ICCJ. Decizia nr. 9158/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9158
Dosar nr. 8122/2005
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2002, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii C.D.V. şi P.T.C. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi B.I. la restituirea în natură a apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Bucureşti.
Ulterior, ca urmare a precizărilor formulate la data de 21 octombrie 2002 şi, respectiv, 14 ianuarie 2003, acţiunea reclamanţilor a cuprins trei cereri: constatarea nulităţii titlului statului şi revendicarea de la stat cel puţin a terenului rămas neconstruit şi nevândut, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 40598/1996, prin care apartamentul nr. 2 a fost vândut către pârâta B.I. şi revendicarea imobilului de la aceasta.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că imobilul a aparţinut autorului lor P.C., condamnat politic la temniţă grea pe viaţă cu confiscarea averii, apartamentul fiind trecut în proprietatea statului abuziv, preluat faptic, în perioada detenţiei şi aplicându-i-se ulterior şi prevederile Decretului nr. 111/1951 şi ale Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
Reclamanţii au arătat, de asemenea, că au notificat Primăria sectorului 5 Bucureşti, SC C. SA şi pe B.I., solicitând retrocedarea imobilului, dar aceştia nu au luat în considerare notificările, perfectând, prin abuz, vânzarea-cumpărarea apartamentului respectiv.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, arătându-se că, prin notificarea adresată Primarului General al Municipiului Bucureşti la data de 6 august 2002, s-a solicitat restituirea imobilului conform prevederilor acestei legi speciale.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 295 din 18 martie 2003 a respins ca inadmisibilă acţiunea, având în vedere faptul că aceasta a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii administrative reglementate şi că, reclamanţii, deşi fac vorbire de formularea unei notificări în baza legii speciale, aceştia nu fac dovada comunicării acesteia, singurele notificări depuse la dosarul cauzei fiind cele din anul 1996, care nu pot avea semnificaţia şi valoarea juridică a celor reglementate de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, susţinând, în esenţă, că procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001 a fost îndeplinită şi că, cererea de chemare în judecată este fondată întrucât imobilul a fost confiscat prin hotărâre penală, autorul lor fiind condamnat politic, situaţie în care legea declară preluarea abuzivă şi impune retrocedarea în natură a bunului. Prin urmare, susţin apelanţii-reclamanţi, şi contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului către B.I., este nul absolut, deoarece ei nu au pierdut nici dată dreptul de proprietate asupra imobilului, iar statul nu a dobândit acest drept şi, deci nu a operat nici transferul acestuia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 583/A din 11 aprilie 2005 a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi, evocând fondul, a respins cererea de constatare a nulităţii titlului statului asupra imobilului în litigiu, întrucât în cauză există puterea lucrului judecat conform sentinţei civile nr. 1845/1998 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, a respins cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 40598/1996, întrucât dreptul la acţiune este prescris şi a respins cererea de revendicare a imobilului de la pârâta, persoană fizică, ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut pe aspectul revendicării imobilului de la stat şi constatării nulităţii titlului statului că există autoritatea de lucru judecat, întrucât reclamanţii au mai formulat o acţiune în revendicare în contradictoriu cu aceleaşi părţi, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 1845 din 6 martie1998 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a constatat cu putere de lucru judecat că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 40598/1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC C. SA şi B.I., curtea de apel a reţinut în motivarea sa, că aceasta este formulată după termenul legal de prescripţie prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că, acţiunea în revendicare formulată faţă de pârâta B.I. este nefondată, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu legal şi că, cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă ca prescrisă.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii C.D.V. şi P.T.C., decedat şi continuat procesual de moştenitoarea P.I., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanţii au susţinut, prin motivele de recurs, că soluţia este nelegală deoarece titlul statului este nevalid; nu există autoritate de lucru judecat; titlul pârâtei B.I. este lovit de nulitate absolută; acţiunea în nulitate nu este tardivă; acţiunea în revendicare este fondata; instanţa de apel a omis a se pronunţa pe cererea de revendicare de la stat a terenului nevândut.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată şi, ulterior, prin cererile, precizările şi completările formulate pe parcursul desfăşurării procesului, reclamanţii au susţinut că imobilul a trecut în proprietatea statului abuziv, fiind preluat faptic, în perioada detenţiei autorului lor, condamnat pentru o infracţiune politică la temniţă grea pe viaţă şi la pedeapsa confiscării averii, şi aplicându-i-se ulterior şi prevederile Decretului nr. 111/1951 şi ale Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
În dovedirea acestor susţineri au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv, adresa nr. 4904 din 31 august 1993 a SC C. SA prin care se comunică reclamantului P.T.C. faptul că imobilul figurează preluat în baza Decretului nr. 111/1951 (conform deciziei nr. 121/1956), precum şi în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, poziţia nr. 8256, de la numitul W.A.(dosarul nr. 5738/2002 al Tribunalului Bucureşti); extras din sentinţa penală nr. 108 din 9 februarie 1953 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti; dovada comunicării sentinţei civile nr. 3179/1954 a Tribunalului N. Bălcescu din 7 mai 1955; adresele nr. 3550169 din 5 decembrie 2003 şi nr. 68192 din 25 ianuarie 2005 ale S.R.I. prin care se comunică reclamanţilor că autorul lor P.C. a fost deţinut în perioada 18 aprilie 1948-29 iulie 1964.
Deşi din probele administrate în cauză reiese că preluarea de către stat a bunului a fost abuzivă, iar imobilul trecut în proprietatea statului prin oricare dintre modalităţile invocate de către reclamanţi, apare ca abuziv preluat în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, dispoziţii legale pe care, de altfel, se întemeiază şi acţiunea, se impunea a se stabili cu certitudine care a fost temeiul de drept în baza căruia statul comunist a trecut în proprietatea sa imobilul in litigiu.
Or, instanţele, soluţionând cauza fără a determina care a fost exact modalitatea de trecere a bunului în proprietatea statului, nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt în speţa de faţă.
Iar, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite şi, cum în speţă, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul urmează a fi admis, decizia atacată va fi casată, iar sentinţa instanţei de fond va fi desfiinţată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanţa de trimitere va stabili, în baza dovezilor aflate la dosar şi raportat la prevederile legale invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii, care a fost temeiul de drept al preluării imobilului de către stat şi, prin urmare, va stabili pe deplin situaţia de fapt, dând eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de trimitere va reanaliza excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată în 2 septembrie 2005), dar şi raportat la modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea statului statuată în cauza de faţă.
În fine, cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza toate susţinerile şi apărările părţilor în proces, excepţiile invocate, precum şi motivele de recurs ale reclamanţilor.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D.V. şi P.I. împotriva deciziei civile nr. 583/A din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 295 din 18 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9544/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 8954/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
