ICCJ. Decizia nr. 8373/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8373
Dosar nr. 10.258/39/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 466 din 2 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul H.P. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Restituirea în natură a terenului de 3.461 mp nu mai este posibilă dat fiind faptul că pe acest teren au fost edificate blocuri de locuinţe iar propunerile de restituire a altor suprafeţe de teren făcute de petent nu s-au putut materializa întrucât aceste suprafeţe aparţin altor persoane.
Având în vedere că Legea nr. 10/2001 [art. 24 alin. (2)] prevede posibilitatea restituirii prin echivalent sub forma unor despăgubiri băneşti numai în cazul imobilelor cu destinaţie de locuinţă, în mod corect s-au propus petentului măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acţiuni.
Apelul formulat de către contestator împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 117 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, care a reţinut în motivare aceleaşi argumente ca în sentinţa primei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 4424 din 26 mai 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de contestator împotriva deciziei de apel, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
În Decizia de recurs s-au reţinut următoarele:
Conform documentelor aflate la dosar, imobilul expropriat avea destinaţia de locuinţă la momentul preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte cererea de compensare cu alte terenuri, s-a reţinut de instanţa de apel că respectivele terenuri aparţin altor persoane, fără să existe dovezi în acest sens şi că astfel instanţa de apel nu a stabilit deplin situaţia de fapt în raport cu care să se aplice dispoziţiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului de a primi teren în compensare.
Prin Decizia de recurs s-a impus a se face verificările necesare şi a se administra probe pentru a se hotărî dacă opţiunea contestatorului în sensul acordării de teren în schimb poate fi aplicată.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă a pronunţat Decizia nr. 68 din 12 aprilie 2006, dispunând respingerea acestuia ca nefondat pentru aceleaşi argumente reţinute atât în sentinţa primei instanţe cât şi în Decizia de apel casată.
Cu referire la art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001 s-a reţinut că acest text legal prevedea condiţia ca imobilului să aibă destinaţia de locuinţă, ceea ce nu este cazul în speţă unde imobilul este un teren.
În aceste condiţii, în care imobilul ar fi avut altă destinaţie decât cea de locuinţă, s-a aplicat art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la data soluţionării notificării), apreciindu-se că este legală modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
În cadrul juridic actual, măsurile reparatorii la care se referă art. 1 alin. (2) din Legea 10/2001 au în vedere compensarea cu alte bunuri sau servicii iar regimul stabilirii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv urmează procedura şi se supune dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 titlul VII art. 1-24.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nerespectarea de către curtea de apel a indicaţiilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. cu ocazia rejudecării cauzei.
Astfel, nu s-au respectat indicaţiile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, mai mult s-a schimbat calificarea dată imobilului în litigiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte compensarea ca măsură reparatorie, trebuie subliniat faptul că potrivit art. 26 alin. (1) (fost art. 24) din Legea 10/2001 republicată, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ar putea interveni în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu ar fi acceptată de persoana îndreptăţită.
Constatând, prin urmare, că în cauză nu s-au respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune, cu aplicarea şi a art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel care urmează a se conforma deciziei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul H.P. împotriva deciziei civile nr. 68 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8364/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 804/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
