1/2000, ale căror proceduri nu au fost urmate de reclamanţi şi astfel, nu poate face obiectul unei acţiuni în revendicare, pe dreptul comun.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 480 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, reclamanţii nu au administrat dovezi în sensul preluării terenului de către stat, precum şi refuzul acestora de a face demersuri în sensul lămuririi situaţiei juridice a imobilului revendicat, ceea ce a condus la menţinerea sentinţei tribunalului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Recurenţii critică Decizia instanţei de apel pentru că i-a sancţionat implicit, prin respingerea apelului, pe motiv că nu au făcut demersuri pentru a dovedi situaţia juridică a imobilului în litigiu, deşi această obligaţie revenea pârâtului, care se află în posesia lui şi nu justifică un titlu.
De asemeni, recurenţii arată că terenul de 5000 mp, pentru care posedă titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nu are nici o legătură cu terenul revendicat contrar celor reţinute în decizie.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Instanţele au stabilit calitatea procesuală a reclamanţilor, pe baza certificatului de moştenitor emis de pe urma defunctului S.I.(N.), pe baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 3 octombrie 1939 şi pe baza sentinţei civile nr. 12235 din 10 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului IV Bucureşti.
Această calitate nu a fost contestată de pârât şi ea nu face obiectul recursului.
La instanţa de fond s-au efectuat două expertize tehnice de identificare a imobilului revendicat.
Prin expertiza efectuată de inginer E.S. s-a stabilit că, din terenul de 24 ha ce a aparţinut defunctului S.I. a mai rămas o suprafaţă de 14,3 ha. Restul reprezintă diminuări, consumate în timp, prin ocuparea unei părţi de oglinda lacului Străuleşti, prin amenajarea şoselei Bucureşti- Târgovişte, prin vânzarea suprafeţei de 1 ha 1823 mp chiar de către S.I., în anul 1939, şi prin eventuale alte vânzări, neevidenţiate cu înscrisuri.
Se mai arată că, în perimetrul de 14, 3 ha apar mai multe construcţii, respectiv un dispensar medical, care este vechea construcţie cumpărată de I.S., o construcţie nouă din zidărie cu destinaţie de closet şi o casă de locuit, proprietatea unui terţ persoană fizică. Terenul de 14,3 ha este vecin la vest cu lacul Străuleşti şi la vest cu şoseaua Bucureşti-Târgovişte, la sud cu o persoană fizică, iar la nord cu grădini parcelate din satul Mogoşoaia.
Prin expertiza tehnică efectuată de inginer V.D. s-a stabilit că, folosind mijloace tehnice moderne, respectiv o staţie totală Pentax (şi nu panglica utilizată de inginer E.S.), suprafaţa reală a terenului revendicat este de 16,82 ha şi nu de 14,3 ha. Celelalte constatări ale expertizei S. au fost declarate corecte, respectiv vecinătăţile şi construcţiile situate pe el.
Singura chestiune nelămurită de ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză este cea a situaţiei juridice a terenului revendicat. Instanţa de apel a imputat reclamanţilor lipsa dovezilor în acest sens, iar reclamanţii contestă că sarcina probei le aparţine, mulţumindu-se să susţină că şi-au dovedit calitatea procesuală activă şi titlul, ceea ce ar fi suficient în revendicare.
Susţinerea este corectă şi, întrucât pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea de noi dovezi, se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare [art. 312 alin. (1), (2), (3), (5) şi art. 313 C. proc. civ.).
Prin notele scrise depuse la instanţa de fond, reclamanţii au arătat că îşi restrâng pretenţiile, conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv solicită „imobilul prevăzut în raportul de expertiză topografică întocmit de inginer V.D."; în legătură cu întinderea obiectului acţiunii, reclamanţii urmează să facă precizări la instanţa de trimitere.
Referitor la titlul Statului, a cărui valabilitate este contestată de reclamanţi prin acţiune urmează a se vedea că instanţa de apel nu a examinat cauza în fond (ca şi instanţa de fond). Relaţiile cerute pârâtului în legătură cu situaţia juridică a terenului revendicat au primit un răspuns cu adresa nr. 49929/6606 din 10 octombrie 2002 a Primăriei municipiului Bucureşti, care însă priveşte imobilul situat pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, imobil fără legătură cu imobilul în litigiu.
Este evident că, pârâtul era obligat să furnizeze relaţii privind terenul identificat în cele două expertize efectuate în cauză şi revendicat de reclamanţi, relaţii din care să rezulte când, cine şi în ce mod a preluat terenul defunctului S.I., pentru că numai astfel se poate stabili regimul juridic al imobilului, respectiv în ce măsură redobândirea lui era supusă Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2001 sau putea fi revendicat pe temeiul dreptului comun.
De altfel, din cererea formulată de reclamantul P.V.E., la data de 2 aprilie 1998, către Primăria sectorului 1 Bucureşti, în temeiul Legii nr. 169/1997 rezultă că terenul de 24 ha a fost preluat de G.A.S. Mogoşoaia, în baza Decretului nr. 83/1949, iar ulterior, o parte a fost ocupată de lacul Străuleşti, iar altă parte atribuită salariaţilor G.A.S. pentru construirea de locuinţe. Situaţia preluării poate fi verificată prin depunerea actului normativ menţionat cu anexele sale şi cu eventuale procese-verbale de preluare din evidenţele fostului G.A.S. Mogoşoaia.
De asemeni, în aceeaşi cerere, reclamantul arată că deţine hotărârea nr. 35 din 7 ianuarie 1992 a Comisiei municipale Bucureşti de aplicare a Legii nr.18/1991 prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha din care pentru 5000 mp a obţinut titlu de proprietate, iar pentru diferenţa de 9 ha 5000 mp i s-au atribuit acţiuni la I.A.S. Mogoşoaia. Hotărârea comisiei nu a fost anulată, iar împrejurarea că reclamantul nu şi-a valorificat dreptul la acţiunile atribuite nu justifică dobândirea terenului aferent lor pe altă cale. Urmează ca instanţa de trimitere să-l oblige pe reclamant să depună această hotărâre şi actele anexe ei şi să verifice hotărârea invocată şi situaţia celor 9 ha 5000 mp la care ea se referă.
Situaţia expusă de reclamant în cererea menţionată mai sus contrazice afirmaţia din recurs că terenul de 5000 mp atribuit prin titlu de proprietate nu are nici o legătură cu terenul în litigiu. De altfel, expertizele au identificat suprafaţa în cea revendicată.
Expertiza întocmită de inginer A.I. şi depusă în recurs, prin care se stabileşte că suprafaţa reală a terenului revendicat este de 170.141,14 mp este o lucrare extrajudiciară şi ea poate constitui un element de interes pentru o eventuală expertiză tehnică ce s-ar impune în ipoteza stabilirii regimului juridic al terenului revendicat şi reexaminării pe fond a acţiunii.
Cu ocazia rejudecării se va solicita reclamanţilor să facă dovada că sentinţa civilă nr. 12.235/2000 a Judecătoriei sectorului IV Bucureşti a rămas definitivă şi irevocabilă.
Pentru toate considerentele expuse se va admite recursul, se va casa Decizia şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.V.E. şi D.G. împotriva deciziei nr. 480 din 2 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi împotriva sentinţei nr. 84 din 11 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti secţia civilă şi de contencios administrativ, pe care le casează şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8194/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8177/2005. Civil → |
|---|
