ICCJ. Decizia nr. 8821/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 13 mai 2002, reclamantele P.M. și P.(fosta S.) E.F. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului (teren de 20.000 mp și construcție de 1.000 mp), situat în comuna Cernica.
în motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 26 și art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamantele au susținut că:
- imobilul solicitat, înscris în C.F. Cernica, a aparținut defunctului P.I., soțul și, respectiv, tatăl lor, care l-a dobândit în baza unui contract de schimb autentificat la 14 iulie 1956 și figura în registrul agricol Cernica pe anii 1960-1963 la poziția 68;
- Tribunalul militar București, prin sentința nr. 216/1961, l-a condamnat pe defunct la 6 ani închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii pentru infracțiunile de uneltire contra ordinei sociale și deținere ilegală de arme albe;
- la 6 martie 1962, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a fost pusă în executare pedeapsa complimentară a confiscării averii, prin preluarea mai multor bunuri ale defunctului, enumerate în procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, inclusiv imobilul în discuție;
- nu au primit nici un răspuns la cererea adresată Primăriei comunei Cernica, în luna august 2001, de a le comunica elementele de identificare a deținătorului aceluiași bun, ceea ce le-a determinat să acționeze potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
La 9 august 2002, reclamantele și-au completat acțiunea, solicitând constatarea nulității absolute a actului de proprietate al deținătorului imobilului, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, precum și introducerea în cauză, pentru opozabilitate, a Primăriei municipiului București.
în motivarea cererii completatoare, reclamantele au susținut că nu îl cunosc pe deținătorul actual al imobilului dar au procedat în acest mod pentru a evita prescrierea dreptului la acțiune.
La 26 iunie 2003, reclamantele au solicitat introducerea în cauză, a numitului M.Ș., deținătorul construcției și suprafeței de 2.000 mp, iar la 15 iulie 203, și-au restrâns pretențiile la restituirea acestor din urma imobile, pe considerentul că au primit 1,8 ha în baza Legii nr. 18/1991.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 26 iunie 2003, a dispus citarea sus numitului în calitate de intervenient în interes propriu, conform art. 57 alin. (3) C. proc. civ. iar ulterior, prin încheierea din 20 noiembrie 2003, a respins cererea, ca inadmisibilă deoarece M.Ș. nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantele, menținându-l totuși în cauză, în calitate de pârât.
Același tribunal, prin încheierea din 5 februarie 2004, a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea întemeiată pe art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și îndreptată împotriva pârâtului M.Ș., cu motivarea că:
- în cererea formulată la 9 august 2002, reclamantele nu au indicat numele persoanei chemate în judecată pentru constatarea nulității absolute a actului său de proprietate, susținând că nu știu cine este deținătorul imobilului;
- omisiunea menționată a fost suplinită de abia la 26 iunie 2003, cu depășirea considerabilă a termenului de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Aceeași instanță, prin sentința nr. 285 din 23 martie 2004, a respins acțiunea, reținând că:
- potrivit contractului autentic de schimb și extrasul de carte funciară, autorul reclamantelor era proprietar al unei suprafețe de 17.875 mp, situată în comuna Cernica;
- acest teren a fost restituit integral reclamantelor, conform Legii nr. 18/1991, dar pe un alt amplasament, împrejurare ce nu deschide reclamantelor calea de obține noi măsuri reparatorii;
- mențiunea din procesul verbal de preluare a imobilului, bazată pe evidențele registrului agricol, precum și adeverințele eliberate de Primăria comunei Cernica, referitoare la același registru, nu fac dovada ca defunctul P.I. ar fi avut în patrimoniu suprafața de 2.000 mp pretinsă de reclamante.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia nr. 1015 din 20 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante, cu motivarea că:
- apelantele s-au îndreptat împotriva pârâtului M.Ș., pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, de abia la 26 iunie 2003, depășind considerabil termenul de prescripție prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001;
- suprafața de 17.875 mp trecută în actul de schimb, a fost restituită apelatelor conform Legii nr. 18/2991, iar acestea nu au făcut dovada că autorul lor ar fi avut în proprietate încă 2.000 mp
Reclamantele au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ultimei hotărâri, dacă nu este posibilă modificarea acesteia.
în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantele au susținut că decizia instanței de apel este greșită deoarece:
- au solicitat, la 8 august 2002, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul M.Ș., iar termenul de prescripție s-a împlinit ulterior, respectiv la 14 august 2002;
- pârâtul M.Ș. nu a declarat apel, iar în propria lor cale de atac nu s-a invocat nulitatea cererii din 8 august 2002, pentru neindicarea numelui părții adverse;
- în considerentele hotărârii atacate nu s-a arătat de ce este prescris dreptul la acțiune și care ar fi consecințele cererii formulate în abstract la 8 august 2002;
- înstrăinarea bunurilor preluate de stat ca urmare a unor condamnări politice este lovită de nulitate absolută, în asemenea situații neputându-se invoca buna credință;
- deși în actul de schimb este menționată suprafața de 17.878 mp, din extrasele de carte funciară și registru agricol depuse la dosar rezultă că defunctul P.I. a avut în proprietate 20.000 mp
Aceste critici sunt nefondate deoarece:
- înscrisul din 9 august 2002 (și nu 8 august 2002), nu cuprinde numele pârâtului M.Ș., indicarea concretă a actului juridic despre care se susține că ar fi lovit de nulitate absolută și motivele acestei solicitări;
- drept consecință, înscrisul menționat nu întrerupe cursul prescripției prevăzute de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, neîndeplinind cerințele referitoare la cererea de chemare în judecată înscrise în art. 112 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ.;
- din considerentele încheierii de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor rezultă că la adoptarea acestei soluții instanța de fond a avut în vedere implicit poziția exprimată de pârâtul M.Ș. prin întâmpinarea din 20 noiembrie 2003 (în care acesta a subliniat neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 82 C. proc. civ., în referire la cererea părților adverse, din 9 august 2002), precum și dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.;
- instanța de apel a prezentat pe scurt motivele respingerii criticilor reclamantelor cu privire la admiterea excepției prescripției dreptului lor la acțiune și nu era obligată să arate care sunt consecințele cererii din 9 august 2002;
- art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, referitor la imposibilitatea invocării bunei credințe în cazul înstrăinării imobilelor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 98/2002 (publicată la 8 mai 2002) a instanței de contencios constituțional;
- datele din cartea funciară și registrul agricol sunt irelevante atâta timp cât în actul de schimb din 14 iunie 1956, singurul act de proprietate invocat de reclamante, apar doar 17.875 mp, suprafață restituită acestora conform Legii nr. 18/2991.
Așa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8824/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8820/2005. Civil → |
|---|
