ICCJ. Decizia nr. 830/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 830.
Dosar nr. 33808/2/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ulterior precizată, reclamantul R.C. a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin primar general de a răspunde la notificarea nr. 2507/2001, din dosarul înregistrat la Primăria Municipiului Bucureşti sub nr. 11901/2001, prin dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 118,6 mp care este liber şi restituirea în echivalent a 213 mp teren, conform Legii nr. 10/2001 sau decizie de respingere a notificării.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin intermediul B.E.J. „N.Ş.", a depus la Primăria Municipiului Bucureşti, la data de 10 august 2001, notificarea nr. 2507/2001, precum şi actele solicitate de pârât, anexate la adresa de înaintare nr. 18648/2003, însă acesta nu i-a comunicat nici un răspuns, încălcând dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi ale pct. 23.1 si 23.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 935 din 8 septembrie 2005, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtul să răspundă la notificare prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate cu privire la cererea de restituire în natură şi prin echivalent a imobilului situat in Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001. De la data formulării notificării au trecut cca. 4 ani, timp în care pârâtul a stat în pasivitate, iar în cazul în care aprecia că, petentul nu şi-a dovedit cererea cu actele depuse la dosar, avea posibilitatea să emită o decizie de respingere a notificării, pe care reclamantul să o poată contesta pe căile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, invocând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea acţiunii, pe considerentul că, obiectul cererii constă în obligaţia de a face şi, prin urmare, competenţa de soluţionare revine Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pe raza căreia îşi are sediul pârâtul.
S-a mai susţinut, prin motivele de apel că, termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, pentru soluţionarea notificării este un termen de recomandare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 50 din 20 februarie 2006, a respins ca nefondat apelul, reţinând că, acţiunea reclamantului nu are ca obiect o obligaţie de a face, ci are caracterul unei contestaţii în sensul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, deoarece nesoluţionarea notificării din anul 2001 până în anul 2005, echivalează cu un refuz, iar petentul are dreptul să formuleze o contestaţie împotriva acestui abuz.
S-a mai reţinut, în motivarea deciziei, faptul că, termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, pentru soluţionarea notificării este un termen imperativ, iar nu de recomandare, cum greşit susţine pârâtul.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului, pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea acţiunii şi susţinând, în plus, faptul că, termenul de 60 de zile prevăzut de lege curge fie de la data depunerii notificării, în cazul în care, odată cu aceasta s-au depus şi actele doveditoare, fie de la data depunerii înscrisurilor, dacă acestea se depun ulterior. În speţă, reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului act şi nu a precizat în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat, situaţie în care, obligaţia de a emite dispoziţie de restituire este prematură.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Cu privire la primul motiv de recurs, este de reţinut faptul că, absenţa răspunsului unităţii deţinătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condiţiile procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare."
Pentru raţiuni de simetrie, şi cererile formulate împotriva refuzului de a emite decizie sau dispoziţie motivată, trebuie adresate tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată.
De altfel, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, ca urmare a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., s-a statuat că instanţa competentă material să judece cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziţie motivată este secţia civilă a tribunalului.
Nici cea de-a doua critică formulată de recurentul-pârât nu este întemeiată, deoarece reclamantul a depus înscrisurile doveditoare ale cererii sale la dosarul administrativ întocmit în baza Legii nr. 10/2001, cu adresa nr. 18648/2003, înaintând ulterior la Primăria municipiului Bucureşti şi petiţiile nr. 12157 din 27 noiembrie 2003 şi nr. 408961 din 23 august 2004, prin care a solicitat soluţionarea notificării.
Aşadar, pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor legale de a răspunde la notificare prin dispoziţie sau decizie motivată, deşi petentul i s-a adresat cu cereri exprese prin care a solicitat răspuns, confirmând depunerea actelor doveditoare şi arătând că primăria nu i-a cerut în plus alte înscrisuri.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei civile nr. 50 din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 829/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8335/2005. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
