ICCJ. Decizia nr. 8335/2005. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8335

Dosar nr. 27321/1/2005

Nr. vechi 10859/200.

Şedinţa publică din 19 octombrie 2006

 Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 860/2004, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 8544/2002, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii I.I.G., I.D.A., I.A.A. şi I.I., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA.

A fost respinsă cererea privind obligarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, s–a admis excepţia necompetenţei materiale; s-a disjuns capătul de cerere din acţiunea introductivă privind nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria BC MO 7 şi cel privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 37/1994, încheiat cu A.P.A.P.S. Bucureşti şi nr. 19/1994, încheiat cu SIF Moldova; s-a menţinut spre soluţionare capătul de cerere privind anularea deciziei consiliului de administraţie SC B. SA, comunicată sub nr. 384/2002.

Referitor la ultimul capăt din cererea principală, privind anularea deciziei consiliului de administraţie SC B. SA nr. 384/2002, în raport de probatoriul administrat, s-au constatat următoarele:

Prin notificare din 19 iunie 2001, adresată către SC B. SA, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defuncţilor I.Ş., I.P. şi I.M., au solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 21, art. 9, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeţei de 2905,14 mp teren intravilan, situat în Slănic Moldova, ce nu a intrat cu titlu legal în patrimoniul societăţii, cu atât mai mult cu cât această suprafaţă nu este necesară potrivit obiectului de activitate al societăţii.

Prin Decizia nr. 384 din 11 martie 2002, societatea notificată a respins cererea privind restituirea suprafeţei de 2905,14 mp, teren, aflat pe raza localităţii Slănic Moldova, cu motivarea că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, astfel încât instituţia obligată a răspunde notificării este A.V.A.S. Bucureşti.

Reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren de 2905,14 mp, considerând că preluarea a fost făcută, în mod abuziv, fără titlu valabil, între anii 1974-1976, pe teren fiind amplasată în mod provizoriu o staţie de betoane, ce aparţine fostului trust Antrepriză de Construcţii şi Montaj Bacău, actuala SC B. SA.

Terenul în suprafaţă de 2 ha, în care este cuprinsă suprafaţa de 11.773 mp şi de 2905,14 mp, a fost cumpărat de I.I., prin act autentic, iar prin testamentul olograf din 20 aprilie 1909 acesta a lăsat moştenitorilor săi terenul cu toate bunurile mobile şi imobile, aceeaşi suprafaţă regăsindu-se şi în procesul verbal din 28 mai 1910, „cartea de hotărnicie a domeniului Slănic".

În anul 1921, moştenitorii defunctului I.I. au arendat terenul pe o perioadă de 10 ani societăţii anonime de exploatare de păduri, iar prin convenţia încheiată la 24 martie 1937, aceiaşi moştenitori au stabilit că din terenul pe care se află fabrica F., o parte îi revine lui I.Ş.

I.Ş. a închiriat terenul pe o perioadă de un an, iar în urma decesului său, soţia supravieţuitoare a vândut partea sa indiviză din terenul aferent fabricii, către fiul său I.I.

Chiriaşii terenului, I.A. şi P.G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/1943, au vândut utilajul fabricii F. către I.C.A.F. Iaşi, cesionând contractul de închiriere nr. 2911/40, astfel încât această suprafaţă de teren a continuat să aparţină moştenitorilor, societatea funcţionând pe terenul proprietatea acestora.

Prin respingerea acţiunii ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 37/1994 şi nr. 19/1994, şi cea privind anularea certificatului privind atestarea dreptului de proprietate, instanţa a constatat că privatizarea societăţii comerciale notificate a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

S-a mai constatat că, din circumstanţele cauzei rezultă faptul că prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu pot fi aplicabile, întrucât imobilul solicitat a fi restituit nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Cu toate acestea, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate fără titlu, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.

S-a concluzionat că, deşi imobilul a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil, privatizarea societăţii comerciale în patrimoniul căreia se găseşte bunul, a fost legală, astfel încât societatea deţinătoare nu poate fi obligată la restituirea în natură a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar probele administrate în cauză au fost apreciate greşit.

Astfel, întreaga suprafaţă de teren a trecut abuziv şi fără titlu în proprietatea statului şi apoi în proprietatea intimatei.

Apelanţii susţin că nu există nici un document de naţionalizare şi că statul a preluat terenul în mod abuziv şi fără titlu.

Nefiind proprietar legal asupra terenului, statul nu putea transmite dreptul real asupra terenului către intimată.

Apelanţii mai fac aprecieri asupra sentinţei civile nr. 141/2003, prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea pentru constatarea nulităţii parţiale a contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, arătând că în cauză nu poate fi vorba de bună-credinţă din partea intimatei, care printr-un minim de diligenţe ar fi aflat de la Primăria Slănic Moldova, că terenul era revendicat la data desfăşurării procesului de privatizare.

Prin Decizia civilă nr. 448 din 6 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 1134/2005, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:

Aspectele ce ţin de buna-credinţă a intimatei, manifestată în procesul de privatizare, au făcut obiectul analizei instanţei de judecată, acţiunile reclamanţilor pentru anularea titlului intimatei, şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a acţiunilor, fiind respinse, statuându-se sub prezumţia de lucru judecat că intimata stăpâneşte în mod legitim terenul în litigiu.

În ce priveşte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, s-a constatat că terenul în litigiu a făcut obiectul naţionalizării, în baza Legii nr. 119/1948, act ce a conferit statului şi apoi succesorului său, înfiinţat conform Legii nr. 15/1990, titlu legal de proprietate, căci naţionalizarea imobilului s-a făcut in rem adică fără a fi relevantă persoana titularului dreptului de proprietate. Aşadar, imobilul în litigiu a intrat legal în proprietatea statului, titlul acestuia fiind Legea nr. 119/1948, iar modul de dobândire a dreptului de proprietate este legea.

În concluzie, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii I.I., I.I.G., I.I.A.A., I.D. şi I.P.D.

Prin criticile formulate recurenţii-reclamanţi arată următoarele:

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea acestor critici au arătat că situaţia de fapt, reală, este cea descrisă în acţiune, aşa cum a fost completată şi în apel.

Terenul ce face obiectul litigiului nu a fost naţionalizat şi chiar dacă ar fi fost, actul de naţionalizare este prin el însuşi un abuz al statului comunist îndreptat împotriva tuturor proprietarilor care şi-au dobândit averea în mod licit.

Actele de împroprietărire ale intimatei deţinute în cadrul procesului de privatizare au la bază acest abuz al naţionalizării, fapt ce se extinde şi asupra dreptului de proprietate.

Nu trebuie ignorat faptul că Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator pentru proprietarii păgubiţi prin naţionalizare sau alte acte normative şi atâta timp cât terenul este liber, trebuie să fie restituit în natură.

În prezent intimata nu foloseşte terenul nici pentru activitatea curentă şi nici pentru îndeplinirea obiectului specific de activitate.

În şedinţa publică din 29 iulie 2006, apărătorul intimatei-pârâte SC B. SA a invocat excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., iar prin încheierea din 6 iulie 2006, instanţa a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuţie regularitatea recursului declarat de reclamantul I.I.G., excepţii asupra cărora s-au pus concluzii cu ocazia dezbaterilor.

Examinând recursurile în raport de excepţiile invocate, instanţa constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii I.I., I.A.A., I.D.A. şi I.P.D., faţă de excepţia invocată de intimata-pârâtă SC B. SA în temeiul art. 306, alin. (1) C. proc. civ., se constată că prin criticile formulate, reclamanţii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la soluţionarea cauzei de către instanţele de fond şi apel, şi au invocat Legea nr. 10/2001, în general, fără să formuleze, în concret, critici privind soluţia instanţei de apel, care să poată face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei civile ce face obiectul prezentului recurs, iar sancţiunea legală a nemotivării recursului este nulitatea acestuia, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că, în speţă, nu s-au invocat nici motive de ordine publică, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi I.I., I.I.A., I.D.A. şi I.P.D.

Examinând recursul declarat de reclamantul I.I.G., care a decedat la data de 25 ianuarie 2005, se constată următoarele:

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar potrivit art. 43 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., „lipsa capacităţii de exercitare a drepturilor procesuale poate fi invocată în orice stare a pricinii cu consecinţa anulării acestora."

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 37/2005, depus la dosar în recurs, la data de 25 ianuarie 2005 reclamantul I.I.G. a decedat. Cauza fiind pendinte la curtea de apel, toate citaţiile privindu-l pe acesta au fost trimise la adresa din Slănic Moldova, unde, conform menţiunilor din certificatul de moştenitor, locuiesc moştenitorii acestuia, I.O. şi I.V. , iar Decizia atacată a fost comunicată tot la aceeaşi adresă (Slănic Moldova).

Deşi comunicarea deciziei s-a făcut la domiciliul moştenitorilor I.O. şi I.V., în Slănic Moldova, în declaraţia de recurs este înscris ca recurent „I.I.G.", cererea de recurs este semnată „I.I.G.", iar la termenul din 19 octombrie 2006, când s-a invocat neregularitatea cererii de recurs formulată de I.I.G., decedat, moştenitorii acestuia, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă.

Cum la data exercitării căii de atac a recursului, 28 iulie 2005, reclamantul I.I.G. era decedat, acest recurent nu avea capacitate de folosinţă şi de aceea recursul declarat de acesta urmează a fi anulat în condiţiile art. 43 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de soluţionarea cauzei pe excepţia nulităţii şi respectiv, anulabilităţii recursurilor, instanţa, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va micşora onorariul la care recurenţii-reclamanţi vor fi obligaţi către intimata-pârâtă SC B. SA.

Aşa fiind, instanţa va obliga recurenţii să plătească intimatei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, micşorat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepţia invocată de intimata-pârâtă.

Constată nul recursul declarat de reclamanţii I.I., I.A.A., I.D.A. şi I.P.D. împotriva deciziei civile nr. 448 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bacău.

Anulează recursul declarat de reclamantul I.I.G., decedat, având ca moştenitori pe I.O., I.V. şi I.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 1000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, micşorat conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8335/2005. Civil. Pretenţii. Recurs