ICCJ. Decizia nr. 8265/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8265

Dosar nr. 6751/2005

Şedinţa de la 20 octombrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Alba s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulate de P.N.N. împotriva deciziei nr. 18 din 23 iunie 2001 emisă de SC T.T. SA în favoarea Tribunalului Cluj.

S-a avut în vedere că cel în cauză domiciliază în raza de activitate a acestei instanţe, fiind incidente prevederile art. 284 din Legea nr. 53/2003.

La rândul său, Tribunalul Cluj s-a declarat necompetent să soluţioneze pricina şi ca urmare prin sentinţa civilă nr. 179 din 21 martie 2005 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Alba, în raza căruia cel în cauză îşi are reşedinţa.

Ivindu-se un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia există conflict de competenţă, când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină, cauza a fost înaintată acestei instanţe, spre a stabili instanţa competentă.

Pentru a se hotărî asupra conflictului se au în vedere prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia judecarea contestaţiei în conflict de drepturi este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie contestatorul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Prin această dispoziţie legală s-a prevăzut competenţa alternativă a două instanţe, a celei de la domiciliul sau de la reşedinţa contestatorului de a soluţiona conflictele de muncă. Prin urmare, alegerea uneia din cele două instanţe aparţine contestatorului, care a investit iniţial instanţa în a cărei rază îşi are reşedinţa. Şi în adevăr în faţa Tribunalului Cluj, s-a făcut dovada că cel în cauză are reşedinţa în Alba Iulia, judeţul Alba.

În aceste condiţii, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a litigiului de muncă de faţă în favoarea primei instanţe investite, respectiv a Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de P.N.N. împotriva dispoziţiei nr. 18/2001 emisă de SC T.T. SA în favoarea Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8265/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei