ICCJ. Decizia nr. 8711/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8711
Dosar nr. 3160/200.
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Asupra recursului în anulare îndreptat, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, împotriva sentinţei civile 4330 din 27 februarie 2002 a Judecătoriei Iaşi şi deciziei 674 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Iaşi, de către Procurorul general care susţine că hotărârile judecătoreşti menţionate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii şi fiind vădit netemeinice.
Prin soluţia criticată, admiţându-se acţiunea, s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 4704 din 20 iunie 1994 emis pe numele pârâtului D.G.G. pentru suprafaţa de 4399 mp, sens în care s-a apreciat că pârâţilor, conform art. 36 alin. (3) Legea 18/1991 republicată, li se putea constitui dreptul de proprietate doar asupra terenului de 250 mp ce le-a fost atribuită în folosinţă.
După ce se evidenţiază asupra încălcării dispoziţiilor legale imperative prevăzute de art. 23 alin. (1) Legea 18/1991, conform cărora „sunt şi rămân proprietatea privată a cooperatorilor...terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora...", Procurorul general a susţinut că în mod greşit s-a anulat parţial titlul pârâtului, lăsându-i numai suprafaţa de 250 mp, lipsindu-l de o parte importantă din terenul aferent gospodăriei pe care avea edificate anexe gospodăreşti, teren asupra căruia consideră că i se cuvenea de drept, indiferent de suprafaţa cumpărată.
De altfel, se mai arată în continuare, în titlul de proprietate contestat figura şi o suprafaţă de 501 mp cu destinaţia curţi-construcţii, teren individualizat ca şi în raportul de expertiză.
S-a considerat, prin acelaşi recurs în anulare, că judecătorul nu şi-a exercitat rolul activ, încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. pentru aflarea adevărului şi a stabilit corect situaţia de fapt, în raport de care pârâţii au cumpărat, în realitate, toată suprafaţa de teren şi nu numai doar 250 mp.
În acelaşi sens, coroborându-se schiţa convenţiei părţilor privind imobilul în litigiu şi cel dobândit de autorii reclamanţilor, s-a apreciat a fi un indiciu cu privire la voinţa părţilor de a înstrăina întregul teren de 0,46 ha.
Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în anulare, declarat, în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., text în vigoare la data rămânerii hotărârilor judecătoreşti criticate, pentru că soluţia criticată s-a dat cu încălcarea esenţială a legii şi este vădit netemeinică.
Astfel, au fost ignorate dispoziţiile art. 23 alin. (1) Legea 18/1991, conform cărora sunt şi rămân în proprietate privată a cooperatorilor terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora. O asemenea abordare a textului de lege mai sus citat conduce indubitabil la concluzia că, odată intrată în vigoare Legea 18/1991, în persoana pârâţilor s-a născut, ex-lege, un drept de proprietate asupra terenului aferent locuinţelor, fiind lipsit de relevanţă că aceştia n-au deţinut teren la CAP.
În speţă, reclamanţii au înstrăinat, iar pârâţii au dobândit locuinţa din comuna Aroneanu, judeţ Iaşi conform actului autentic încheiat la 23 martie 1984, act în care se menţionează că terenul aferent locuinţei, în suprafaţă de 250 mp, trece la stat şi urmează regimul prevăzut de art. 30 din Legea 58/1974, aşa încât să li se atribuie în folosinţă, pe durata existenţei construcţiei, terenul necesar.
Or, la reconstituire trebuia să se aibă în vedere, în contextul dispoziţiilor art. 23 din Legea 18/1991 suprafaţa de teren cuvenită, şi nu cea specificată în actul autentic de vânzare cumpărare.
Pentru aceasta, în baza rolului activ, potrivit prevederilor art. 129 şi art. 130 C. proc. civ., instanţele erau datoare, pentru a determina elementele raporturilor lor juridice statornicite între părţi, să individualizeze obiectul acestor raporturi sub aspectul întinderii suprafeţei de teren, cuvenită de pârâţii dobânditori, cărora li s-a reconstituit terenul în baza Legii fondului funciar.
În acest sens este necesar să se lămurească împrejurarea dacă, potrivit convenţiei, pârâţii au dobândit, în realitate nu numai cei 250 mp teren, dar toată suprafaţa de teren, sens în care se va avea în vedere convenţia, în funcţie de care imobilul înstrăinat este cel moştenit de la autorii reclamanţilor, potrivit paragrafului 2 din acordul părţilor.
Pe de altă parte, se va ţine cont de preţul de 30.000 lei, destul de mare la acea perioadă, dacă s-ar fi achiziţionat numai casa de chirpici şi terenul de 250 mp.
De aceea, în concordanţă cu dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., se va casa hotărârile criticate, urmând ca instanţa de trimitere să elucideze toate aceste chestiuni de fond, prin administrarea probelor pertinente, spre a le lămuri în scopul aflării adevărului şi în respectul legii, cu o corectă interpretare şi aplicare a ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4390 din 27 februarie 2002 pronunţată de Judecătoria Iaşi, deciziei civile nr. 1790 din 13 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi deciziei nr. 674 din 23 mai 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 872/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 867/2005. Civil → |
|---|
